ICCJ. Decizia nr. 3964/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3964/2010
Dosar nr. 202/35/2010
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria Carei, reclamanta C.N.A.D.N.R. - Direcţia Regională Drumuri şi Poduri Cluj, a chemat în judecată pe pârâta SC S. SA Satu Mare, solicitând emiterea unei ordonanţe de plată, prin care să se dispună obligarea acesteia la plata sumei de 622,18 lei, reprezentând contravaloarea unor facturi neachitate, şi a sumei de 135,34 lei, reprezentând penalităţi de întârziere, rezultând din executarea contractului nr. 775/2006 încheiat între părţi, având ca obiect acordarea de către autoritatea reclamantă, în beneficiul societăţii pârâte, a dreptului de a utiliza terenul în suprafaţă de 17,7 mp, reprezentând zona drumului naţional, pentru amenajarea accesului la DN 1 F, în schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut în contract.
Prin sentinţa nr. 157 din 21 ianuarie 2010, Judecătoria Cărei a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Curţii de Apel Oradea, reţinându-se că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, contractul care stă la baza cererii de chemare în judecată formulată de C.N.A.D.N.R. este asimilat actelor administrative şi, cum autoritatea reclamantă este una centrală, devin aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.
Prin sentinţa nr. 135/CA/2010 din 29 martie 2010, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cărei, reţinând următoarele:
Contractul încheiat între părţi nu întruneşte cerinţele prevăzute de art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă autoritatea reclamantă, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, este o autoritate publică centrală.
Astfel, reţine curtea de apel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.
Contractul încheiat între părţi are, în opinia curţii de apel, natura unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică şi o societate comercială, prin care autoritatea percepe societăţii comerciale o taxă de utilizare a terenului reprezentând zona drumului naţional.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia, potrivit art. 22 C. proc. civ.
Verificând cauza, Curtea constată că, în raport cu obiectul litigiului şi având în vedere dispoziţiile legale incidente în cauză, competenţa materială revine Judecătoriei Carei, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, aşa cum rezultă din chiar conţinutul cererii de chemare în judecată, obiectul acesteia îl constituie emiterea unei ordonanţe de plată, în condiţiile OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Conform art. 10 alin. (1) din actul normativ susmenţionat, „In cazul în care, ca urmare a verificării cererii pe baza înscrisurilor depuse, a declaraţiilor părţilor, precum şi a celorlalte probe administrate, constată că cererea este întemeiată, instanţa emite o ordonanţă de plată, în care se precizează suma şi termenul de plată".
De asemenea, potrivit art. 5 alin.(1) din acelaşi act normativ, „Cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă".
In speţă, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtei la plata unor sume rezultând din executarea Contractului încheiat între părţi în temeiul art. 46 alin. (5) din OG nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, având ca obiect acordarea de către autoritatea reclamantă, în beneficiul societăţii pârâte, a dreptului de a utiliza o suprafaţă de teren, reprezentând zona drumului naţional, pentru amenajarea accesului la DN 1 F, în schimbul achitării de către utilizator a tarifului prevăzut în contract, conform art. 47 alin. (4) din acelaşi act normativ.
Din conţinutul clauzelor contractului şi din prevederile OG nr. 43/1997 rezultă că un asemenea contract se încheie pentru utilizarea şi accesul în zona drumului public, în schimbul plăţii unor tarife, care se constituie ca venituri la dispoziţia administratorului, pentru administrarea, exploatarea, întreţinerea, repararea şi modernizarea drumurilor publice.
În cauză, deci, nu ne aflăm în prezenţa unui contract administrativ în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, din moment ce asemenea contracte, la care se referă art. 46 alin. (5) şi art. 47 alin. (4) din OG nr. 43/1997, nu au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, ci simpla utilizare sau accesul în zona drumului public, în schimbul plăţii unor tarife stabilite prin contract.
De altfel, chiar OUG nr. 119/2007, invocată în mod expres ca temei al cererii de chemare în judecată, vizează în mod explicit contractele comerciale, având ca obiect de reglementare măsuri de combatere a întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din astfel de contracte.
Faţă de cele arătate, cum în cauză este vorba de un contract de natură comercială, având în vedere valoarea obiectului şi ţinând seama de dispoziţiile art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007, raportat la cele ale art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei va fi stabilită în favoarea Judecătoriei Carei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România - Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Cluj, în contradictoriu cu pârâta SC S. SA Satu Mare, în favoarea Judecătoriei Cărei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3963/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4139/2010. Contencios → |
|---|
