ICCJ. Decizia nr. 401/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 401/2010
Dosar nr. 4759/2/2008
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul R.C. – C.R.I.S.S. a chemat în judecată C.N.C.D. şi Ş.G.C., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâţii, să dispună anularea Hotărârii nr. 395 din 14 ianuarie 2008 şi retransmiterea dosarului către C.N.C.D.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că Hotărârea nr. 395 din 14 ianuarie 2008 este nelegală, întrucât, deşi C.N.C.D. a fost învestit cu soluţionarea unei cauze cu un obiect precis, anume că în anul şcolar 2005 - 2006, clasele I-a, a III-a şi a V-a din cadrul şcolii erau segregate pe criteriul etnic. Hotărârea contestată soluţionează mai multe aspecte conexe faptei semnalate, însă lasă nesoluţionată tocmai fapta reclamantă.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 98 din 13 ianuarie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamant, dispunând anularea Hotărârii nr. 395 din 14 ianuarie 2008 a C.N.C.D. şi obligarea pârâtului să procedeze la o nouă investigaţie pe fond a sesizării formulate de reclamantă.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că, deşi reclamanţii au solicitat să se analizeze fapta de discriminare, C.N.C.D. nu s-a pronunţat, opinia majoritară nefăcând o analiză a faptei cu care a fost sesizat, soluţia nefiind motivată aşa cum a fost motivată soluţia minoritară a unuia dintre membrii completului, care conţine toate motivele de fapt şi de drept ce i-au format convingerea că desegregarea nu s-a realizat.
Împotriva acestei sentinţe, considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs C.N.C.D.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat vădit eronat speţa, nereţinând adevăratele motive ale actului juridic dedus judecăţii.
De asemenea, instanţa de fond a interpretat eronat normele legale incidente cauzei, atunci când a reţinut că C.N.C.D. nu a procedat la analiza faptei presupus a fi discriminatorie, respectiv repartizarea diferită a elevilor în anul şcolar 2005 – 2006.
Hotărârea C.N.C.D., susţine recurentul, poate fi privită sub aspectul motivării, ca una rezumativă, însă, cu toate acestea, ea răspunde solicitărilor actualilor intimaţi.
În definirea segrerării recurentul reţine dispoziţiile din notificarea M.E.C. din 20 aprilie 2004 şi precizează că prin acest text de lege, legiuitorul nu a intenţionat să urmărească o egalitate absolută, arătând că există motive obiective în alcătuirea claselor din copii de etnie romă, cum ar fi existenţa compactă a comunităţilor de romi şi necesitatea şcolarizării copiilor cât mai aproape de domiciliu.
Recursul este nefondat.
În fapt, prin plângerea adresată la data de 7 februarie 2007 C.N.C.D., reclamanta R.C. – C.R.I.S.S. a sesizat consiliul cu privire la faptul că, în anul şcolar 2005 – 2006, elevilor romi li s-a aplicat un tratament diferenţiat, prin promovarea acestora la clasele I, II, III şi V faţă de majoritari şi existenţa unei situaţii de discriminare la şcoala din municipiul Craiova, judeţul Dolj.
Prin Hotărârea nr. 395 din data de 14 ianuarie 2008, colegiul director al C.N.C.D. a hotărât că faptele prezentate „nu constituie fapte de discriminare potrivit OG nr. 137/2000, privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, fără a arăta motivul care a condus la o astfel de soluţie, astfel că R.C. – C.R.I.S.S. a contestat această hotărâre în instanţă.
C.N.C.D. este o autoritate cu activitate administrativ jurisdicţională şi are obligaţia de a se pronunţa asupra faptei cu caracter discriminatoriu cu care a fost sesizat, iar în ipoteza în care nu a procedat la analiza pe fond a sesizării, instanţa de contencios administrativ poate să oblige autoritatea să procedeze la soluţionarea sesizării.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut că Hotărârea nr. 395 din 14 ianuarie 2008 a colegiului director al C.N.C.D. s-a hotărât cu 5 voturi pentru şi unul împotrivă că faptele prezentate nu constituie fapte de discriminare, potrivit OG nr. 132/2000 republicată.
Colegiul director a reţinut doar definiţia segrerării din notificarea M.E.C. din 20 aprilie 2004, fără a analiza efectiv sesizarea, în raport cu fapta concretă de discriminare cu care a fost învestit.
Hotărârea cuprinde opinia exprimată de unul dintre membrii completului, care conţine toate motivele de fapt şi de drept care i-a format convingerea că opiniile majoritare sunt neîntemeiate.
Cum reclamanţii au solicitat să se analizeze fapta de discriminare, în raport cu care C.N.C.D. nu s-a pronunţat, opinia majoritară nefăcând o analiză a faptei cu care a fost sesizat, soluţia nefiind motivată, în mod corect instanţa de fond văzând dispoziţiile art. 20 din OG nr. 137/2000 şi pe cele ale art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004 a dispus admiterea în parte a acţiunii, anularea Hotărârii nr. 456 din 10 aprilie2008 a C.N.C.D. şi obligarea pârâtului să procedeze la o nouă investigaţie pe fond a sesizării formulate de reclamantă.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa niciunui motiv de casare, recursul declarat în cauză va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.C.D., împotriva sentinţei civile nr. 98 din 13 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4000/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 407/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
---|