ICCJ. Decizia nr. 3589/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3589/2010
Dosar nr. 6489/1/2010
Şedinţa publică din 19 august 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:,
Prin cererea adresată Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 octombrie 2009 şi înregistrată sub nr. 1422/36/2009, reclamanta SC V.V.C. SRL a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.F. - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate şi Guvernul României, anularea deciziei nr. 149 din 12 februarie 2009 şi a deciziei nr. 226 din 20 august 2009 emise de A.N.A.F. - Comisia pentru Autorizarea Operaţiunilor de Produse Supuse Accizelor Armonizate şi, pe cale de consecinţă, anularea măsurii revocării autorizaţiilor de antrepozit fiscal nr. RO 0020813PP01 - RO 0020813PP07 din 23 decembrie 2003, cu cheltuieli de judecată.
Pe cale de excepţie, a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiilor art. 67 alin. (1), (2) şi (3) din HG nr. 1618/2008 de modificare a HG nr. 44/2004 privind normele de aplicare a Codului fiscal, pentru următoarele considerente:
Potrivit textului invocat, antreprenorii autorizaţi care nu respectă termenele prevăzute la alin. (1) şi (2) se sancţionează cu revocarea autorizaţiei, în conformitate cu prev. art. 183 alin. (1) lit. l) şi art. 185 alin. (2) lit. c) Cod Fiscal
Sancţiunea revocării este prevăzură de Codul fiscal - art. 185, dar fapta care i se impută, respectiv depăşirea termenelor legale, este prevăzută de pct. 67 alin. (1), (2), (3) din HG nr. 1618/2008.
Ca atare, a susţinut reclamanta, sancţiunile fiscale, indiferent de natura acestora, trebuie să fie impuse prin lege, în speţă Legea nr. 571/2003, urmând să se prevadă atât fapta considerată abatere de la normele fiscale, cât şi sancţiunea ce urmează a fi aplicată în cazul săvârşirii faptei în cauză.
Pârâtele, prin întâmpinare, au solicitat respingerea excepţiei de nelegalitate.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 10 mai 2010 pronunţată în dosarul nr. 1422/36/2009 a respins excepţia de nelegalitate ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunţa această hotărâre prima instanţă a reţinut următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 149 din 12 februarie 2009, s-a dispus revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal nr. RO 0020813PP01 - RO 0020813PP07 din 23 decembrie 2003, pentru nerespectarea prev. art. 183 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 coroborate cu prevederile art. 67 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin HG nr. 44/2004.
Potrivit art. 183 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003, antrepozitarul autorizat este obligat să se conformeze cerinţelor impuse de lege.
Alin. (2) al aceluiaşi act normativ stabilesc că prevederile alin. (1) vor fi adoptate pe grupe de produse accizabile şi antrepozitari, conform precizărilor din norme.
În speţă, prin HG nr. 1618/2008 s-au aprobat normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003, aprobate prin HG nr. 44/2004, conform noilor modificări şi completări.
Astfel, prin art. 67 din HG nr. 1618/2008 s-au completat dispoziţiile HG nr. 44/2004 în sensul că: „antreprenorii pentru producţia de produse accizabile din grupele prevăzute la art. 169 -173 Cod Fiscal, care deţin autorizaţii valabile, eliberate înainte de 1 ianuarie 2008, şi care nu s-au încadrat în prevederile pct. 66, au obligaţia de a depune la Autoritatea Naţională a Vămilor, până la data de 31 ianuarie 2009 inclusiv, în vederea obţinerii clasificării tarifare, următoarele documente:
a) lista tipurilor de produse finite realizate în antrepozitul fiscal;
b) specificaţia tehnică sau alte documente certificate pentru conformitate, din care să rezulte compoziţia cantitativă pentru fiecare produs, lista cantitativă completă a materiilor prime utilizate, natura şi compoziţia fiecărei materii prime, procesul tehnologic de fabricaţie a produsului;
c) certificate de analiză emise conform prevederilor legale în vigoare, care să conţină determinările necesare stabilirii clasificării tarifare, sau, până la obţinerea acestor certificate de analiză, dovada solicitării analizelor de laborator asupra probelor de produse.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a formulat recurs reclamanta SC V.V.C. SA Constanţa solicitând modificarea în tot a Încheierii din 10 mai 2010, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor pct. 67 alin. (1) şi (3) din HG nr. 1618/2008 de modificare a HG nr. 44/2004.
În motivarea recursului reclamanta a arătat, în esenţă, că:
Instanţa de fond a apreciat în mod greşit că dispoziţiile pct. 67 alin. (1), (2) şi (3) din HG nr. 1618/2008 respectă tehnica de legiferare consacrată de dreptul civil român, cu toate că s-a învederat că sancţiunea revocării este prevăzută de Codul fiscal în art. 185, dar fapta care i se impută este prevăzută de pct. 67 alin. (1), (2) şi (3) din HG nr. 1618/2008, or, sancţiunile fiscale, indiferent de natura acestora trebuie să fie prevăzute, obligatoriu, de lege (Codul fiscal).
Instanţa de fond a ignorat faptul că normele fiscale conţinute de pct. 67 alin. (1) şi (3) depăşesc sfera de cuprindere a art. 183 şi art. 185 Cod fiscal Prin pct. 67 alin. (1) şi (3) din HG nr. 1618/2008 se adaugă la lege, practic, prin Norme stipulându-se noi fapte care atrag sancţiunile prevăzute de Codul fiscal, respectiv revocarea autorizaţiilor de antrepozit fiscal. Încriminarea unor fapte printr-o hotărâre de guvern nu poate să producă efecte juridice deoarece în acest fel se depăşeşte domeniul de competenţă al puterii executive.
Recursul este nefondat.
Textul art. 67 din HG nr. 1618/2008 a fost adoptat în acord cu prevederile Codului fiscal. Este de observat că art. 183 alin. (1) lit. l) Cod Fiscal (Legea nr. 571/2003) impune antrepozitarului fiscal „să se conformeze cu alte cerinţe impuse prin norme", ceea ce înseamnă că prin Normele metodologice de aplicare se pot stabili şi alte exigenţe pe care antrepozitorul fiscal este obligat să le satisfacă.
Apoi, cum art. 185 alin. (2) lit. c) Cod Fiscal stipulează că autoritatea fiscală poate revoca autorizaţia pentru un antrepozit fiscal când antrepozitarul nu respectă cerinţele art. 183 din acelaşi act normativ, iar acest din urmă text legal abilitează executivul să stabilească exigenţe legale obligatorii pentru antrepozitar [alin. (1) lit. l], este evident că baza legală a pct. 67 din Norme o reprezintă art. 183 alin. (1) lit. l) şi art. 185 alin. (2) lit. c) Cod Fiscal
Prin urmare dispoziţiile atacate de reclamantă pe calea excepţiei de nelegalitate sunt în deplină consonanţă cu prevederile amintite din Legea nr. 571/2003 şi că în nici un caz nu se poate vorbi de o nerespectare a tehnicii de legiferare ori de depăşirea competenţelor puterii executive.
Aşa fiind, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanta SC V.V.C. SA Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC V.V.C. SA Constanţa împotriva încheierii de şedinţă din data de 10 mai 2010 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 345/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3595/2010. Contencios → |
|---|
