ICCJ. Decizia nr. 3629/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3629/2010
Dosar nr. 266/35/2010
Şedinţa publică din 19 august 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Satu Mare sub dosar nr. 12403/296/2009, creditoarea CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Cluj, în contradictoriu cu debitoarea SC H.C. SRL a solicitat instanţei:
- obligarea pârâtei la plata sumei de 3.270,81 RON debit datorat conform contractului din 5 martie 2004, reprezentând taxa de utilizare a zonei drumului.
- obligarea la plata de penalităţi de întârziere calculate in baza art. V/4 din contractul încheiat intre părţi, în suma de 804,41 RON calculate de la data scadenţei până la data de 31 mai 2009.
- obligarea la plata cheltuielilor de judecata, constând în taxa judiciara de timbru si timbru judiciar.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că la data de 5 martie 2004 a încheiat cu SC H.C. SRL contractul din 5 martie 2004 având ca obiect acordarea de către administratorul drumului, in beneficiul utilizatorului, a dreptului de a utiliza terenul in suprafaţa de 52 mp, reprezentând zona drumului naţional, pentru amenajarea accesului in schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut in contract.
Obligaţia achitării acestui tarif este o obligaţie legala ce decurge din prevederile art. 47 alin (4) din OG nr. 43/1997.
Utilizatorul s-a obligat contractual sa achite trimestrial tariful de utilizare a zonei drumului. Acest tarif a fost facturat către societatea parata, cu toate acestea pârâta nu şi-a onorat obligaţia de plată.
Conform art. 6 din contractul încheiat intre părţi si a art. 4 al actului adiţional la contract "neplata in termen a obligaţiei de plata duce la perceperea de penalităţi in cuantum de 0,06% pe fiecare zi de întârziere".
Potrivit art. 969 alin. (1) C. civ. "contractele au forţă obligatorie intre părţile contractante". În aplicarea principiului forţei obligatorii a contractului art. 1073 C. civ., prevede "creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exacta a obligaţiei si in caz contrar are dreptul la dezdăunare".
Pentru a soluţiona litigiul pe cale amiabila, parata a fost convocata la conciliere directa in conformitate cu art. 7201 C. proc. civ., însă nu s-a prezentat.
A considerat reclamantul că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii contractuale, motiv pentru care a solicitat admiterea acţiunii si obligarea pârâtei la plata către reclamanta a sumei de 3.270,81 RON cu titlu de debit contractual reprezentând tarif de utilizare a zonei drumului, la plata de penalităţi conform clauzelor contractuale in suma de 804,41 RON calculate de la scadenta si pana la 31 mai 2009, precum si a cheltuielilor judiciare constând in taxa de timbru si timbru judiciar.
În drept a invocat art. 969, art. 1073 si urm. C. civ., art. 274, art. 7201 C. proc. civ.
Judecătoria Satu Mare prin sentinţa nr. 859 din 9 februarie 2010 a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel Oradea, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pentru următoarele considerente:
Contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta CN A.D.N.R. SA este asimilat actelor administrative deoarece este act de punere în valoare a unui bun public, recte zona unui drum public aşa cum este aceasta reglementată prin dispoziţiile OG nr. 43/2007, în condiţiile în care reclamantei i s-a acordat dreptul de administrare a acestui bun care aparţine domeniului public, iar potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. f) din aceeaşi lege, activitatea de soluţionare a acestor cereri este de competenţa contenciosului administrativ.
Conform dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 84/2003 (astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 47/2004), CN A.D.N.R. SA este persoană juridică de drept privat asimilată autorităţilor publice şi în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative - inclusiv contractele asimilate actelor administrative - emise sau încheiate de autorităţile publice centrale sau de persoanele juridice de drept privat asimilate autorităţilor publice centrale, se soluţionează în fond (în prima instanţă) de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
La Curtea de Apel Oradea, cauza a fost înregistrată sub nr. 266/35/ 2010.
La rândul ei şi această instanţă, prin sentinţa nr. 181/CA/2010-PI din 10 mai 2010 a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Satu Mare, reţinând în esenţă că, în speţă, contractul din 5 martie 2004 încheiat între părţi are ca obiect acordarea de către administratorul drumului, în beneficiul utilizatorului, a dreptului de a utiliza terenul în suprafaţă de 52 mp, reprezentând zona drumului naţional, pentru amenajarea accesului, în schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut în contract, astfel că cerinţele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.
Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ. Contractul privind acordarea de cătreadministrator, în beneficiul utilizatorului, a dreptului de a utiliza terenul în suprafaţă de 17,7 mp, reprezentând zona drumului naţional, pentru amenajarea accesului are natura unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică şi o societate comercială, prin care autoritatea percepe societăţii comerciale o taxă de utilizare a terenului reprezentând zona drumului naţional.
Ivindu-se conflict negativ de competenţă dosarul a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Sesizată în condiţiile art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezentul litigiu este Judecătoria Satu Mare, având în vedere următoarele considerente.
În conformitate cu prevederile art. 1 din OUG nr. 84/2003, CN A.D.N.R. SA este persoană juridică de drept privat cu capital integral de stat, fiind astfel o autoritate publică centrală în sensul reglementat de art. 2 lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, emise sau încheiate de autorităţile publice centrale sau de persoanele juridice de drept privat asimilate autorităţilor publice centrale se soluţionează pe fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel.
Art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 prevede că „sunt asimilate actelor administrative, (…) şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect:
punerea în valoare a bunurilor proprietate publică;
executarea lucrărilor de interes public;
prestarea serviciilor publice;
În speţă, contractul din 5 martie 2004 încheiat între părţi are ca obiect acordarea de către administratorul drumului, în beneficiul utilizatorului, a dreptului de a utiliza terenul în suprafaţă de 52 mp, reprezentând zona drumului naţional, pentru amenajarea accesului, în schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut în contract, astfel că cerinţele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.
Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ. Contractul privind acordarea de cătreadministrator, în beneficiul utilizatorului, a dreptului de a utiliza terenul în suprafaţă de 17,7 mp, reprezentând zona drumului naţional, pentru amenajarea accesului are natura unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică şi o societate comercială, prin care autoritatea percepe societăţii comerciale o taxă de utilizare a terenului reprezentând zona drumului naţional.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe CN A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Cluj, şi SC H.C. SRL Satu Mare în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 august 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3621/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 3630/2010. Contencios. Conflict de... → |
|---|
