ICCJ. Decizia nr. 3423/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3423/2010
Dosar nr. 585/45/200.
Şedinţa publică din 25 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 201/CA din 16 noiembrie 2009. a admis acţiunea formulată de reclamanta G.S. În contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Iaşi, a anulat hotărârea nr. 2754/R din 30 iunie 2009, emisă de pârâtă şi a obligat pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 1 aprilie 1942- 1 decembrie 1942, începând cu 1 ianuarie 2009.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că din probatoriul administrat, respectiv adeverinţa nr. 471 fin 21 octombrie 2008 emisă de Primăria comunei Calatele, conform căreia locuitorii satelor Butelii, ce au fost localităţi de frontieră cu Ungaria, au fost obligaţi ..să se retragă in munţi. În satele învecinate Răchitele, Calatele, Pădure, Dealu Negru. Belis" pe la cunoştinţe sau rude, declaraţiile de martori, autentificate, depuse la dosar, declaraţii date de persoane ce sunt ele însele, beneficiare ale dispoziţiilor Legii nr. 189/2000, precum şi de declaraţia dată în faţa instanţei de martorul S.I. De asemenea beneficiar al Legii nr. 189/2000, şi care a depus mărturie şi pentru fratele reclamantei G.G.I. căruia pârâta i-a recunoscut calitatea de persoană persecutată, reiese faptul că reclamanta îndeplineşte condiţiile legale pentru acordarea drepturilor solicitate, suferind persecuţii de natură etnică, ca urmare a regimurilor instaurate în România cu începere de la 1 martie 1945, în sensul Legii nr. 189/2000.
A mai reţinut instanţa faptul că, deşi pârâta a recunoscut unui membru din familia reclamantei, respectiv G.G.I., calitatea de beneficiar ai Legii nr. 189/2000 pentru intervalul 1 aprilie - 1942 1 decembrie 1942. În baza declaraţiei aceluiaşi martor S.I. a depus mărturie şi pentru reclamanta, aceasta refuză să recunoască acest beneficiu reclamantei. ajungându-se astfel ea. În speţă, persoane ce au probat calitatea de beneficiari ai prevederilor Legii nr. 189 2000 să depună mărturie pentru persoane despre care au afirmat că s-au aliat în aceeaşi situaţie de fapt, iar comisia abilitată de lege să verifice aceste aspecte să-şi însuşească aceste depoziţii în mod diferenţiat, deşi toţi solicitanţii s-au aliat în aceeaşi localitate la momentul producerii faptului istoric invocat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta solicitând casarea sentinţei atacate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.
In motivare, recurenta a susţinut, în esenţă, faptul că soluţia primei instanţe este una greşită, având în vedere faptul că niciunul din martorii care au declarat pe proprie răspundere că are cunoştinţă de evenimentele relatate, nu au făcut dovada că s-a aflat în aceeaşi situaţie cu solicitanta, aceşti martori dovedindu-şi, de altfel, propria situaţie tot eu declaraţii de martori iar nu cu acte oficiale, prima instanţa apreciind în mod greşit faptul că atâta timp cât unuia dintre membrii familiei i s-a recunoscut calitatea de persoană refugiată, se presupune că toţi s-au aflat într-o situaţie identică, în condiţiile în care fiecare solicitant trebuie să-şi dovedească cererea de refugiat în mod individual.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999. aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945. a avut de suferit persecuţii din motive etnice după cum urmează: lit. e) a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Dovada încadrării în situaţia prevăzută de lege se poate face. în conformitate cu dispoziţiile art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele metodologice de aplicare a ordonanţei aprobate prin HG nr. 127/2000. cu acte oficiale sau. în lipsa acestora, cu declaraţii de martori, dispoziţiile legale sus menţionate neimpunând niciun fel de alte condiţii eu privire la mijloacele de probă reglementate de legea specială.
In speţă, sunt realizate aceste exigenţe ale legii întrucât martorii ale căror declaraţii autentificate se află la dosar, au fost unanimi în susţinerile lor potrivit cărora comuna Calată a fost sat de graniţă între România şi Ungaria, fapt ce a generat persecuţii etnice din partea autorităţilor maghiare de ocupaţie şi a determinat părăsirea localităţii şi refugierea locuitorilor în localitatea Scrind Răchitele, între aceştia aflându-se intimata împreună cu familia sa.
Aşa fiind, se constată că instanţa de fond a apreciat în mod temeinic şi legal ca fiind îndeplinite în cauză cerinţele Legii nr. 189/2000.
Mai mult, astfel cum în mod judicios a reţinut şi prima instanţă, faptul că un alt membru al familiei intimatei-reclamante beneficiază de prevederile Legi nr. 189/2000, acestuia fiindu-i stabilită deja calitatea de persoană refugiată în sensul acestei legi, nu poate fi privit decât ca un argument suplimentar al temeiniciei cererii reclamantei, astfel încât teza recurentei potrivit căreia faptul că unuia dintre membrii familiei i s-a recunoscut calitatea de persoană refugiată, nu trebuie să conducă neapărat la concluzia că toţi membrii respectivei familii s-au aflat într-o situaţie identică, va fi respinsă ca nefondată.
O acceptare a premizei recurentei ar echivala de fapt, cu acceptarea instituirii unui tratament discriminatoriu între persoane care - deşi ca membri ai aceleiaşi familii, din punct de vedere istorie nu puteau să se afle decât într-o situaţie identică - ar fi tratate diferit. Or, în acest caz. ne-am afla în faţa unei grave nesocotiri atât a celor reţinute de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, care. soluţionând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999. a statuat în sensul că .,toate persoanele aflate in aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti", dar şi a unor principii fundamentale de drept precum: principiul echităţii sau principiul egalităţii în faţa legii.
În consecinţă, pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Iaşi împotriva sentinţei nr. 201.CA din 16 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3419/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3501/2010. Contencios → |
|---|
