ICCJ. Decizia nr. 3499/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3499/2010
Dosar nr. 1030/42/2009
Şedinţa publică din 30 iunie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 263/2009 pronunţată la data de 9 decembrie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC E.C.S. SRL, prin reprezentanţii săi legali cu sediul în Buzău, judeţul Buzău în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Buzău, prin reprezentanţii său legali şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere nr. 1495 din 29 octombrie 2009 şi a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 1496 din 29 octombrie 2009, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, în cauză, sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, referitoare la cazul bine justificat şi paguba iminentă.
Astfel, reţine instanţa de fond, în ceea ce o priveşte pe reclamantă există un caz bine justificat, dat fiind că potrivit adreselor depuse la dosar, care emană de la diferite instituţii publice cu atribuţii în domeniu, societatea reclamantă are o cu totul altă situaţie de fapt decât cea reţinută de organele fiscale şi în plus, în ziua imediat următoare celei în care s-au emis deciziile de impunere, respectiv la data de 30 octombrie 2009 este emisă Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii iar la data de 6 noiembrie 2009 este emisă adresa de înfiinţare a popririi asiguratorii, în condiţiile în care societatea reclamantă a primit Decizia de impunere abia la 11 noiembrie 2009.
Cât priveşte prejudiciul creat societăţii debitoare, se constată că aceasta este singura societate din ţară care livrează şi asigură garanţia şi service-ul pentru utilaje industriale de debitat cu comandă numerică fabricate de SOITAAB Italia, având clienţi cu contracte în derulare, executarea sumelor reţinute prin actele fiscale contestate fiind de natură a bloca atât activitatea reclamantei cât şi cea a partenerilor cu consecinţa concedierii angajaţilor şi intrarea în procedura insolvenţei.
Totodată, reţine instanţa de fond, din conţinutul actelor administrative emise rezultă o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestor acte şi a prejudiciului produs.
În sprijinul soluţiei adoptate, prima instanţă a invocat şi Recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniştri privitoare la protecţia jurisdicţională provizorie în materie administrativă, care reglementează tocmai posibilitatea conferită celui ce se consideră vătămat de a solicita suspendarea executării unui act administrativ, atunci când executarea acestuia i-ar crea pagube semnificative, dificil de reparat şi când exista argumente juridice valabile faţă de regularitatea actului emis.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termen legal, pârâta D.G.F.P. Buzău, recursul fiind întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., instanţa putând să cenzureze cauza sub toate aspectele.
Susţine recurenta-pârâtă că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi cu aplicarea greşită a legii, deoarece intimata-reclamantă nu a făcut dovada existenţei unui caz bine justificat, argumentele prezentate de aceasta vizând legalitatea actelor administrative atacate putând fi analizate numai de către instanţa investită cu soluţionarea fondului.
Totodată, precizează recurenta-pârâtă, suspendarea executării actelor administrative constituie o situaţie de excepţie, fapt constatat şi prin Decizia nr. 257 din 27 octombrie 2006 a Curţii Constituţionale „actele administrative bucurându-se de prezumţia de legalitate".
În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, respectiv prevenirea unei pagube iminente, recurenta pârâtă susţine că nici aceasta nu a fost dovedită, susţinerile reclamantei, potrivit cărora prin executarea actului s-ar provoca o perturbare gravă a activităţii şi producerea unui prejudiciu material, neputând fi reţinute pentru că nu există o astfel de tulburare şi nici pagubă doveditoare, intimatei-reclamante neputând a i se aplica un tratament fiscal preferenţial în raport cu alţi contribuabili.
Intimata-reclamantă SC E.C.S. SRL Buzău a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
A depus în recurs copie de pe Decizia nr. 94 din 10 martie 2010 a A.N.A.F. – D.G.S.C.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins potrivit următoarelor considerente:
Instanţa de fond a apreciat în mod corect prin sentinţa recurată că, în speţă, sunt întrunite cumulativ cele două condiţii prevăzute de textul de lege - art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ – şi anume cazul bine justificat şi prevenirea pagubei iminente şi a dispus suspendarea deciziei de impunere nr. 1495 din 29 octombrie 2009 şi a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 1496 din 29 octombrie 2009 până la pronunţarea instanţei de fond.
Dovadă, că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile legale incidente speţei, este faptul că prin Decizia nr. 94 din 10 martie 2010 a A.N.A.F. – D.S.C., a fost admisă contestaţia formulată de intimata-reclamantă şi s-a dispus desfiinţarea deciziei de impunere nr. 1495 din 29 octombrie 2009 şi a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 1496 din 29 octombrie 2009 emisă în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. 1736 din 29 octombrie 2009, urmând ca organele de inspecţie fiscală să reanalizeze cauza pentru aceeaşi perioadă şi aceleaşi obligaţii care au făcut obiectul actelor desfiinţate.
Soluţia dată de organul fiscal în soluţionarea contestaţiei împotriva actelor administrative fiscale a căror suspendare a executării s-a cerut de intimata-reclamantă, nu face altceva decât să întărească aprecierile instanţei de fond cu privire la temeinicia cererii de suspendare, existând aşadar o dovadă în plus şi cea mai elocventă, a pericolului iminent şi a unei îndoieli serioase asupra legalităţii actelor administrative fiscale, care în cele din urmă au fost desfiinţate în calea contestaţiei analizată în procedura administrativ-fiscală.
Având în vedere toate aceste aspecte, recursul declarat de reclamantă se priveşte ca nefondat şi în baza art. 312 C. proc. civ. urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.G.F.P. Buzău împotriva sentinţei civile nr. 263 din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3487/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3503/2010. Contencios. Obligare emitere act... → |
|---|
