ICCJ. Decizia nr. 3769/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3769/2010

Dosar nr. 1552/46/2009

Şedinţa publică din 22 septembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 25 mai 2009, reclamantul N.C.C. a solicitat să se constate nulitatea Ordinului nr. 595/2009 emis de pârâtul M.T.S. şi să se dispună reintegrarea sa în funcţia de director la D.T.J. Vâlcea, cu obligarea pârâtului la plata drepturilor salariale de care a fost privat.

În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin ordinul contestat s-a dispus în mod nelegal încetarea raporturilor sale de muncă, deşi nu a existat o cauză reală, de desfiinţare a postului pe care l-a ocupat prin concurs în anul 2005.

Prin sentinţa nr. 14/ F – CONT din 20 ianuarie 2010 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă acţiunea reclamantului, ca inadmisibilă, cu motivarea că ordinul atacat nu este un act administrativ, astfel că litigiul are ca obiect un conflict de muncă, pentru care nu sunt aplicabile prevederile legii contenciosului administrativ.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul N.C.C. şi a solicitat casarea hotărârii ca nelegală şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Reclamantul a susţinut că instanţa de fond a considerat că acţiunea sa este inadmisibilă, deşi nu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea altei instanţe în cazul în care se stabilea că ordinul atacat nu este un act administrativ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul N.C.C. a solicitat să se dispună anularea Ordinului nr. 595/2009 emis de pârâtul M.T.S., act administrativ de autoritate întocmit în baza art. III alin. (1) din OUG nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice.

Prin aceeaşi cerere, reclamantul a solicitat să se dispună şi reintegrarea sa în funcţia publică de conducere de director al D.T.J. Vâlcea .

Faţă de obiectul acţiunii şi cauza juridică a acesteia determinată de temeiul de drept al actului administrativ contestat, instanţa de fond a calificat eronat prezentul litigiu ca fiind un conflict de muncă.

Fiind un litigiu de contencios administrativ, pentru care era competentă să se pronunţe în primă instanţă, Curtea de Apel Piteşti, Înalta Curte va admite prezentul recurs şi în lipsa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. (5) C. proc. civ., va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de N.C.C. împotriva sentinţei civile nr. 14/ F - CONT din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 septembrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3769/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs