ICCJ. Decizia nr. 3856/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3856/2010
Dosar nr.551/59/2009
Şedinţa publică din 24 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Sesizarea instanţei
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Local al comunei Sacu a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, suspendarea executării Deciziei nr. 4588 din 19 februarie 2009 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, anularea deciziei de soluţionare a Contestaţiei nr. 4588 din 19 februarie 2009, emisă de pârâtă, precum şi exonerarea de la restituirea sumei de 67.320,18 RON.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că prin Decizia atacată i se impută suma de 67.320,18 RON acordată ca sprijin pe suprafaţă de teren aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective pentru desfăşurarea unei activităţi agricole.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acţiunii.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin Sentinţa nr. 32 din 26 ianuarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că obiectul litigiului este reprezentat de acte emise de o autoritate administrativă centrală, respectiv de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, însă toate actele contestate de reclamant se referă la o creanţă bugetară (fiscală) care nu depăşeşte suma de 500.000 RON.
Astfel, a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora în cazul litigiilor privind taxe, impozite şi contribuţii, competenţa se stabileşte prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu la nivelul instituţiei emitente a actului fiscal atacat, în speţă, valoarea obiectului cererii situându-se sub pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa aparţine tribunalelor administrativ-fiscale.
În privinţa competenţei teritoriale, în condiţiile în care sediul reclamantului Consiliul Local al comunei Sacu este situat în judeţul Caraş-Severin, şi cum acesta a optat în prezenta cauză pentru instanţa de la domiciliul său, va respecta opţiunea acestuia şi va declina competenţa soluţionării cauzei în favoarea instanţei de la sediul său.
3. Recursul exercitat de reclamant
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o nelegală şi netemeinică, a declarat recurs reclamantul Consiliul Local al comunei Sacu întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, reclamantul a susţinut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora curţile de apel judecă în primă instanţă procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităţilor şi instituţiilor centrale, întrucât, în speţă, sumele în litigiu fac parte din categoria creanţelor bugetare reglementate de O.G nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător, cu modificările şi completările ulterioare, caz în care nu sunt incidente dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Obiectul acţiunii formulate de reclamant îl constituie anularea Procesului-verbal de constatare nr. 142 din 29 ianuarie 2009 şi a Deciziei nr. 4588 din 19 februarie 2009 prin care s-au stabilit în sarcina acestuia obligaţii de plată în sumă totală de 67.320,18 RON, suma imputată fiind acordată ca sprijin pe suprafaţă de teren aferent anului 2007, pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective pentru desfăşurarea unei activităţi agricole.
Astfel, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării modului de utilizare de către reclamant a unor fonduri avansate din Fondul European de Garantare Agricolă, în temeiul OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător, modificată.
Potrivit art. 4 alin. (2) din această ordonanţă, creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
Procesul-verbal de constatare atacat în cauză reprezintă, conform art. 3 alin. (2) lit. a) din OG nr. 79/2003, modificată, titlu de creanţă, iar conform alin. (4), constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proCod Fiscal
Conform art. 3 alin. (6) din OG nr. 79/2003, modificată, împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de C. proCod Fiscal
Prim urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric stabilit de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi se aplică cu prioritate faţă de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie.
Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa materială a instanţei de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului şi cuantumul în speţă al contribuţiei contestate de reclamant.
În cazul în care litigiul priveşte taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege.
Aşadar, indiferent de poziţionarea, în cadrul sistemului organelor administraţiei publice, a autorităţii publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamantul, tribunalele soluţionează în fond cererile având ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, curţile de apel fiind competente să soluţioneze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 RON.
Cum în speţă cuantumul sumei reprezentând obligaţia de plată contestată este de până la 500.000 RON, în mod corect a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Caraş-Severin.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Consiliul Local al comunei Sacu împotriva Sentinţei nr. 32 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 septembrie 2010.
Procesat de GGC - N
| ← ICCJ. Decizia nr. 3855/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3857/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
