ICCJ. Decizia nr. 3509/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3509/2010
Dosar nr. 232/42/2010
Şedinţa publică din 30 iunie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanţă
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti sub nr. 232/42/2010, reclamanta I.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligat conducătorul autorităţii publice precizate, la plata unei amenzi pe zi de întârziere în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie, pentru neexecutarea sentinţei nr. 51 din 20 martie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti.
În motivarea cererii reclamanta a susţinut că a beneficiat de dispoziţiile Legii nr. 290/2003, în sensul că prin Hotărârea nr. 223 24 mai 2007 a Instituţiei Prefectului, i s-a recunoscut dreptul la despăgubiri în cuantum de 257.722 lei.
Deşi a parcurs toate procedurile legale, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a refuzat să aplice dispoziţiile hotărârii indicate.
Ca urmare a fost nevoită să se adreseze instanţei de judecată iar prin sentinţa nr. 51 din 20 martie 2009 Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea sa şi a dispus obligarea pârâtei la plata primei tranşe, reprezentând 40% din suma de 257.722 lei.
Soluţia instanţei a rămas irevocabilă, prin nerecurare, şi a fost pornită executarea silită, cu toate acestea pârâta a refuzat să execute hotărârea instanţei de contencios administrativ.
Reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ.
Pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru aplicarea Legii nr. 290/2002 a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca rămasă fără obiect precizând că prin sentinţa nr. 51 din 20 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apei Ploieşti, rămasă definitivă şi irevocabilă, instanţa a obligat Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, să achite reclamantei prima tranşă de 40% din suma stabilită prin Hotărârea nr. 223/2007.
Ca urmare a sentinţei civile nr. 51/2009, la data de 19 martie 2010, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 a dispus plata sumei de 112.625,81 lei, ce reprezintă 40% din suma de 257.72.2 lei stabilită ca despăgubiri prin Hotărârea nr. 223/2007.
Faţă de întâmpinarea formulată, reclamanta a solicitat un nou termen pentru a verifica susţinerile din întâmpinare, având în vedere faptul că pârâta nu a depus dovezi din care sa rezulte că s-a dispus plata sumei datorate.
La termenul din 20 aprilie 2010 reclamanta, prin apărător, a precizat că nu a primit suma de bani menţionată în întâmpinare şi nici alt document din care să rezulte că s-a dispus plata sumei respective.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 99 din 20 aprilie 2010 a admis acţiunea având ca obiect aplicare sancţiune pentru neexecutare hotărâre, formulată de reclamanta I.V. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
A obligat conducătorul autorităţii publice respectiv al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru neexecutarea sentinţei nr. 51 din 20 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apei Ploieşti, începând cu data de 04 martie 2010 şi până la executare.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
Prin sentinţa nr. 51 din 20 martie 2009 pronunţata de Curtea de Apel Ploieşti a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta I.V. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, a fost obligată pârâta să achite reclamantei tranşa de 40% din suma de 257.722 lei, dată cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea nr. 223 din 25 mai 2007 a Comisiei Judeţene Prahova de Aplicare a Legii nr. 290/2003.
Reclamanta a încercat executarea sentinţei mai susmenţionate, însă pârâta a refuzat să execute hotărârea prin care a fost obligată la plata despăgubirilor cuvenite reclamantei.
Prin întâmpinare, pârâta a susţinut că a dispus plata sumei de 112.625,81 lei la data de 19 martie 2010, însă nu a depus la dosar nicio dovadă în acest sens, iar reclamanta a precizat că nu a primit suma respectivă.
Având în vedere faptul că în hotărârea irevocabilă, care constituie titlu executoriu pentru reclamantă, nu s-a precizat un termen de plată, executarea hotărârii trebuie să se facă în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii [art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004].
Textul de lege pe care reclamanta şi-a întemeiat cererea prevede că în cazul în care termenul nu este respectat se aplică conducătorului autorităţii publice o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere [art. 24 alin. (2)].
Cum din dovezile aflate la dosar, rezultă că hotărârea a cărei executare s-a solicitat este irevocabilă din data de 8 mai 2009, nefiind executată până la data soluţionării cererii reclamantei, respectiv 20 aprilie 2010, având în vedere culpa autorităţii publice pentru neexecutarea hotărârii, prima instanţă a reţinut că cererea este întemeiată şi a procedat la obligarea conducătorului autorităţii publice, respectiv Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pentru neexecutarea sentinţei nr. 51 din 20 martie 2009 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, începând cu data de 04 martie 2010 şi până la data executării.
Instanţa de recurs
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
În motivele recursului s-a susţinut că a efectuat plata sumei de 112.625,81 lei, reprezentând procentul de 40% din suma de 257.722 lei stabilită ca despăgubiri pentru reclamantă şi 9.537,01 lei cheltuieli de executare.
Înalta Curte examinând recursul, legislaţia aplicabilă şi sentinţa primei instanţe, reţine:
Situaţia de fapt
Prin sentinţa nr. 51 din 20 martie 2009, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost obligată Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Direcţia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 să achite reclamantei tranşa de 40% din suma de 257.722 lei stabilită cu titlu de despăgubiri prin Hotărârea nr. 223 din 25 mai 2007 a Comisiei judeţene de aplicare a Legii nr. 290/2003.
Reclamanta a apreciat că nu a fost executată hotărârea, astfel că a solicitat în baza art. 24 din Legea nr. 554/2004, obligarea conducătorului autorităţii publice la plata unei amenzi de întârziere în cuantum de 20% din salariul minim brut pe economie.
În cauză, a avut calitatea de pârâtă Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Direcţia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
Instanţa de fond a aplicat conducătorului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie, începând cu 4 martie 2010 şi până la executare, pentru neexecutarea sentinţei nr. 51/2009 a Curţii de Apel Ploieşti.
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 554/2004, art. 24 alin. (1): Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
Alin. (2): În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere.
Legea nr. 554/2994, art. 25 alin. (1): Sancţiunea şi despăgubirile prevăzute la art. 24 alin. (2) se aplică, respectiv se acordă, de instanţa de executare, la cererea reclamantului. Hotărârea se ia în camera de consiliu, de urgenţă, cu citarea părţilor.
Legea nr. 554/2004, art. 161: Instanţa de contencios administrativ poate introduce în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuţie, din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum şi a altor subiecte de drept
C. proc. civ., art. 121 alin. (1): Şedinţele vor fi publice, afară de cazurile când legea dispune altfel.
Analiza sentinţei care formează obiectul prezentului control judiciar relevă că prima instanţă a soluţionat cauza cu nesocotirea prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2994, în sensul că hotărârea s-a luat în şedinţă publică şi nu în camera de consiliu, aşa cum reglementează textul citat.
În sistemul român de drept procesual civil este consacrat în art. 127 din Constituţia României şi art. 121 alin. (1) C. proc. civ., principiul publicităţii dezbaterilor, adică al judecării cauzelor în şedinţă publică.
De la regula publicităţii dezbaterilor atât art. 127 din Constituţia României cât şi art. 121 C. proc. civ., instituie şi excepţii.
În cauza de faţă legiuitorul a reglementat în art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 o astfel de excepţie, în sensul judecării cererilor, privind aplicarea sancţiunii pentru neexecutarea hotărârii, în camera de consiliu.
Norma legală enunţată are caracter imperativ, derogatoriu de la dreptul comun, astfel că hotărârea pronunţată în alte condiţii decât cele expres stabilite de legiuitor atrage sancţiunea nulităţii hotărârii, în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Fiind o nulitate de ordine publică, rezultată din nerespectarea unei norme imperative, aceasta poate fi ridicată şi de judecător în orice stare a pricinii.
În raport de considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că la soluţionarea cererii s-a nesocotit o dispoziţie imperativă a legii, derogatorie de la dreptul comun, astfel că recursul urmează a fi admis şi se va casa sentinţa primei instanţe cu trimitere pentru rejudecare, în condiţiile art. 25 din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte arată că instanţa de fond a dispus amendarea unei persoane care nu a avut calitatea de parte în litigiu, respectiv s-a aplicat sancţiunea Conducătorului Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor – Direcţia pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, fără a-l nominaliza şi cita în cauză.
În aceste circumstanţe persoana amendată nu a putut să-şi exercite dreptul la apărare, garantat în legislaţia naţională, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Se impunea ca instanţa, în baza art. 129 C. proc. civ. şi art. 161 din Legea nr. 554/2004 să pună în discuţia părţilor introducerea în cauză a conducătorului autorităţii obligate prin sentinţa nr. 99/2010 a Curţii de Apel Ploieşti.
În situaţia în care această persoană nu participă la judecarea cauzei care o priveşte în mod direct este lipsită de dreptul de a se apăra, de a-şi susţine interesele legate de litigiul respectiv.
Instanţa de fond trebuia, ca în raport de obiectul pricinii, să stabilească şi calitatea procesuală pasivă a părţilor, să pună în discuţie completarea cadrului procesual prin introducerea în cauză a conducătorului autorităţii publice.
Soluţia decurge atât din prevederile art. 161 din Legea nr. 554/2004, dar şi pentru asigurarea respectării principiilor contradictorialităţii şi al dreptului la apărarea în vederea garantării unui proces echitabil.
De asemenea trebuie avut în vedere că efectele hotărârii judecătoreşti se întind numai inter partes, respectiv între părţile în litigiu, ori în situaţia în care conducătorul autorităţii nu a avut calitatea de parte, sentinţa nu este opozabilă acestuia.
Neprocedând în modul enunţat mai sus, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre lovită de nulitatea prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., ceea ce atrage incidenţa motivului de casare reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.
În rejudecare, se va pune în discuţie introducerea în cauză a conducătorului autorităţii, iar la analiza acţiunii se vor avea în vedere prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 precum şi dacă s-a executat dispozitivul sentinţei nr. 99/2010.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va casa sentinţa primei instanţe, cu trimitere pentru rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – Direcţia pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003 împotriva sentinţei civile nr. 99 din 20 aprilie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 30 iunie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3507/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3521/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
