ICCJ. Decizia nr. 3621/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3621/2010

Dosar nr. 1595/36/2009

Şedinţa de la 19 august 2010

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub nr. 1595/36/2009 reclamanta S.Z. a chemat în judecată pârâta A.N.R.P. pentru a se constata nesoluţionarea de către această autoritate, în termenul legal, a cererii sale privind plata compensaţiilor ce i se cuvin in baza Legii nr. 9/1998 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 6.719,56 lei reprezentând compensaţii cuvenite în baza Legii nr. 9/1998.

Motivându-şi cererea reclamanta a susţinut că prin Hotărârea nr. 3029/2006 Comisia Judeţeană Constanţa a admis cererea de acordare a compensaţiilor în baza Legii nr. 9/1998 în valoare de 268.782.560 lei.

A.N.R.P. a validat hotărârea Comisiei prin Decizia nr. 10 din 3 octombrie 2007. Urmare acestei validări această autoritate a solicitat reclamantelor deschiderea unui cont bancar comun în vederea acordării sumelor acordate cu titlu de compensaţii.

Reclamanta a mai arătat că având în vedere împrejurarea că sora sa, D.E., a refuzat să participe la formalităţile necesare acestei operaţiuni, s-a adresat instanţei civile cu acţiune având ca obiect ieşirea din indiviziune asupra sumelor acordate cu titlu de compensaţii.

Instanţa civilă prin sentinţa civilă nr. 3596/2009 rămasă irevocabilă a dispus împărţirea sumei acordate prin Decizia nr. 10/2006 în cote de 14, respectiv câte 6.719,56 lei pentru fiecare moştenitor.

Reclamanta a solicitat pârâtei să-i plătească suma ce i se cuvine.

Prin adresa din 2009 pârâta a comunicat reclamantei din prezenta acţiune că sentinţa civilă nr. 3596/2008 nu îi este opozabilă şi ca îi este necesară o nouă hotărâre care să anuleze sau să modifice Decizia nr. 10/2009.

Invocând dispoziţiile Legii nr. 9/1998 şi HG nr. 753/1998, Legea nr. 554/2004 reclamanta a formulat prezenta acţiune.

Curtea de Apel Constanţa prin sentinţa civilă nr. 594 din 2 decembrie 2009 a declinat competenţa de soluţionare a cauzei la Tribunalul Constanţa, secţia contencios administrativ, reţinând că prin dispoziţiile Legii nr. 9/1998 şi art. 352 alin. (6) din HG nr. 753/1998 astfel cum a fost modificată prin HG nr. 1277/2007 se instituie o competenţă specială care derogă de la regulile generale stabilite de art. 3 pct. l C. proc. civ. şi de art. 10 din Legea nr. 554/2004.

La rândul ei şi această instanţă prin sentinţa nr. 602 din 13 mai 2010 şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa reţinând că în urma precizărilor formulate de reclamantă (dosarul Curţii de Apel Constanţa) rezultă că se solicită în principal obligarea pârâtei la plata sumei de 6.719,56 lei, iar în subsidiar obligarea pârâtei la emiterea deciziei de plată pentru suma de 6.719,56 lei reprezentând compensaţii cuvenite în baza Legii nr. 9/1998.

Astfel că, reclamanta nu contestă Decizia nr. 10/2007 a A.N.R.P. pentru ca la stabilirea competenţei instanţa să aibă în vedere dispozițiile art. 7 alin. (4) din Legea nr. 9/1998, ci considerând un refuz nejustificat reclamanta a solicitat instanţei de contencios administrativ, obligarea pârâtei către ea la plata sumei de 6.719,56 lei conform sentinţei civile nr. 3596/2008.

Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se asimilează actelor administrative şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.

Instanţa a apreciat că, în speţă, deşi suma de bani solicitată derivă din dispozițiile Legii nr. 9/1998, reclamanta nu contestă legalitatea deciziei de stabilire a compensaţiilor, ci reclamă instanţei de contencios administrativ refuzul autorităţii publice de a-i soluţiona o cerere şi faţă de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora stabilirea competenţei se apreciază raportat la poziţionarea autorităţii publice emitente a actului (a refuzului nejustificat, respectiv autoritatea publică centrală), competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Curţii de Apel Constanţa.

Constatându-se conflict negativ de competenţă, în temeiul art. 22 alin. (3) C. proc. civ., dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a pronunţa un regulator de competenţă.

Analizând cauza în raport cu actele normative aplicabile şi practica în materie Înalta Curte constată că litigiul este de competenţa Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal, potrivit următoarelor considerente:

Obiectul cererii de chemare în judecată vizează refuzul de a pune în executare a unui act administrativ care, conform art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 este asimilată refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere.

Potrivit art. 6 alin (7) din OUG nr. 25 din 18 aprilie 2007 privind stabilirea unor măsuri pentru reorganizarea aparatului de lucru al Guvernului „Prin decizie, vicepreşedintele A.N.R.P., care coordonează aplicarea Legii nr. 9/1998 şi a Legii nr. 290/2003, dispune plata despăgubirilor acordate în conformitate cu aceste legi, stabilite prin hotărâri ale comisiilor judeţene, respectiv ale comisiei municipiului Bucureşti. (...) Deciziile de plată prin care se modifică hotărârile iniţiale, deciziile de invalidare şi cele prin care se soluţionează contestaţiile se comunică beneficiarilor şi pot fi atacate în termen de 30 de zile la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul. In baza deciziei de plată sau a hotărârii judecătoreşti definitive, Direcţia economică din cadrul A.N.R.P. efectuează plata compensaţiilor băneşti".

De asemenea, art. 352 alin. (6) din HG nr. 753/1998 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 astfel cum a fost modificată prin HG nr. 1277/2007 prevede că „Deciziile se comunică petenţilor şi comisiilor judeţene sau a municipiului Bucureşti şi pot fi atacate în termen de 30 de zile la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază petentul".

Din dispoziţiile arătate rezultă că, prin instituirea competenţei Tribunalului, secţia de contencios administrativ, norma specială derogă de la regulile generale stabilite atât prin art. 3 pct. l C. proc. civ. şi prin art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care prevăd în cazul actelor autorităţilor şi instituţiilor centrale o competenţă în primă instanţă în favoarea Curţii de Apel.

Se constată că actele normative enunţate nu cuprind dispoziţii exprese cu privire la competenţa de soluţionare a cererilor prin care, partea, nemulţumită de întârzierea nejustificată a autorităţii centrale de a pune în executare deciziile de plată, solicită obligarea acesteia la îndeplinirea obligaţiilor asumate prin actele administrative emise.

Insă, aplicând regula de interpretare prin analogie şi având în vedere că intenţia legiuitorului este de a asigura o competenţă unitară de soluţionare a cauzelor generate de Legea nr. 9/1998, se apreciază că şi în cazul cererii de obligare a A.N.R.P. la plata compensaţiilor băneşti competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului.

Pentru considerentele expuse, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrative şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe S.Z. şi A.N.R.P., serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 august 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3621/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond