ICCJ. Decizia nr. 3652/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3652/2010
Dosar nr. 1063/42/200.
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată, reclamanta C.A. a solicitat în contradictoriu cu Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, obligarea pârâtei la recunoaşterea dreptului la despăgubiri pentru imobilul compus din casă şi teren situat în Ploieşti şi pentru imobilul compus din casă şi teren situat în Ploieşti.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la data rămânerii definitive a hotărârii.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată, arătând că etapa evaluării este condiţionată de respectarea ordinii de înregistrare a dosarelor.
Prin sentinţa nr. 7 din 14 ianuarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta C.A. în contradictoriu Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, a obligat pârâta să transmită dosarul reclamantei, evaluatorului sau societăţii de evaluare în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii şi a respins în rest acţiunea pentru plata de daune cominatorii, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta este beneficiara Dispoziţiei nr. 2846 din 18 mai 2006 şi a Dispoziţiei nr. 2039 din 30 martie 2006 a Primarului Municipiului Ploieşti prin care i s-a stabilit dreptul de a primi despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv.
S-a arătat în considerentele sentinţei atacate că, deşi Legea 247/2005 nu stabileşte nici un termen pentru finalizarea procedurii administrative, totuşi, în cauză, au trecut mai bine de 2 ani de când reclamanta a formulat notificare pentru a i se acorda despăgubiri, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 6 din CEDO privind dreptul la un proces echitabil, termenul de soluţionare a cererii fiind încălcat.
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii, instanţa de fond a apreciat că în materia contenciosului administrativ sunt incidente prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004, dispoziţii care prevăd că executarea hotărârilor definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul său, iar dacă acesta nu a fost respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice, o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere.
Împotriva aceste sentinţe, considerată netemeinică şi nelegală, a declarat recurs Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs se aduc, în esenţă, următoarele critici sentinţei recurate:
În motivarea cererii de recurs, se arată, în esenţă, că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 presupune mai multe etape: a transmiterii şi înregistrării dosarelor, a analizei acestora, etapa evaluării, emiterea deciziei ce reprezintă titlul de despăgubiri.
De asemenea, arată recurenta, prin Decizia nr. 2815/2008 s-a stabilit ordinea de soluţionare a dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, faţă de care, în mod eronat instanţa de fond a reţinut că a fost depăşit termenul rezonabil pentru transmiterea dosarului la evaluator, cu atât mai mult cu cât ordinea în care vor fi soluţionate dosarele se face în raport şi de aceste decizii.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
În mod corect, în raport de dispoziţiile art. 16 alin. (5) din Capitolul V din Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a obligat pârâta să transmită dosarul reclamantului către evaluator, în vederea întocmirii raportului de evaluare pentru imobilul în litigiu, aceasta fiind o etapă premergătoare emiterii de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a deciziei reprezentând titlul de despăgubire.
Criticile care vizează această soluţie sunt nefondate, întrucât Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, potrivit art. 16 alin. (4) din Titlul VII al actului normativ susmenţionat, are ca atribuţie doar verificarea legalităţii respingerii cererii de restituire în natură a imobilului, aspect care, însă, nu a fost contestat, refuzându-se trimiterea dosarului către evaluator cu motivarea că nu există înscrisuri suficiente pentru identificarea imobilului în discuţie.
Or, dacă recurenta avea astfel de nelămuriri şi aprecia că dispoziţia de restituire nu este însoţită de documentele menţionate la pct. 16.5 din Normele metodologice de aplicare a Titlului VII din Legea nr. 247/2005, aprobate prin HG nr. 1095/2005, putea să solicite informaţiile pe care le considera necesare evaluării, înainte de data formulării cererii de chemare în judecată. După cum se constată, recurenta-pârâtă nu a adoptat o astfel de atitudine, ci a stat în pasivitate în ceea ce priveşte parcurgerea etapelor procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor la care intimata-reclamantă este îndreptăţit, urmare a dispoziţiei de restituire.
Soluţia instanţei de fond se impune şi pentru că, prin netrimiterea dosarului la evaluator şi implicit neparcurgerea etapei evaluării într-un interval destul de mare, în raport de data emiterii dispoziţiilor, respectiv 30 martie 2006 şi 18 mai 2006, şi data înregistrării dosarului la Comisie, este evidentă depăşirea termenului rezonabil de finalizare a procedurii administrative, prin emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire; aceasta cu atât mai mult cu cât pârâtei îi revin obligaţii în acest sens, fiind ţinută de respectarea principiului operativităţii specifice oricărei activităţi a autorităţilor administrative.
Prin urmare, sentinţa recurată în ceea ce priveşte admiterea cererii care viza transmiterea dosarului la evaluator este legală, în raport atât cu prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Capitolul V, cât şi cu dispoziţiile art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, astfel că nu poate fi reţinută situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat drept motiv de recurs.
Ţinând seama de cele reţinute, cât şi de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul ca nefondat
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 7 din 14 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3645/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3661/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
