ICCJ. Decizia nr. 3633/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3633/2010
Dosar nr. 379/35/2010
Şedinţa publică din 19 august 2010
Asupra conflictului de competenţă de faţă:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Carei, creditoarea C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj a formulat ordonanţa de plată împotriva debitoarei SC O.C. SRL prin care să se dispună obligarea acesteia la plata:
- echivalentului în lei a sumei de 210,00 euro plătibil la cursul de schimb al B.N.R., valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului [(conform art. 6 din OG nr. 15/2002, alin. (1) şi (2)], cu titlu de debit reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România;
- echivalentului în lei a sumei de 182,34 euro plătibil la cursul de schimb al B.N.R. valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei (pentru fiecare rată în parte), reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 30 octombrie 2009, inclusiv, pentru neplata la termenele şi în cuantumul stabilit a debitului, conform contractului şi mai departe până la achitarea integrală a debitului;
În motivarea cererii creditoarea a arătat că pârâta debitoare a încheiat contractul nr. 643 din 8 septembrie 2006 având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele prevăzute în Anexa A la contract, cuantumul acestora fiind de 240,00 Euro, cu obligaţia achitării în patru rate.
Debitoarea a achitat la termen prima rată, rămânând neachitată a doua şi a treia rată, în cuantum de 60 euro fiecare, cu termen de scadenţă la data de 7 decembrie 2006 şi respectiv 7 martie 2007, pentru care au fost calculate penalităţi până la data de 30 octombrie 2009 - 1.058 zile de întârziere, în sumă de 95,22 euro, şi respectiv 968 zile de întârziere, în sumă de 87,12 euro, rezultând un debit total de 302,34 Euro.
Conform art. 3 alin. (l) din contract, pentru neachitarea la termen a sumelor reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, beneficiarul datorează majorări de întârziere calculate prin aplicarea cotei de 0,15 % pe zi de întârziere asupra taxei totale datorate. Penalităţile pentru întârziere în decontare pot depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
De asemenea, a mai arătat că până la data formulării cererii debitul nu a fost achitat, creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă şi constatată printr-un act scris, conform contractului.
Deşi i-a solicitat pârâtei achitarea debitului aceasta a refuzat, motiv pentru care s-a promovat cererea pentru obţinerea unei ordonanţe de plată, creanţa pretinsă fiind certă, lichidă şi exigibilă.
În drept au fost invocate prevederile OUG nr. 119/2007.
Judecătoria Carei, prin sentinţa civilă nr. 466 din 25 februarie 2010, a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reţinând în esenţă că, în speţă este vorba de un contract administrativ întrucât are ca obiect punerea în valoare a unui bun proprietate publică, iar conform art. 10 din Legea nr. 554/2004 competenţa aparţine instanţei de contencios administrativ.
La rândul ei şi această instanţă prin sentinţa nr. 206/CA/2010-PI din 7 iunie 2010 a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Carei.
În motivarea hotărârii a reţinut că, în cauză, contractul nr. 643 din 8 septembrie 2006 încheiat între părţi, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale şi deşi C.N.A.D.N.R. SA este o autoritate publică centrală, cerinţele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.
Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.
Constatând ivit conflict negativ de competenţă dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Sesizată în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că litigiul dedus judecăţii este de competenţa Judecătoriei Carei, pentru următoarele considerente:
Reglementând obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (2) şi (3), că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ, având în vedere regula după care în astfel de situaţii, principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.
Contractul administrativ nu este definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art. 2 lit. c), teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei lege, anumite contracte încheiate de autorităţile publice, în funcţie de obiectul lor, respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (realizată, de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau de administrare a unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public (ex. parteneriat public – privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea serviciilor publice (concesiune, delegare de gestiune), achiziţiile publice, precum şi alte categorii de contracte administrative care pot fi expres prevăzute prin legi speciale.
În pricina de faţă, prin demersul său judiciar creditoarea C.N.A.D.N.R. SA prin D.R.D.P. Cluj a solicitat în cadrul procedurii ordonanţei de plată, obligarea debitorului SC O.C. SRL Carei la plata echivalentului în lei a sumei de 210,00 euro plătibil la cursul de schimb al B.N.R., valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării tarifului [(conform art. 6 din OG nr. 15/2002, alin. (1) si (2)], cu titlu de debit reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România şi la plata echivalentului în lei a sumei de 182,34 euro plătibil la cursul de schimb al B.N.R. valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei (pentru fiecare rată în parte), reprezentând penalităţi de întârziere calculate până la data de 30 octombrie 2009, inclusiv, pentru neplata la termenele şi în cuantumul stabilit a debitului, conform contractului şi mai departe până la achitarea integrală a debitului;
În motivarea cererii creditoarea a arătat că pârâta debitoare a încheiat contractul nr. 643 din 8 septembrie 2006 având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculele prevăzute în Anexa A la contract, cuantumul acestora fiind de 240,00 Euro, cu obligaţia achitării în patru rate.
Cererea de ordonanţă de plată este formulată de D.R.D.P. Cluj în temeiul prevederilor OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Potrivit art. 5 alin. (l) din OUG nr. 119/2007, „cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă."
Astfel fiind, litigiul poartă asupra executării obligaţiilor decurgând din contractul având ca obiect eliberarea rovinietelor în beneficiul unei societăţi comerciale de către Compania Naţională, care este, potrivit statului său, prevăzut în anexa la OUG nr. 84/2003, „societate comercială pe acţiuni, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut".
Prin urmare, raportat la obiectul său, respectiv eliberare rovinietă şi încasare tarif utilizare drumuri şi, în condiţiile în care nu a fost încheiat de o persoană juridică de drept privat autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, asimilată unei autorităţi publice în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, acest contract nu se circumscrie sferei contractelor cărora le sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (2), coroborate cu art. 2 lit. c) din această lege, competenţa de soluţionare a cererii de emitere a somaţiei de plată revenind Judecătoriei Satu-Mare.
Înalta Curte are în vedere şi faptul că reglementând cadrul juridic al serviciilor comunitare de utilităţi publice, legiuitorul a stabilit, în mod expres, prin art. 51 alin. (31) din Legea nr. 51/2006, introdus prin OUG nr. 13/2008, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ numai pentru soluţionarea litigiilor dintre unităţile administrativ-teritoriale sau, după caz, dintre asociaţiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilităţi publice şi operatori în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea, modificarea şi încetarea contractelor de delegare a gestiunii; precum şi a celor privind acordarea de despăgubiri, soluţionarea tuturor celorlalte litigii contractuale dintre operator şi utilizator, inclusiv a celor izvorâte din neplata contravalorii serviciilor prestate realizându-se de instanţele de drept comun.
Această soluţie legislativă este de natură să asigure o delimitare clară a sferei contractelor încheiate de autorităţile publice asimilate actului administrativ prin art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, în acelaşi sens pronunţându-se şi instanţa supremă.
Astfel fiind, un asemenea contract este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre care niciuna nu este o autoritate publică, şi având ca obiect eliberarea rovinietelor în schimbul preţului, astfel că nu este un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii în sensul prevederilor art. 5 alin. (3) din OUG nr. 119/2007 şi art. 2 alin. (l) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa instanţei specializate de contencios administrativ.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Carei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P. Cluj şi SC O.C. SRL Carei în favoarea Judecătoriei Carei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3632/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3634/2010. Contencios → |
|---|
