ICCJ. Decizia nr. 3951/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3951/2010
Dosar nr. 619/33/2010
Şedinţa publică din 29 septembrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 105 din 13 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.R.M., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care solicita obligarea, în conformitate cu prevederile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a conducătorului autorităţii pârâte şi a autorităţii înseşi la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, respectiv a despăgubirilor pentru întârziere, începând cu data de 22 februarie 2010, când pârâta avea obligaţia legală de a pune în executare sentinţa civilă nr. 353 din 02 iulie 2009, pronunţată de aceeaşi instanţă, şi până la data punerii în executare a acestei hotărâri judecătoreşti.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile în speţă, întrucât, prin hotărârea judecătorească a cărei neexecutare se invocă, a fost obligată autoritatea pârâtă să emită un titlu de plată şi să vireze în favoarea reclamantei o sumă de bani; cum obligaţia de a emite titlul de plată a fost executată de către pârâtă, în sarcina acesteia a rămas de executat obligaţia de a vira în favoarea reclamantei o sumă de bani, situaţie care nu este prevăzută de dispoziţiile legale susmenţionate, ceea ce atrage aplicarea, în cauză, a prevederilor dreptului comun.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a declarat recurs reclamanta, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. dar reiterând argumentele prezentate în faţa primei instanţe; în esenţă, recurenta arată că în mod greşit a considerat instanţa de fond că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, faţă de împrejurarea că obligaţia autorităţii pârâte de a vira în contul recurentei o sumă de bani are caracterul unei obligaţii de a face.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat.
Obiectul acţiunii formulate de reclamantă îl constituie obligarea, în temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, a conducătorului Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor şi a autorităţii pârâte înseşi la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie, pe zi de întârziere, respectiv a despăgubirilor pentru întârziere pentru neexecutarea sentinţei nr. 353/2009 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, în termen de 30 de zile de la data rămânerii irevocabile.
Prin hotărârea judecătorească a cărei neexecutare se invocă în cauză, a fost obligată autoritatea pârâtă să emită un titlu de plată, ceea ce a şi făcut deja, şi să vireze în favoarea reclamantei o anumită sumă de bani, această din urmă obligaţie rămânând neexecutată.
Conform prevederilor art. 24 din Legea nr. 554/2004, precizat ca temei juridic al acţiunii, „Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii" şi „In cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la despăgubiri pentru întârziere" [alin. (2)].
Rezultă din dispoziţiile legale citate, care au caracter special şi, deci, sunt de strictă interpretare, că aplicabilitatea acestora se rezumă la ipotezele expres prevăzute de textul legal, când autoritatea publică este obligată: a) să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ; b) să elibereze un alt înscris; c) să efectueze anumite operaţiuni administrative.
Or, obligaţia de a vira o anumită sumă de bani nu se regăseşte printre ipotezele prevăzute de dispoziţiile legale susmenţionate, ceea ce atrage aplicarea în cauză, în conformitate cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004, a dispoziţiilor dreptului comun, aşa cum, în mod corect, a reţinut şi instanţa de fond.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta S.R.M. împotriva sentinţei nr. 105 din 13 mai 2010 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 septembrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3946/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 3954/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
