ICCJ. Decizia nr. 4000/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4000/2010
Dosar nr. 6/95/2010
Şedinţa publică din 30 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul O.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta I.P.J.G. – S.P.C.R.P.C.Î.A., obligarea acesteia la înmatricularea fără plata taxei de poluare a autovehiculului marca M.
Prin sentinţa nr. 151 din 27 ianuarie 2010 Tribunalul Gorj a admis acţiunea reclamantului O.A. şi a obligat pârâta I.P.J.G. – S.P.C.R.P.C.Î.A. să procedeze la înmatricularea autoturismului reclamantului, fără plata taxei de poluare.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta I.P.J.G. – S.P.C.R.P.C.Î.A.
În faţa instanţei de recurs, intimatul-reclamant O.A. a formulat cerere de sesizare a Curţii de Justiţie Europene cu întrebarea preliminară cu privire la interpretarea dispoziţiilor art. 90 din Tratatul Comunităţilor Europene, în prezent art. 110 din Tratatul Uniunii Europene.
La termenul din 19 mai 2010 intimatul-reclamant O.A. a depus la dosar cerere completatoare a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie şi a învederat instanţei că pe rolul Curţii de Apel Craiova se află dosarul nr. 7879/95/2009, având acelaşi obiect, solicitând suspendarea cauzei în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ.
Prin încheierea din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a dispus comunicarea completării cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene formulată de O.A. şi s-a amânat judecarea cauzei la data de 9 iunie 2010.
S-a apreciat că se impune acordarea unui nou termen de judecată atât pentru comunicarea cererii completatoare, precum şi pentru a se face verificări cu privire la dosarul nr. 7879/95/2009 al Curţii de Apel Craiova.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs O.A., arătând că, în mod greşit i s-a respins cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu trei întrebări preliminare invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.
Înainte de a proceda la analizarea motivelor de recurs Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil pentru considerentele pe care le vom expune în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 147 C. proc. civ. „Dezbaterile urmate în şedinţă se vor trece în încheierea de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi grefier".
Prin urmare, încheierea de şedinţă este actul procedural în care se consemnează conţinutul dezbaterilor în cadrul unei şedinţe de judecată.
Încheierile de şedinţă preced, în mod firesc hotărârea finală, motiv pentru care art. 268 alin. (1) C. proc. civ., le numeşte „încheieri premergătoare", iar în aliniatul 2 al aceluiaşi articol se prevede că „Judecătorii nu sunt legaţi prin aceste încheieri".
Interpretând dispoziţiile art. 268 alin. (1) - (4) C. proc. civ., doctrina a distins între două categorii de încheieri premergătoare: încheierile preparatorii şi încheierile interlocutorii. Primele sunt acelea prin care instanţa adoptă măsuri necesare soluţionării cauzei, fără ca prin acestea să anticipeze asupra soluţiei finale, în timp ce prin încheierile interlocutorii se adoptă măsuri decisive pentru soarta procesului asupra acestora instanţa nemaiputând reveni.
Analizând conţinutul încheierii atacate cu prezentul recurs, în raport de dispoziţiile legale şi interpretarea doctrină expusă mai sus, Înalta Curte constată că prin această încheiere instanţa de fond a dispus o măsură necesară soluţionării pricinii (amânarea judecării cauzei în vederea comunicării unui act), în primul rând, a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dar şi a fondului cauzei, fără însă a se pronunţa asupra vreunui aspect care să anticipeze soluţia finală. Prin urmare, încheierea recurată are caracter vădit preparator, nici măcar interlocutor.
Fiind stabilită natura încheierii atacate, urmează să analizăm dacă acest act procedural poate face obiectul unei căi de atac, în speţă a recursului.
Potrivit dispoziţiilor art. 299 alin. (1) C. proc. civ. „Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului".
Din enumerarea limitativă a textului legal, rezultă că pot face obiectul recursului hotărârile judecătoreşti pentru care legea nu prevede calea de atac a apelului, dar o prevede pe cea a recursului, precum şi cele pronunţate în apel. Or, încheierea din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova nu se încadrează în nici una dintre ipoteze.
Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 316 C. proc. civ., dispoziţiile procedurale privind judecata în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în capitolul recursului.
În acest context, dispoziţiile art. 282 alin. (2) C. proc. civ., sunt pe deplin aplicabile în speţă, prin acestea stabilindu-se că „Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel (n.r. recurs) decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii".
Cum încheierea recurată nu face parte din categoria de excepţie a celor care întrerup cursul judecăţii şi pentru care există dispoziţii procedurale exprese în ceea ce priveşte atacarea lor, rezultă că aceasta urmează regimul juridic comun al tuturor încheierilor premergătoare, care ca regulă, nu pot fi atacate decât odată cu fondul cauzei.
Prin urmare, textul art. 282 alin. (2) C. proc. civ., consacră regula inadmisibilităţii atacării separate cu apel sau recurs a încheierilor premergătoare cum este şi cea recurată în acest dosar.
Un ultim argument în susţinerea inadmisibilităţii recursului formulat constă în situaţia, potrivit căreia, recurentul se află într-o eroare, exclusiv imputabilă acestuia, în sensul că a denaturat conţinutul şi dispoziţiile încheierii atacate, cererea de recurs conţinând critici referitoare la „soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară", deşi prin această încheiere nu s-a dispus o asemenea măsură.
Pentru argumentele juridice şi de fapt expuse mai sus, Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este inadmisibil şi, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de O.A., împotriva încheierii din 19 mai 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 septembrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 375/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 401/2010. Contencios. Anulare act... → |
---|