ICCJ. Decizia nr. 3623/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3623/2010
Dosar nr. 4790/83/2009
Şedinţa de la 19 august 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:
Prin cererea înregistrată la instanţă sub dosar nr. de mai sus, creditoarea D.R.D.P. Cluj în contradictoriu cu debitoarea SC F.C. SRL, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună emiterea unei ordonanţe pentru somaţie de plată pe seama debitoarei: pentru suma de 4763.81 lei, reprezentând contravaloarea facturilor nr. F240769 din 02 decembrie 2008, nr. 302087 din 01 martie 2009, nr. 674 din 01 iunie 2009 neachitate; penalităţi de întârziere în cuantum de 0,10 % pe fiecare zi de întârziere din suma datorata, de la data scadentei până în data efectivă a plăţii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că părţile au încheiat Contractul de nr. 510 din 01 martie 2008 având ca obiect acordarea de către administrator, în beneficiul utilizatorului a dreptului de a utiliza terenul in suprafaţa de 330 m.p., reprezentând zona dramului naţional, pentru amenajarea accesului la DN 19A km 60 + 846 STG, in schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut in contract.
Obligaţia achitării acestui tarif este o obligaţie legala ce decurge din prevederile art. 47 alin. (4) din OG nr. 43/1997.
În baza contractului, creditoarea a emis mai multe facturi pe seama debitoarei, dintre care facturile seria nr. F240769 din 02 decembrie 2008, 02087 din 01 martie 2009, nr. 674 din 01 iunie 2009 nu au fost achitate.
Conform art. 8 din contractul încheiat intre părţi neplata in termen a obligaţiei de plata duce la perceperea de penalităţi in cuantum de 0.10 % pe fiecare zi de întârziere.
Creditoarea şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract aspect care rezultă din faptul că facturile emise pe seama debitoarei au fost achitate, mai puţin cele din speţă, care de asemenea a fost acceptată la plată prin semnare şi ştampilare.
Deşi în repetate rânduri s-au purtat discuţii în vederea rezolvării situaţiei pe cale amiabilă debitoarea nu a procedat la achitarea debitului nici până la data sesizării instanţei.
Creanţa fiind certă, lichidă şi exigibilă, respectiv asumată prin contractul comercial şi îndeplinite condiţiile cerute de prevederile OUG nr. 119/2007, reclamanta a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună emiterea unei ordonanţe pentru somaţie de plată pe seama debitoarei pentru suma de 4763.81 lei reprezentând contravaloarea facturii neachitate, obligarea debitoarei la plata dobânzilor legale aferente creanţei calculate de la data scadenţei facturii până în data efectivă a plăţii, respectiv la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, constând din taxă de timbra şi timbru judiciar.
În drept, au fost invocate dispoziţiile OUG nr. 119/2007.
Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Satu Mare iar prin sentinţa civilă nr. 18/LC/2010 s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Satu Mare şi s-a declinat dosarul la Judecătoria Satu Mare, având în vedere valoarea litigiului, raportat la dispoziţiile OG nr. 5/2001.
La data de 23 februarie 2010 creditoarea a depus la dosar o precizare de acţiune prin care a arătat ca îşi întemeiază cererea pe dispoziţiile Ordonanţei nr. 5/2001.
Prin sentinţa civilă nr. 2173 din 30 martie 2010, Judecătoria Satu Mare a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, reţinând, în esenţă, următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (l) din OG nr. 5/2001, competenţa soluţionării cererilor privind emiterea ordonanţei de plată revine instanţelor competente să judece în fond cauza (în procedura de drept comun) în primă instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată formulată de creditoarea C.N.A.D.N.R. SA este asimilat actelor administrative, iar potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege, activitatea de soluţionare a acestor cereri constituie contencios administrativ.
Conform dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 84/2003 (astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 47/2004), C.N.A.D.N.R. SA este persoană juridică de drept privat asimilată autorităţilor publice centrale, ale cărei direcţii regionale nu au personalitate juridică, iar în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative, inclusiv contractele asimilate actelor administrative, emise sau încheiate de autorităţile publice centrale sau de persoanele juridice de drept privat asimilate autorităţilor publice centrale, se soluţionează în fond (în prima instanţă) de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
La rândul ei şi Curtea de Apel Oradea, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Satu Mare reţinând în esenţă natura comercială a contractului încheiat între părţi.
Constatând ivit conflict negativ de competenţă, dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Sesizată în condiţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, constată că instanţa competentă să soluţioneze prezentul litigiu este Judecătoria Satu Mare, pentru următoarele considerente:
Obiectul contractului încheiat între părţi are ca obiect acordarea de către administratorul drumului, în beneficiul utilizatorului, a dreptului de a utiliza terenul în suprafaţă 330 m.p., reprezentând zona drumului naţional, pentru amenajarea accesului la DN 19A, 60 + 846 STG, în schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut în contract, astfel că cerinţele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OUG nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. SA este persoană juridică de drept privat cu capital integral de stat, fiind astfel o autoritate publică centrală în sensul reglementat de art. 2 lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, emise sau încheiate de autorităţile publice centrale sau de persoanele juridice de drept privat asimilate autorităţilor publice centrale se soluţionează pe fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 prevede că „sunt asimilate actelor administrative, (…) şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect:
- punerea în valoare a bunurilor proprietate publică;
- executarea lucrărilor de interes public;
- prestarea serviciilor publice."
În speţă, contractul nr. 510 din 1 martie 2008 încheiat între părţi are ca obiect acordarea de către administratorul drumului, în beneficiul utilizatorului, a dreptului de a utiliza terenul în suprafaţă 330 m.p., reprezentând zona drumului naţional, pentru amenajarea accesului la DN 19A, 60 + 846 STG, în schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut în contract.
Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.
Contractul privind acordarea de către administrator, în beneficiul utilizatorului a dreptului de a utiliza terenul în suprafaţa de 330 m.p., reprezentând zona dramului naţional, pentru amenajarea accesului la DN 19A km 60 + 846 STG, în schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut în contract, este un contract comercial.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe C.N.A.D.N.R. prin D.R.D.P.C. şi SC F.C. SRL Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3622/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3625/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
