ICCJ. Decizia nr. 3859/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3859/2010
Dosar nr.644/36/2010
Şedinţa publică din 24 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta R.E. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Inspecţia Muncii, suspendarea executării Deciziei nr. 327 din 13 octombrie 2009 şi revenirea la situaţia anterioară în sensul menţinerii contractului de management şi achitarea drepturilor ce decurg din derularea acestui contract.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia atacată s-a dispus încetarea aplicabilităţii Ordinului nr. 966 din 25 mai 2009 şi a Contractului de management nr. 102 din 25 mai 2009, susţinând nelegalitatea acesteia pentru că nu se indică temeiul în baza căruia a încetat contractul de management şi nici elementele prevăzute de art. 62 alin. (2) C. muncii.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa, considerând că litigiul dedus judecăţii este unul de dreptul muncii, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive întrucât actul dedus judecăţii este emis de Inspecţia Muncii şi nu de către minister, excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia netimbrării cererii.
2. Hotărârea primei instanţe
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa, secţia contencios administrativ, a reţinut că actul a cărui executare se solicitată a fi suspendată este unul administrativ, iar competenţa în ceea ce priveşte anularea şi suspendarea acestuia se stabileşte conform art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 554/2004, astfel că competenţa de soluţionare îi revine acestei instanţe.
În ceea ce priveşte excepţiile lipsei procedurii prealabile şi netimbrării cererii, având în vedere că sunt subsidiare excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive invocate de Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu au mai fost analizate, însă din actele dosarului rezultă că s-a făcut dovada îndeplinirii acestei proceduri, iar în privinţa timbrajului constată că cererea este scutită de la plata taxei judiciare de timbru în raport de natura litigiului.
Prin Sentinţa civilă nr. 253/CA din 9 iulie 2010, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi, în consecinţă, a respins acţiunea îndreptată împotriva acestui pârât.
Prin aceeaşi sentinţă a admis cererea formulată de reclamanta R.E. şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 327 din 13 octombrie 2009 emise de pârâta Inspecţia Muncii.
3. Motivele de fapt şi de drept care au format convingerea primei instanţe
Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prima instanţă a reţinut că Decizia a cărei suspendare se solicită este emisă de Inspecţia Muncii, instituţie aflată în subordinea Ministrului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale astfel cum rezultă din Anexa 2 lit. A pct. 5, şi potrivit legii având personalitate juridică.
Aşa fiind, faţă de prevederile legii contenciosului administrativ, potrivit cărora acţiunea se judecă în contradictoriu cu emitentul actului administrativ dedus judecăţii, constată că, în speţă, Inspecţia Muncii are calitate procesuală pasivă şi nu ministerul, având în vedere faptul că nu actul prin care a fost numită în funcţie reclamanta este atacat în cauză, ci Decizia a cărei suspendare se solicită şi al cărei emitent este această instituţie.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanta a îndeplinit procedura plângerii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Existenţa cazului bine justificat a fost constatată în raport de contestaţia formulată de reclamantă prin care s-au invocat aspecte ce vizează încălcarea unor dispoziţii legale, rezultând astfel că există o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ atacat.
Sub aspectul pagubei iminente, s-a reţinut că, prin punerea în executare a actului administrativ dedus judecăţii, s-ar crea prejudicii determinate de pierderea drepturilor salariale de către reclamantă, cu consecinţe grave asupra acesteia.
4. Recursul pârâtei Inspecţia Muncii
Împotriva acestei sentinţei a declarat recurs Inspecţia Muncii, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 5 şi 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât deşi s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale iar acţiunea a fost admisă în contradictoriu cu Inspecţia Muncii, această instituţie nu a fost citată în cauză pentru a-şi formula apărările.
Recurenta critică hotărârea instanţei de fond şi în ceea ce priveşte îndeplinirea procedurii prealabile de către reclamantă, în sensul că aceasta a fost realizată cu Ministerul Muncii şi nu cu emitentului actului atacat.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurenta a arătat că OUG nr. 37/2009 în baza căreia a fost emis ordinul privind numirea reclamantei în funcţia de director coordonator adjunct a fost abrogată de OUG nr. 105/2009, act normativ declarat neconstituţional prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257/2009.
Astfel, actul în baza căruia reclamanta a fost numită în funcţia de director coordonator şi în baza căruia Inspecţia Muncii este obligată la plata de drepturi băneşti, a fost emis în baza unui act normativ abrogat. În aceste condiţii, nu se poate considera ca fiind legal, funcţional şi actual, actul normativ - OUG nr. 37/2009 - în baza căruia a fost emis Ordinul nr. 966 din 25 mai 2009 în temeiul căruia reclamanta a solicitat reintegrarea pe funcţia deţinută anterior prin suspendarea deciziei atacate.
De asemenea, a mai arătat că, deşi instanţa a observat neconstituţionalitatea ambelor acte normative (OUG nr. 37/2009 şi OUG nr. 105/2009) a admis cererea de suspendare a executării deciziei atacate, or, având în vedere că atât actul în baza căruia a fost numită reclamanta, cât şi actul în temeiul căruia a fost eliberată din funcţia de conducere, au fost declarate neconstituţionale, apreciază că nu se poate restabili o prezumţie de legalitate prin reocuparea de către reclamantă a funcţiei deţinute anterior în temeiul unui act normativ neconstituţional.
Totodată, a mai susţinut că, OUG nr. 105/2009 prevedea în mod expres desfiinţarea posturilor care conferă calitatea de conducători ai serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor, iar în privinţa incidenţei art. 99 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 188/1999 reţinută de instanţă, arată că în cauză izvorul raporturilor de muncă îl reprezintă un contract de management căruia nu-i sunt aplicabile prevederile acestei legi, reclamanta neocupând deci o funcţie publică în baza acestui act normativ.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 85 C. proc. civ. „Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel”.
Astfel, în temeiul art. 107 C. proc. civ. atunci când o parte nu are termen în cunoştinţă, instanţa trebuie să verifice dacă procedura de citare cu aceasta a fost îndeplinită, în caz contrar, se amână judecata, sub sancţiunea nulităţii hotărârii.
În conformitate cu prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere pentru motive de nelegalitate, când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii la art. 105 alin. (2).
La termenul de judecată din 8 iulie 2010, instanţa de fond a procedat la judecata cauzei în fond, iar la data de 9 iulie 2010 a pronunţat hotărârea atacată în contradictoriu cu Inspecţia Muncii, fără însă ca această instituţie să fie citată în cauză.
Astfel, dacă una dintre părţile litigante nu a fost legal citată sau necitată deloc în cazul de faţă, rezultă, în mod evident, că a fost încălcată dispoziţia procedurală prevăzută de art. 85 C. proc. civ., sus-menţionată, dispoziţie menită să garanteze respectarea unor principii fundamentale ale procesului civil, respectiv contradictorialitatea şi dreptul la apărare.
Cum hotărârea atacată a fost pronunţată în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Muncii, parte care nu a fost citată în cauză, se constată astfel că s-au încălcat principiul contradictorialităţii şi principiul dreptului la apărare, care se realizează prin mai multe dispoziţii procedurale, dintre care amintim art. 85, 112, 115, 132, 156 C. proc. civ., precum şi prevederile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind respectarea dreptului la un proces echitabil, cu componenta sa dreptul la apărare.
Aşa fiind, instanţa de control judiciar constată că hotărârea atacată în cauză este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea formelor de procedură sancţionate cu nulitatea hotărârii prevăzută de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, conform art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Inspecţia Muncii împotriva Sentinţei nr. 253/CA din 9 iulie 2010 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă, fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3858/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3861/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
