ICCJ. Decizia nr. 3861/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3861/2010

Dosar nr.324/42/2010

Şedinţa publică din 24 septembrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii

Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC D.C. SRL Ploieşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, anularea Dispoziţiei nr. 600 din 28 ianuarie 2010, a Raportului de inspecţie fiscală nr. 600 din 28 ianuarie 2010, a Deciziei de impunere cu acelaşi număr şi a Deciziei nr. 4 din 5 martie 2010.

În cadrul aceluiaşi dosar, la data de 14 mai 2010, reclamanta a înregistrat şi o cerere de suspendare a actelor administrative fiscale menţionate.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin actele administrative atacate s-au stabilit în sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare care se ridică la suma de 3.823.847 RON, cu titlu de impozit pe profit, majorări de întârziere aferente, taxă pe valoare adăugată şi majorări de întârziere aferente, măsură pe care o consideră netemeinică şi nelegală.

Pârâta a susţinut, prin apărările formulate oral, că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actelor administrative atacate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea pronunţată la data de 25 mai 2010, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte cererea de suspendare a executării actelor administrative formulată de reclamantă şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 600 din 28 ianuarie 2010 până la soluţionarea acţiunii pe fond.

În considerentele încheierii, instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi anume sesizarea prealabilă a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, existenţa unui caz bine justificat, necesitatea prevenirii unei pagube iminente şi depunerea unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

În aprecierea condiţiilor privind cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, a reţinut că se justifică măsura suspendării prin existenţa unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii deciziei atacate, iar prin executarea deciziei de impunere s-ar crea o perturbare previzibilă gravă a funcţionării societăţii, prin producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, care ar conduce la blocarea activităţii, cu consecinţa declanşării procedurii de insolvenţă.

În legătură cu celelalte acte a căror suspendare s-a solicitat a reţinut următoarele:

Raportul de inspecţie fiscală nr. 600/2010 este un act premergător emiterii deciziei şi nu poate fi supus măsurii suspendării executării, singurul act care face obiectul executării este Decizia de impune ce constituie titlu de creanţă.

Decizia nr. 4/2010 şi dispoziţia de măsuri, de asemenea, nu pot forma obiectul suspendării executării, pentru că nu reprezintă titluri de creanţă, Decizia fiind, de fapt, un răspuns formulat de pârâtă în temeiul art. 210 C. proCod Fiscal care conţine modul de soluţionare al căii de atac, iar dispoziţia cuprinde măsurile dispuse cu ocazia controlului efectuat.

3. Recursul pârâtei

Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova a atacat cu recurs încheierea menţionată, criticând-o în temeiul art. 3041 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a arătat că instanţa de fond a ignorat caracterul specific al actelor administrative, care se bucură de prezumţia de legalitate şi sunt executorii din oficiu.

Suspendarea executării este o situaţie de excepţie, ce nu se poate acorda decât în cazuri bine justificate şi pentru a se preveni producerea unor pagube iminente, condiţii care, în opinia autorităţii fiscale, nu sunt îndeplinite în speţă.

În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că SC D.C. SRL nu a indicat, în concret, care sunt împrejurările de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii deciziei de impunere, motivarea potrivit căreia sumele reţinute de organul fiscal sunt foarte mari nefiind suficientă pentru aplicarea măsurii executării actului administrativ.

4. Apărările intimatei-reclamante

Prin întâmpinarea depusă la dosar, SC D.C. SRL a solicitat respingerea recursului ca nefondat, argumentând pe larg îndeplinirea tuturor condiţiilor impuse cumulativ de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ.

Totodată, a arătat că bugetul de stat nu ar avea de suferit ca urmare a eventualei suspendări, întrucât societatea are bunuri şi este solvabilă, în cazul în care se va stabili că datorează suma calculată drept obligaţii fiscale suplimentare va achita inclusiv penalităţi calculate până la data plăţii şi, în plus, are de recuperat o sumă importantă de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice Prahova, cu privire la care ar putea opera compensarea.

În combaterea recursului, intimata-reclamantă a depus la dosar, în temeiul art. 305 C. proc. civ., o serie de înscrisuri: cererea de chemare în judecată ce formează obiectul Dosarului nr. 1956/105/2010 al Tribunalului Prahova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, o citaţie emisă în acel dosar, Procesul-verbal de adjudecare nr. 72304 din 27 iunie 2008, Sentinţa civilă nr. 7513 din 8 septembrie 2008 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă şi irevocabilă, Factura fiscală din 27 iunie 2008, acte doveditoare ale contractelor administrative aflate în derulare şi contracte de muncă ale salariaţilor societăţii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Actul administrativ fiscal a cărui suspendare de executare a fost dispusă de instanţa de fond este Decizia de impunere nr. 600 din 28 ianuarie 2010, prin care în sarcina intimatei-reclamante s-au stabilit obligaţii fiscale suplimentare în cuantum total de 3.823.847 RON (impozit pe profit – 1.300.569 RON; majorări de întârziere aferente impozitului pe profit – 687.174 RON; TVA – 1.297.886 RON; majorări de întârziere aferente TVA – 538.218 RON).

Din motivarea în fapt a deciziei de impunere rezultă, în esenţă, că TVA stabilită suplimentar este aferentă materialelor de construcţii, prestărilor de servicii şi mijloacelor fixe achiziţionate de la două societăţi comerciale care nu au întocmit documente justificative conform condiţiilor legale, motiv pentru care organul de inspecţie fiscală a reţinut că TVA a fost dedusă nelegal.

Impozitul pe profit suplimentar a fost calculat ca urmare a modificării bazei impozabile, prin înlăturarea unor cheltuieli pe care inspecţia fiscală le-a considerat nedeductibile, reţinând, de asemenea, neregularităţi ale documentelor justificative şi ale înregistrărilor în evidenţele contabile.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor, până la momentul la care, instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliului Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea nr. 554/2004, prevede în art. 14 şi 15, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt supuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Art. 14 din Legea nr. 554/2004 impune, în acest scop, îndeplinirea cumulativă a condiţiei existenţei unui caz bine justificat şi a iminenţei unei pagube, conform definiţiilor legale cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Cazul bine justificat poate fi reţinut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate, identificate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea şi consistenţa dovezilor ce urmează a fi administrate în cadrul acţiunii în anularea actului, pentru că în cadrul procedurii sumare a suspendării de executare nu poate fi prejudecat fondul litigiului.

Este adevărat că, în ceea ce priveşte cazul bine justificat, hotărârea curţii de apel este sumar motivată, dar această împrejurare nu poate duce, ea însăşi, la reformarea soluţiei, instanţa de control judiciar având posibilitatea să păstreze o hotărâre corectă, cu substituirea ori completarea motivării.

În acest sens, Înalta Curte reţine că împrejurările de fapt amplu şi detaliat descrise în motivarea cererii de chemare în judecată privind temeiurile avute în vedere de autoritatea fiscală la stabilirea obligaţiilor suplimentare - constând în suspiciuni, iar nu dovezi certe privind lipsa de conţinut economic efectiv al tranzacţiilor încheiate în perioada 2007 – 2008, conturează o îndoială serioasă în privinţa modului în care autoritatea fiscală s-a raportat la principiile bunei conduite fiscale în exercitarea dreptului de apreciere prevăzut de art. 6 C. proCod Fiscal şi în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale privind deductibilitatea TVA şi deductibilitatea cheltuielilor la calculul impozitului pe profit.

În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, încheierea atacată este la adăpost de orice critică, reflectând evaluarea adecvată a datelor speţei, în raport cu: cifra de afaceri, consemnată în capitolul II al Raportului de inspecţie fiscală, cuantumul ridicat al debitelor fiscale, întreprinderea unor demersuri de executare silită, riscul de afectare a continuităţii activităţii societăţii, care are în derulare o serie de contracte de achiziţie publică şi, nu în ultimul rând, existenţa unor litigii prin care intimata-reclamantă tinde, la rândul său, să-şi valorifice un drept de creanţă în contradictoriu cu autoritatea fiscală.

2. Temeiul de drept al soluţiei adoptate din recurs

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat potrivit art. 14 alin. (4) din Lege nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice împotriva Încheierii din 25 mai 2010 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.

Procesat de GGC - N

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3861/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs