ICCJ. Decizia nr. 3929/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3929/2010
Dosar nr. 1186/35/2009
Şedinţa publică de la 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 35/CA/2010-P.I. din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată şi precizată de reclamantul O.N.S., prin care solicita suspendarea executării H.G. nr. 1192 din 07 octombrie 2009 prin care s-a dispus încetarea exercitării temporare a funcţiei publice de subprefect al judeţului Bihor de către reclamant, precum şi a H.G. nr. 1151 din 03 octombrie 2009 prin care s-a dispus exercitarea de către B.C.V. a funcţiei publice de subprefect al judeţului Bihor. De asemenea, instanţa de judecată a admis cererea de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, formulată de intervenientul Ministerul Administraţiei şi Internelor.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a apreciat că, în speţă, nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinând, în esenţă, următoarele:
Suspendarea este o măsură de excepţie, care se justifică numai dacă actul administrativ conţine dispoziţii a căror îndeplinire ar produce consecinţe grave sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Astfel, prin măsura suspendării se doreşte să se înlăture riscul producerii unor consecinţe ireparabile.
În speţă, se arată în considerentele sentinţei recurate, iminenţa producerii unui prejudiciu ireparabil nu a fost dovedită de către reclamant, nefiind depuse probe în acest sens; simpla afirmaţie a faptului că prin punerea în executare a actului administrativ reclamantul este prejudiciat nu este suficientă pentru a se dispune măsura suspendării în situaţia în care această afirmaţie nu este susţinută de înscrisuri.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamantul susţinând, în esenţă, prin motivele de recurs formulate, că în mod greşit instanţa de fond a respins cererea sa de suspendare a celor două H.G. nr. 1151 din 03 octombrie 2009 şi nr. 1192 din 07 octombrie 2009, aceasta ca urmare a interpretării eronate dată textului de lege – art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Precizează recurentul-reclamant că, contrar celor reţinute de instanţa de fond, în speţă sunt întrunite cumulativ cele două condiţii prevăzute de textul de lege pentru suspendarea executării unui act administrativ - cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Există caz bine justificat, în sensul definit de art. 2 alin. (2) lit. t) din Legea nr. 554/2004, întrucât cele două hotărâri de Guvern au fost adoptate cu exces de putere, actul contestat prin care s-a dispus încetarea exercitării funcţiei de subprefect nefiind motivat, prezumţia de legalitate a actelor administrative atacate fiind astfel înfrântă.
Cât priveşte noţiunea de pagubă iminentă, susţine recurentul-reclamant, aceasta există cu prisosinţă prin însăşi faptul că a fost schimbat din funcţie, o altă persoană ocupând funcţia de subprefect, înainte de verificarea legalităţii actelor administrative de către instanţa de judecată.
Drepturile salariale i-au fost diminuate şi, de asemenea, nu mai poate beneficia de drepturile prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul de înalt funcţionar public.
Totodată, precizează recurentul-reclamant, desfacerea contractului de muncă s-a produs în timpul concediului medical.
Intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Ministerul Administraţiei şi Internelor au depus întâmpinări solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei instanţei de fond.
Recursul este nefondat şi urmează a fi respins în baza art. 312 C. proc. civ., astfel cum se va arăta în continuare:
Art. 14 alin. (11) din Legea contenciosului administrativ statuează că „În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.
Din interpretarea textului de lege citat, pentru suspendarea executării unui act administrativ, este necesar a fi întrunite cumulativ cele două condiţii: caz bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube care, astfel poate fi prevenită.
Existenţa unui caz bine justificat, în sensul textului de lege citat, poate fi reţinută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.
Măsura destituirii dintr-o funcţie publică, astfel cum este cazul în speţă, nu constituie prin ea însăşi un caz bine justificat.
Conform precizărilor intimatului-pârât Guvernul României încetarea exercitării funcţiei de subprefect al judeţului Bihor s-a dispus în condiţiile în care recurentul-reclamant a fost numit temporar în această funcţie, nefiind definitivat pe post şi neavând calitatea de înalt funcţionar public pentru a-i fi aplicabile dispoziţiile H.G. nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici.
Cât priveşte paguba iminentă, invocată de recurent, aceasta este definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, ca fiind „prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public”.
Susţinerea recurentului referitoare la faptul că paguba iminentă creată prin actul de destituire din funcţia publică, constă în reducerea drepturilor salariale, precum şi a altor drepturi prevăzute de Legea nr. 188/1999, nu sunt suficiente şi concludente pentru a se justifica suspendarea executării actului.
Aşadar, astfel cum corect a statuat şi instanţa de fond, susţinerile recurentului-reclamant cu privire la întrunirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de lege, nu sunt de natură prin ele însele de a răsturna prezumţia de legalitate a actului administrativ.
Nu a fost dovedită acea situaţie de excepţie de la regula executării din oficiu, care să justifice astfel măsura suspendării celor două hotărâri de Guvern, astfel cum solicită recurentul-reclamant, hotărârea pronunţată de instanţa de fond de respingere a cererii de suspendare a executării celor două acte administrative fiind legală şi temeinică.
Se impune, deci, respingerea recursului ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul O.N.S. împotriva sentinţei nr. 35/CA/2010-P.I. din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3927/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 3948/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
