ICCJ. Decizia nr. 403/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 403/2010
Dosar nr. 7015/2/2008
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta B.A. a chemat în judecată S.R. prin C.C.S.D. solicitând instanţei obligarea pârâtului să-i trimită dosarul evaluatorului sau comisiei de evaluare în vederea întocmirii raportului de evaluare în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei şi să-i emită titlu de despăgubiri în 30 de zile de la definitivarea evaluării, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că prin Decizia nr. 177 din 2 martie 205 a Primarului Oraşului Pîncota, i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent, pentru imobilul său, în baza Legii nr. 10/2001.
Deşi dosarul a fost înregistrat la comisie, i s-a comunicat că ordinea soluţionării este una aleatorie. Ulterior, comisia nu a mai răspuns demersurilor sale astfel că dosarul său nu a fost soluţionat într-un termen rezonabil.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 436 din 4 februarie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamantă şi a dispus obligarea pârâtului să trimită dosarul către evaluator în vederea întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei şi să emită titlu de despăgubire în termen de 30 de zile de la definitivarea evaluării.
Totodată, a obligat pârâtul la cheltuieli de judecată în sumă de 1000 lei către reclamantă, conform art. 274 C. proc. civ.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că reclamanta a fost vătămată în drepturile sale în sensul art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 554/2004 prin netrimiterea dosarului înregistrat la pârâtă în urmă cu 3 ani către evaluator şi neemiterea titlului de despăgubire conform procedurii administrative reglementată de Legea nr. 247/2005.
Împotriva acestei sentinţei considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs S.R. prin C.C.S.D.
În recurs recurenta-intimată a invocat excepţia de nelegalitate a dispoziţiei nr. 177 din 02 martie 2005 emisă de Primăria Oraşului Pîncota, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Excepţia de nelegalitate invocată a fost respinsă, ca inadmisibilă, conform celor reţinute în practicaua deciziei.
În ceea ce priveşte sentinţa recurată, recurenta-intimată aduce, în esenţă, următoarele critici:
- Nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. g) [(în prezent lit. h)] din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece se aplică cu prioritate dispoziţiile din legea specială, respectiv Legea nr. 247/2005. Aceasta prevede mai multe etape prealabile şi obligatorii emiterii deciziei conţinând titlul de despăgubire.
De asemenea, etapa evaluării, respectiv trimiterea dosarului la evaluator nu a putut fi parcursă întrucât s-a apreciat că dosarul reclamantei nu era complet, sens în care s-au solicitat completări Primăriei Pîncota, cu înscrisuri referitoare la identificarea şi descrierea imobilului notificat, însă acestea nici până în prezent nu i-au fost înaintate.
Recurenta-intimată consideră că termenul de 30 zile stabilit de prima instanţă pentru îndeplinirea obligaţiilor ce-i revin nu este aplicabil procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
- În mod greşit a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei.
Potrivit art. 13 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 13 alin. (5) din HG nr. 34/2009, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice – C.C.S.D. funcţionează în subordinea Ministerului Finanţelor Publice, fără buget propriu, reprezintă S.R., astfel că nu poate fi obligată în nume propriu la cheltuieli de judecată.
În subsidiar în baza art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se solicită reducerea cheltuielilor de judecată întrucât pentru soluţionarea cauzei au fost necesare doar două termene de judecată iar munca avocatului nu justifică aceste cheltuieli.
Aceeaşi recurentă a formulat şi concluzii scrise în sensul celor menţionate în cererea de recurs.
Intimata-reclamantă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că timp de 3 ani recurenta nu a întreprins nici o măsură pentru soluţionarea cu celeritate a dosarului său, iar adresele către Primărie Pîncota au fost făcute abia pe parcursul derulării cauzei, astfel că această apărare nu poate fi primită.
De asemenea, se susţine că este legală soluţia primei instanţe în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi sub toate aspectele conform art. 3041 din C. proc. civ., apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse.
Este adevărat că Titlul VII „Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea specială nr. 247/2005 nu prevede un termen înăuntrul căruia să fie emisă Decizia reprezentând titlul de despăgubire pentru imobil care nu mai poate fi restituit în natură, însă prevede etapele ce urmează a fi parcurse în cadrul procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, prevederi care sunt într-adevăr complexe şi, în mod obiectiv nu pot fi finalizate în termenul de 30 zile prevăzute de art. 2 alin. (1)lit. h) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.
Însă, instanţa de recurs, după cum s-a mai pronunţat şi anterior în alte cauze similare, reţine că instanţele de judecată sunt datoare să exercite un control asupra dreptului de apreciere al autorităţii administrative, pentru a se asigura o protecţie reală a drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, prevăzute în Constituţia României, cât şi în convenţia europeană a drepturilor omului.
Etapa evaluării cât şi a emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire, ca etape cuprinse în cadrul „procedurilor administrative pentru acordarea despăgubirilor", reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, trebuie să se desfăşoare într-un termen rezonabil, noţiune impusă de art. 6 pag. 1 din C.E.D.O.
Termenul rezonabil astfel consacrat se referă atât la durata procedurilor administrative preliminare, cât şi la timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligaţia de a organiza funcţionarea sistemului puterilor sale în aşa fel încât să răspundă acestei cerinţe, pentru ca persoana îndreptăţită să poată beneficia efectiv de protecţia asigurată prin prevederile art. 6 din C.E.D.O.
În raport de aceste considerente cât şi de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei nesoluţionarea unei cereri întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005, într-un interval de timp destul de mare, de peste 3 ani (dosarul reclamantei a fost depus şi înregistrat la S.C.C.S.D. sub nr. 4440/CC/2006) justifică aplicarea în cauză a art. 6 din C.E.D.O.
În acest context, în mod corect prima instanţă a impus ca evaluarea să se realizeze într-un termen de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a sentinţei recurate, urmând a fi emis titlul de despăgubire într-un alt termen de 30 zile de la definitivarea evaluării, pentru că numai în acest mod reclamanta poate beneficia efectiv de protecţia asigurată de prevederile art. 6 menţionate.
Apărarea recurentei-intimate în sensul că evaluarea nu se poate realiza în lipsa unor înscrisuri referitoare la identificarea şi descrierea imobilului notificat, ce au fost solicitate prin mai multe adrese entităţii notificate, respectiv Primăria comunei Pîncota, nu poate fi reţinută.
De la momentul înregistrării dosarului reclamantei sub nr. 4440/CC/2006, deşi reclamanta a formulat mai multe solicitări, şi până la formularea unei cereri de chemare în judecată (noiembrie 2009) recurenta nu a dispus nici o măsură din cele prevăzute în cadrul procedurilor administrative prealabile.
Adresele menţionate, cu nr. 4440/ CC din 28 noiembrie 2008, 4440/ CC din 09 ianuarie 2009, 4440/ CC din 10 iulie 2009, reprezintă doar o încercare de a justifica nesoluţionarea dosarului într-un termen rezonabil.
Această justificare nu este nici obiectivă deoarece recurenta, prin răspunsul la solicitarea reclamantei privind stadiul dosarul cu nr. 696522 din 11 septembrie 2006 nu a făcut nici o referire la lipsa vreunor înscrisuri necesare evaluării şi implicit emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubiri.
Prin urmare, având în vedere toate aceste considerente, se constată o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente în cauză de către prima instanţă, astfel că, situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu poate fi reţinută.
Critica referitoare la greşita acordare a cheltuielilor de judecată de către instanţa de fond este nefondată.
Calitatea procesuală pasivă a recurentei nu a fost negată, fiind chiar asumată.
Cum recurenta-pârâtă este subiectul obligaţiilor impuse prin sentinţa recurată, în mod corect s-a făcut aplicarea în cauză a art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., se apreciază că nu se mai impune o altă reducere a cheltuielilor de judecată menţionate în sentinţa recurată, cuantumul acestora fiind justificat faţă de valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat.
De altfel, prima instanţă a şi făcut aplicabilitatea art. 274 alin. (3) C. proc. civ.
Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 312 alin. (1) teza II C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de S.R. prin C.S.D. împotriva sentinţei civile nr. 436 din 4 februarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat .
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 400/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 427/2010. Contencios. Despăgubire. Recurs → |
|---|
