ICCJ. Decizia nr. 3683/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3683/2010
Dosar nr. 26/33/2009
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, reclamanţii B.G., M.E.O. şi M.V.D. în contradictoriu cu pârâţii Comisia locală de fond funciar Cluj-Napoca, Comisia judeţeană de fond funciar Cluj-Napoca şi SC U.T.H. SA, sucursala Transilvania Cluj, au solicitat:
-rectificarea înscrierii din C.F. Cluj, în sensul readnotării terenului în suprafaţă de 1.728 mp, din C.F. Cluj în această coală funciară, foaia C.F. Cluj fiind sistată ca lipsită de obiect;
-obligarea primei pârâte să efectueze măsurătorile, să întocmească documentaţia necesară şi să realizeze punerea în posesie;
-obligarea celei de a doua pârâte să emită titlu de proprietate în favoarea reclamanţilor, cu privire la terenul în suprafaţă de 5.535 mp, identificat în C.F. Cluj, Fănaţ la „Tăieturi";
- cu cheltuieli de judecată.
În cursul soluţionării acestei cauze, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, reclamanţii au invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994 emis în favoarea antecesoarei pârâtei SC U.T.H. SA.
Tribunalul Cluj, prin încheierea de şedinţă nr. 1655 din 26 septembrie 2008, a declinat competenţa de soluţionare a excepţiei de nelegalitate anterior arătate în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta SC U.T.H. SA a invocat excepţia tardivităţii, în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, modificată, şi de faptul că reclamanţii au avut cunoştinţă de existenţa actului administrativ contestat la data de 21 noiembrie 2000. În plus, pârâta a invocat şi excepţia inadmisibilităţii, cu motivarea că reclamanţii nu au îndeplinit procedura administrativă prealabilă.
La termenul de judecată din data de 16 februarie 2009, Curtea de Apel a respins excepţia tardivităţii, pe considerentul că art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie sediul materiei în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate, nu prevede un termen înlăuntrul căruia să poată fi invocată o asemenea excepţie.
În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acestei excepţii, Curtea a reţinut că aceasta este nefondată, întrucât nu sunt aplicabile prevederile art. 7 alin. (1) şi (3) din Legea contenciosului administrativ.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 226 din 17 mai 2010, a respins ca nefondată excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994 emis în favoarea antecesoarei pârâtei SC U.T.H. SA, respectiv SC T.T. SA.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
În raport de prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, excepţia de nelegalitate a unui act administrativ unilateral cu caracter individual este admisibilă, indiferent de data emiterii acestuia.
Salvgardarea principiului stabilităţii raporturilor juridice nu se poate realiza prin promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalităţi.
Apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim, nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este contestată şi care nu ar putea fi cenzurată decât prin invocarea excepţiei de nelegalitate.
Procedura contestării pe cale incidentală a legalităţii actului administrativ, fără limită de timp, se justifică prin necesitatea exercitării unui control de legalitate fără de care soluţia pronunţată de instanţă riscă să fie fondată pe un act ilegal, astfel că posibilitatea contestării legalităţii unui act administrativ unilateral cu caracter individual, pe cale de excepţie, apare ca o modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia „fraus omnia corrumpit".
Principiul securităţii juridice nu este periclitat în situaţia când este revizuit un act administrativ unilateral cu caracter individual emis contra legii, astfel că procedura invocării excepţiei de nelegalitate are la bază ideea restabilirii echităţii justiţiei şi legalităţii, ce trebuie să stea la temelia tuturor raporturilor juridice dintr-un stat de drept, care nu poate fi apreciat ca fiind contrar exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.
În ceea ce priveşte legalitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 15 noiembrie 1994, prima instanţă a reţinut că acest act administrativ unilateral cu caracter individual a fost emis în baza documentaţiei elaborată de Comisia de evaluare desemnată, iar documentaţia relevă faptul că între „obiectivele deţinute" de SC T.T. SA a fost inclus şi terenul în suprafaţă de 33.943 mp din Făget, pe care se află Campingul Făget.
În opinia instanţei, documentaţia prezentată în cauză confirmă îndeplinirea cerinţelor impuse de HG nr. 834/1991, iar susţinerile referitoare la omisiunea verificării modului de dobândire anterior a terenului în litigiu de către unitatea beneficiară nu pot fi primite, având în vedere limitele investirii autorităţii emitente a actului atacat.
În plus, prima instanţă a susţinut faptul că simpla omisiune a realizării operaţiunilor de carte funciară nu înlătură efectele decretului Consiliului de Stat nr. 556/1970, în baza căruia terenul în discuţie a devenit proprietate de stat.
Ca atare, instanţa a concluzionat în sensul că actul administrativ contestat în speţă a fost emis cu respectarea dispoziţiilor legale incidente în materie.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii B.G., M.E.O. şi M.V.D., care au solicitat modificarea sa, în sensul admiterii excepţiei de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 noiembrie 1994 emis de M.T., ale cărui atribuţii au fost preluate de M.Î.M.M.
În motivarea căii de atac, încadrată în drept pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., recurenţii arată că prima instanţă nu a analizat circumstanţele în care a fost emis actul administrativ contestat şi temeiurile legale individualizate în cuprinsul acestuia, respectiv Legea nr. 15/1990 şi HG nr. 834/1991.
În concepţia recurenţilor, întrucât SC T.T. SA era o societate cu capital integral de stat, bunurile imobile aflate în patrimoniul acesteia erau proprietatea statului; ca atare, societatea nou înfiinţată nu putea dobândi în privinţa acestora decât un drept de administrare directă, cu atât mai mult cu cât nicio dispoziţie legală în vigoare la momentul constituirii acestei societăţi nu prevedea că, prin efectul constituirii sale, terenul proprietate de stat trece în proprietatea societăţii.
În aceeaşi ordine de idei, recurenţii menţionează că terenul proprietate de stat nu-şi putea schimba forma de proprietate, intrând în patrimoniul unei societăţi comerciale cu capital integral de stat, care în circumstanţele date nu putea fi decât statul.
Pe de altă parte, recurenţii precizează că HG nr. 834/1991 nu conţine nicio dispoziţie prin care s-ar stabili ci terenul proprietatea statului, aflat în patrimoniul unei societăţi comerciale cu capital integral de stat, devine proprietatea acestei societăţi comerciale.
În opinia recurenţilor, prezintă relevanţă juridică în soluţionarea excepţiei de nelegalitate faptul că nu a fost înscris în cartea funciară dreptul de proprietate a SC T.T. SA asupra terenului litigios.
În consecinţă, recurenţii concluzionează că actul administrativ ce formează obiectul cauzei este vădit nelegal.
Analizând sentinţa atacată, în raport de motivele de recurs formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Astfel, în cadrul cererii deduse judecăţii, recurenţii-reclamanţi au invocat excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 noiembrie 1994 emis de M.T.
Instanţa de control judiciar apreciază că excepţia de nelegalitate a actul administrativ unilateral cu caracter individual anterior nominalizat este nefondată pentru următoarele considerente:
Într-adevăr, conform art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate; în acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanţa de contencios administrativ şi suspendă cauza (…).
Actul administrativ aflat în discuţie este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Pe acest aspect, este de menţionat faptul că instanţa constituţională, prin deciziile nr. 425 şi nr. 426 din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituţionale, în raport de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 şi art. 44 din Legea fundamentală a ţării.
Însă, în ceea ce priveşte cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepţiei de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului naţional îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituţie, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.
În acest sens, judecătorul naţional, în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenţiei), asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor" (a se vedea C.E.D.O., hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza D.P. contra României, nr. 2, M. Of. nr. 830/5.12.2007).
Aşadar, prin raportare la normele Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi la jurisprudenţa instanţei de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speţa de faţă a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reţinând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenţionale a căror respectare asigură exerciţiul real al drepturilor fundamentale ale omului.
În concret, normele aflate în discuţie, întrucât permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 C.E.D.O., precum şi de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii juridice.
Ca o consecinţă a celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) şi art. 148 din Constituţia României, instanţa de control judiciar apreciază că excepţia de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 15 noiembrie 1994 emis de M.T. este nefondată, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) şi art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată.
Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de B.G., M.E.O. şi M.V.D. împotriva sentinţei civile nr. 226/2010 din 17 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3659/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 375/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
