ICCJ. Decizia nr. 3823/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Revizuire - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3823/2010
Dosar nr.2045/1/2010
Şedinţa publică din 23 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 111 din 25 ianuarie 2010 Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.M.V. împotriva Sentinţei civile nr. 618 din 15 octombrie 2009 a Tribunalului Dâmboviţa.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut că prin Hotărârea 601 din 3 aprilie 2006, emisă de Casa Judeţeană de Pensii Dâmboviţa, s-a stabilit reclamantului calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000, începând cu data de 01 aprilie 2005, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 1 lit. c) din acest act normativ, această hotărâre fiind emisă urmare anulării Deciziei nr. 569 din 23 martie 2005 a Casei Judeţene de Pensii Dâmboviţa şi recunoaşterii beneficiului drepturilor prevăzute de acest act normativ începând cu 01 aprilie 2005, conform Deciziei nr. 5858 din 8 decembrie 2005, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Astfel, reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de art. 2 din Legea nr. 189/2000, precum şi de cele enumerate de art. 5 din acelaşi act normativ, respectiv asistenţă medicală, transport urban gratuit, 6 călătorii dus întors gratuite anual pe calea ferată, 6 călătorii dus întors anual pe mijloacele de transport auto sau mijloace fluviale, de la localitatea de domiciliu la reşedinţa de judeţ, un bilet pe an gratuit pentru tratament într-o staţiune balneoclimaterică, scutire de plata taxelor de abonament pentru radio şi televizor, prioritate la instalarea unui post telefonic, scutire de plata taxei de abonament, acordarea la cerere cu titlu gratuit a unui loc de veci, actul normativ reparator prevede toate aceste drepturi, de care P.V., beneficiază la cerere, însă în Legea nr. 189/2000, nu este reglementată posibilitatea compensării în bani a respectivelor drepturi, în situaţia în care drepturile nu au fost acordate şi exercitate în natură.
Instanţa de recurs a mai apreciat că instanţa de fond în mod corect a constatat că în sarcina pârâtei nu există obligaţia legală de a-l despăgubi pe reclamant pentru drepturile de care nu a beneficiat în perioada 01 aprilie 2005 - 01 aprilie 2006, pentru a beneficia de respectivele drepturi.
În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia eliberarea unui bilet de tratament de staţiune era absolut necesară faţă de gravitatea bolii de care suferă recurentul, instanţa de recurs a constatat că nu este fondat, întrucât potrivit art. 5 lit. e) din Legea nr. 189/2000, reclamantul este îndreptăţit să beneficieze anual de un astfel de bilet, însă solicitarea se referă la perioada 01 aprilie 2005 - 01 aprilie 2006, în care P.V., nu a solicitat un astfel de bilet, dreptul este prevăzut de lege a fi acordat în natură, iar posibilitatea compensării în bani a acestuia, nu este reglementată de lege.
De asemenea, nici motivul de recurs potrivit căruia calculul biletelor C.F.R. se face în funcţie de locul de unde a fost deportat şi locul unde locuieşte în prezent, nu a fost apreciat a fi întemeiat, deoarece art. 5 lit. c) din Legea nr. 189/2000, prevede că persoanele cărora li s-a stabilit calitatea de beneficiar al acestui act normativ, sunt îndreptăţite şi la gratuitatea a 6 călătorii dus întors anual pe calea ferată română, la clasa I, ceea ce presupune efectuarea acestor călătorii, actul normativ, neprevăzând că o astfel de gratuitate se acordă fără ca respectivele călătorii să fi fost efectuate şi că s-ar calcula pe distanţa aferentă localităţii de unde a fost deportată persoană şi unde locuieşte în prezent.
Nici motivul de recurs potrivit căruia evaluarea tratamentului este minimă faţă de suferinţele pe care le-a îndurat şi le îndură, iar restul solicitărilor au cuantumul la zi a plăţilor ce trebuiau tăcute, nu a fost reţinut de instanţa de recurs având în vedere că Legea nr. 189/2000, nu prevede compensarea în bani a drepturilor enumerate de art. 5, asistenţa medicală şi medicamentele se acordă la momentul efectuării tratamentului sau spitalizării în baza calităţii de beneficiar a acestui act normativ, stabilit de Direcţia Generală de Muncă şi Protecţie Socială Teritorială, de instituţiile medicale cu atribuţii în acest domeniu, transportul urban gratuit cu mijloace de transport în comun se acordă de operatorii de transport, scutirea de plata taxelor de abonament radio, TV şi telefon, se dispune în baza aceleaşi decizii privind calitatea de beneficiar a Legii nr. 189/2000, de instituţiile cu atribuţii în acest domeniu, iar reducerea de impozit pe casă şi maşină, de către administraţia fiscală în a cărei raza teritorială locuieşte.
Împotriva hotărârii instanţei de recurs, recurentul P.M.V. a formulat cerere de revizuire.
Înainte de a analiza motivele invocate Înalta Curte, verificând data la care a fost formulată cererea de revizuire, constată că aceasta a fost declarată peste termenul prevăzut de art. 324 C. proc. civ.
Potrivit acestui text de lege, „termenul de revizuire este de o lună” şi se va socoti distinct pentru cazurile prevăzute la art. 322 C. proc. civ.
Or, din actele dosarului rezultă că Decizia atacată a fost pronunţată la 25 ianuarie 2010, iar cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 8 martie 2010 potrivit rezoluţiei aflate la dosar, deci cu mult peste termenul prevăzut de textul legal sus-citat.
Conform dispoziţiilor art. 103 C. proc. civ. „neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei”.
În cauză, revizuentul nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa.
Astfel fiind, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 324 C. proc. civ. cererea de revizuire va fi respinsă, ca tardiv formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererea de revizuire formulată de P.M.V., împotriva Deciziei nr. 111 din 25 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2010.
Procesat de GGC - AS
| ← ICCJ. Decizia nr. 3821/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 3826/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
