ICCJ. Decizia nr. 3659/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3659/2010
Dosar nr. 845/45/2010
Şedinţa publică din 16 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamantul R.B. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii FCM U. Arad şi F.R.F. anularea Deciziei nr. 37 din 4 februarie 2010 dată de Comisia de Recurs din cadrul F.R.F. şi a Hotărârii nr. 776 din 3 noiembrie 2009 dată de Comisia Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul F.R.F.
Totodată, reclamantul a mai solicitat şi obligarea pârâtului FCM U. Arad la plata sumei de 36.000 euro reprezentând drepturile băneşti reţinute pe lunile martie, aprilie şi mai 2009.
Printr-o cerere formulată la data de 22 aprilie2010, reclamantul a solicitat declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti care, în opinia sa, este competentă să soluţioneze cauza conform dispoziţiilor art. 364 alin. (1) lit. c) şi art. 366 C. proc. civ., arătând că dintr-o eroarea de expediere dosarul a ajuns la Curtea de Apel Craiova.
Prin sentinţa nr. 271 din 17 mai 2010, Curtea de Apel Craiova a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea a reţinut în esenţă că temeiul legal al acţiunii reclamantului îl constituie prevederile Codului de procedură civilă referitoare la arbitraj.
Astfel, interpretând coroborat dispoziţiile art. 342 alin. (1) şi art. 365 C. proc. civ. instanţa de fond a statuat că în cauză revine competenţa de soluţionare a litigiului Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva sentinţei nr. 271 din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova a declarat recurs F.R.F., arătând că în mod eronat a fost stabilită competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind încălcate dispoziţiile de ordine publică referitoare la competenţa teritorială, materială şi funcţională a instanţelor. Aceasta întrucât şi în ipoteza unei acţiunii în anularea unei hotărâri arbitrale reglementată de codul de procedură civilă prin dispoziţiile art. 365 alin. (1) şi art. 342, competenţa revenea Tribunalului Bucureşti, secţia civilă.
Înalta Curte analizând recursul formulat apreciază că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.
Obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 37 din 4 februarie 2010 pronunţată de Comisia de recurs din cadrul F.R.F. şi Hotărârea nr. 776 din 3 noiembrie 2009 a Comisiei Naţionale pentru Soluţionarea Litigiilor din cadrul F.R.F. precum şi obligarea pârâtului FCM U. Arad să plătească reclamantului suma de 36.000 euro, fiind invocate ca temei de drept dispoziţiile art. 364 C. proc. civ.
Litigiul dintre părţi a fost generat în fapt de executarea convenţiei civile din 1 iulie 2007, convenţie de prestări de servicii.
Această convenţie nu este un act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care ar putea face obiectul unei acţiuni la instanţa de contencios administrativ, ci este un act civil de prestări servicii, iar orice litigiu legat de acesta, care ar putea fi judecat în fond, în primă instanţă, este de competenţa instanţei civile, stabilită în raport de dispoziţiile art. 1 şi art. 5 C. proc. civ.
În cauză, fiind vorba de o acţiune în anularea unei hotărâri arbitrale, competenţa se stabileşte după regulile prevăzute de art. 365 alin. (1)1 coroborate cu art. 342 C. proc. civ.
Potrivit art. 365 alin. (1)1 C. proc. civ. „Competenţa de a judeca în primă instanţă acţiunea în anulare revine instanţei judecătoreşti imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripţia căreia a avut loc arbitrajul".
În conformitate cu art. 342 alin. (1) C. proc. civ. „Pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea şi desfăşurarea arbitrajelor, partea interesată poate sesiza instanţa de judecată care, în lipsa convenţiei arbitrale ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanţă".
Prin urmare, întrucât competenţa de a judeca orice acţiune legată de această convenţie, în fond, în prima instanţă, în raport de dispoziţiile art. 1, art. 5 C. proc. civ. revine judecătoriei de la sediul pârâtului, conform art. 365 alin. (1)1, art. 342 alin. (1) C. proc. civ., acţiunea în anularea hotărârii arbitrale urmează a fi judecată de Tribunalul Bucureşti, secţia civilă, ca instanţă superioară celei ce ar fi fost competentă să judece litigiul în fond, în primă instanţă.
În consecinţă, în mod greşit s-a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, fiind încălcate astfel dispoziţiile de ordine publică referitoare la competenţa materială a instanţelor.
În raport de considerentele expuse, de dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza I, art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza pentru competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de F.R.F. împotriva sentinţei civile nr. 271 din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza pentru competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3638/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3683/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
