ICCJ. Decizia nr. 3687/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3687/2010
Dosar nr.1383/46/2009
Şedinţa publică din 17 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 3/F-C din 8 ianuarie 2010 Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal:
- a respins excepţia lipsei procedurii prealabile ridicată de pârâta I.M., cu privire la Decizia nr. 331 din 13 octombrie 2009, ca nefondată;
- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului M.M.F.P.S., cu privire la cererea de anulare a Deciziei nr. 331/2009 şi a respins celelalte excepţii formulate de acesta, cu privire la Decizia nr. 331/2009, ca fiind formulate de o persoană fără calitate procesuală pasivă.
- a respins excepţia lipsei procedurii prealabile, formulată de M.M.F.P.S. cu privire la Ordinul nr. 772/2009;
- a admis în parte cererea principală formulată de reclamantul T.I., aşa cum a fost precizată la 11 decembrie 2009 şi cererea de intervenţie în interesul reclamantului formulată de S.A.P. „F.L.";
- a anulat Decizia nr. 331 din 13 octombrie 2009 emisă de I.M., dispunând reîncadrarea reclamantului pe funcţia de director coordonator adjunct, cu respectarea contractului de management nr. 106/2009 şi a obligat pârâtul să-i plătească reclamantului drepturile băneşti ce i se cuveneau corespunzător funcţiei arătate, începând cu 14 octombrie 2009 şi până la reîncadrarea pe funcţie.
- a respins cererea de anulare a Ordinului nr. 772/2009 şi cererea de obligare la plata remuneraţiei rezultată din diferenţa între salariul corespunzător treptei 1 pretins şi cel al treptei a doua, încasată de acesta, începând cu 22 mai 2009, ca nefondate;
- a respins cererea de obligare a pârâţilor la a-i recunoaşte reclamantului dreptul la a ocupa funcţia publică de execuţie inspector de muncă clasa 1 grad profesional superior treapta 1 de salarizare.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut în esenţă următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei procedurii prealabile, ridicată de I.M., relativ la Decizia nr. 331 din 13 octombrie 2009, instanţa de fond a constatat că aceasta a recunoscut prin întâmpinare şi prin concluziile orale depuse în şedinţă faptul că reclamantul a formulat procedură prealabilă, arătând însă că cererea de chemare în judecată a fost depusă înainte de a se scurge termenul legal de soluţionare a contestaţiei, precum şi faptul că această instituţie a răspuns în termen legal contestaţiei.
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.M.F.P.S., relativă la Decizia nr. 331/2009, Curtea de Apel a constatat că această excepţie este întemeiată, având în vedere că această autoritate nu poate sta în judecată cu privire la anularea Deciziei nr. 331/2009, act administrativ emis de I.M.
Pe cale de consecinţă, a respins celelalte excepţii ridicate de M.M.F.P.S. cu privire la Decizia nr. 331/2009, având în vedere că aceasta a fost scoasă din proces relativ la acest capăt de cerere.
Instanţa de fond a mai constatat că cererea de anulare a Ordinului nr. 772/2009 este neîntemeiată, întrucât reclamantul a solicitat punerea în aplicare a ordinului arătat, beneficiind de consecinţele acestuia, el fiind încadrat ca inspector de muncă în cadrul I.T.M. Vâlcea.
Având în vedere că Ordinul nr. 772/2009 a fost menţinut, instanţa de fond a respins şi cererea de obligare a pârâtelor la a-i recunoaşte dreptul la treapta I de salarizare, precum şi pretenţia reclamantului la obligarea pârâtelor la plata remuneraţiei rezultate din diferenţa între salariul corespunzător treptei I, pretinsă de reclamant, şi cel al treptei a II-a, încasată de acesta începând cu 22 mai 2009, ca fiind nefondată.
Cu privire la cererea de anulare a Deciziei nr. 331 din 13 octombrie 2009 emisă de I.M., Curtea de Apel a constatat că această decizie este nelegală, întrucât ea a fost întemeiată pe interpretarea greşită a OUG nr. 105/2009.
Interpretând textul arătat, instanţa a constatat că reclamantul nu îşi poate executa contractul de management decât dacă este menţinut în funcţie, astfel că, în mod greşit pârâta I.M. a decis încetarea contractului de management nr. 106/2009 (art. 1) şi trecerea acestuia în funcţia publică de execuţie în cadrul I.T.M. Vâlcea (art. 2).
Cu privire la daunele morale, instanţa de fond a constatat că reclamantul a solicitat aceste daune cu precizarea că va indica cuantumul lor, însă niciodată nu a indicat suma solicitată, motiv pentru care a respins această cerere.
Pe cale de consecinţă, instanţa de fond a admis şi cererea de intervenţie formulată de S.A.P. „F.L.", privind anularea Deciziei nr. 331/2009 şi a respins cererea cu privire la celelalte capete de cerere, pentru motivele precizate.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta I.M. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea recursului se arată că, faţă de obiectul acţiunii, instanţa de fond în mod eronat a interpretat prevederile art. IV din OUG nr. 105/2009 şi ale art. VIII din acelaşi act normativ, reţinând că I.M. nu ar fi observat această din urmă prevedere care statuează faptul că persoanele care ocupă funcţiile prevăzute la art. III şi art. IV alin. (3) îşi păstrează statutul şi celelalte drepturi prevăzute de lege, iar (..) contractele de management încheiate de acestea, aflate în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, îşi produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora.
Or, în cauză, Decizia contestată de contestator a fost dată în executarea dispoziţiilor art. IV, V şi XIV din OUG nr. 105/2009, constatându-se încetarea contractului de management nr. 106/2009 ca urmare a abrogării exprese a OUG nr. 37/2009.
Recurenta mai arată că Decizia nr. 331 din 13 octombrie 2009 a fost emisă deoarece actul normativ în baza căruia directorii coordonatori adjuncţi îşi exercitau prerogativele (OUG nr. 37/2009) şi-a încetat valabilitatea, iar noul act normativ (OUG nr. 105/2009) prevedea expres desfiinţarea acestor posturi şi reluarea procedurii de desemnare a directorilor coordonatori (art. V).
Se mai arată că deşi OUG nr. 37/2009 a fost abrogată prin OUG nr. 105/2009, ambele acte normative au fost declarate neconstituţionale, prin decizii ale Curţii Constituţionale.
În consecinţă, actul în baza căruia reclamantul a fost desemnat în funcţia pe care solicită reintegrarea a fost emis în baza unui act normativ abrogat de Guvernul României de la acea perioadă şi, în consecinţă, declarat neconstituţional pentru încălcarea manifestă a art. 115 alin. (6) din Constituţie, cu observarea unei „tendinţe de politizare a structurilor guvernamentale din unităţile administrativ-teritoriale".
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele de recurs invocate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de I.M. este fondat, însă în limitele considerentelor ce vor fi expuse în continuare.
În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte reţine următoarele:
Reclamantul T.I. este funcţionar public în cadrul I.T.M. Vâlcea, până la data de 08 septembrie 2009 ocupând funcţia de şef adjunct în domeniul sănătăţii şi securităţii muncii.
Prin Ordinul nr. 514 din 23 aprilie 2009 al M.M.F.P.S. a fost dispusă eliberarea din funcţie a d-lui T.I. şi încetarea raportului de serviciu, iar prin adresa nr. 5896 din 14 mai 2009 emisă de M.M.F.P.S. i-au fost comunicate reclamantului posturile vacante din cadrul I.T.M. Vâlcea.
Prin Ordinul nr. 772/2009 emis de M.M.F.P.S. a fost modificat raportul de serviciu al reclamantului, inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare I, în domeniul sănătăţii în muncă la I.T.M. Vâlcea, prin mutarea definitivă pe funcţia publică de execuţie de inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 2.
Prin Ordinul nr. 970/2009 emis de acelaşi minister, începând cu 25 mai 2009 reclamantul a fost numit în funcţia de director coordonator adjunct în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, în cadrul I.T.M. Vâlcea, iar remunerarea şi celelalte drepturi ale reclamantului au fost prevăzute în contractul de management nr. 106/2009, la care ordinul arătat a făcut trimitere.
Prin Decizia nr. 331 din 13 octombrie 2009 a fost dispusă încetarea contractului de management şi reluarea de către reclamant a activităţii în funcţia publică de inspector de muncă clasa I, grad profesional superior, treapta de salarizare 2, în cadrul I.T.M. Vâlcea.
Sub aspectul legislaţiei aplicabile speţei, Înalta Curte are în vedere următoarele aspecte:
Guvernul României a adoptat OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009, prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcţiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcţii.
OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
În cadrul controlului a priori realizat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective şi care nu poate fi disociată de legea de aprobare.
Prin Decizia sus-menţionată s-a reţinut neconstituţionalitatea extrinsecă a OUG nr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanţă de urgenţă în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 1257/2009, dar şi în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultată din Ordonanţa prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
În ceea ce priveşte OUG nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională şi această ordonanţă de urgenţă, care a înlocuit OUG nr. 37/2009, deoarece conţine aceleaşi soluţii legislative.
În cauză, reclamantul a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanţe de urgenţă declarată, de asemenea, neconstituţională.
Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeaşi forţă juridică le-a prevăzut.
Însă, în cauză suntem în prezenţa unei situaţii speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluţiile jurisdicţiei constituţionale.
Puterile discreţionare ale autorităţilor de legiferare, ale Parlamentului şi respectiv ale Guvernului, în condiţiile art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României, sunt însă limitate de prevederile Constituţiei, ca lege fundamentală în stat.
În principiu, Parlamentul, ca unică autoritate de legiferare în stat, are puteri discreţionare, însă cu limitările reglementate în Constituţie.
În situaţia legiferării prin ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, Guvernul, în baza delegării legislative, poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuţii proprii autorităţii legiuitoare, dar numai în condiţiile şi limitările aduse prin Constituţie, respectiv art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte OUG nr. 37/2009, legea de aprobare şi implicit cuprinsul normativ al ordonanţei au fost declarate neconstituţionale, reţinându-se de Curtea Constituţională că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice, cât şi actul administrativ de numire, reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze, adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.
Lipsirea de temei constituţional a actului normativ primar, respectiv a OUG nr. 37/2009, are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv a actului administrativ de numire şi a contractului de management.
Pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantului într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal, al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, respectiv al OUG nr. 37/2009, este de natură a antrena şi viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.
Înalta Curte precizează că, potrivit prevederilor art. 142 şi art. 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (control a priori) şi asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.
Judecătorul de drept administrativ (ca şi cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanţa, constituţionalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituţionale, după ce Curtea Constituţională a declarat actul primar neconstituţional.
Viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei de urgenţă, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional, atinge şi actul administrativ, conferindu-i o existenţă lipsită de suport legal.
Astfel fiind, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va modifica în parte sentinţa atacată, în sensul că va respinge acţiunea reclamantului ca neîntemeiată în ceea ce priveşte Decizia nr. 331/2009, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
Având în vedere soluţia adoptată, Înalta Curte, pentru aceleaşi motive, va respinge cererea de intervenţie formulată de S.A.P. „F.L.".
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.M. împotriva Sentinţei nr. 3/F-C din 8 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată, în ceea ce priveşte anularea Deciziei nr. 331 din 13 octombrie 2009.
Respinge cererea de intervenţie formulată de S.A.P. „F.L.".
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 septembrie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3677/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3694/2010. Contencios. Sancţiune pentru... → |
|---|
