ICCJ. Decizia nr. 407/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.407/2010
Dosar nr. 45056/3/2008
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul C.N.S.A.S. a chemat în judecată pârâtul S.T., solicitând să se constate că acesta a fost lucrător al securităţii.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că prin cererea adresată C.N.S.A.S. de către numitul M.T.A., s-a solicitat verificarea sub aspectul stabilirii calităţii pârâtului de lucrător al securităţii.
Astfel, arată reclamantul, pârâtul a avut gradul de locotenent major (în anul 1986) în cadrul I.J.I., în această calitate, a procedat la deschiderea urmăririi informative a unui asistent universitar la catedra de limbă engleză a Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii A.I.C. Iaşi, pe motivul întreţinerii de legături cu cetăţenii străini.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1.799 din 28 aprilie 2009 a admis acţiunea reclamantului C.N.S.A.S., constatând calitatea de lucrător al securităţii în persoana pârâtului.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că pârâtul a avut calitatea de ofiţer al securităţii şi prin activităţile desfăşurate, astfel cum au fost reţinute, a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale prevăzute atât de legislaţia internă în vigoare în acea perioadă, cât şi de legislaţia internaţională, respectiv dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor consacrat de art. 28 din Constituţia României din 1965 şi art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul S.T., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală şi netemeinică prin aceea că a indicat ca şi domiciliu al recurentului în vederea citării localitatea Timişoara, fapt ce l-a pus în imposibilitatea de a afla de existenţa acestui litigiu şi de a se putea apăra, întrucât el locuia în Municipiul Iaşi.
Referitor la fondul cauzei, recurentul a susţinut că instanţa de fond a constatat o situaţie de fapt care nu corespunde realităţii.
Astfel, instanţa a încălcat prevederile art. 10 alin. (1) din OUG nr. 24/2008 prin necomunicarea către persoana verificată a notei de constatare din 4 noiembrie 2008 a C.N.S.A.S., privându-l pe recurent de o eventuală contestare a acestui înscris, precum şi de posibilitatea de a-şi formula propriul său punct de vedere.
Intimata, susţine recurentul, a desfăşurat activităţi de verificare, astfel cum sunt acestea definite în art. 2 lit. a), art. 3 lit. h) din OUG nr. 24/2008, faţă de o persoană care nu mai avea calitatea cerută de art. 3 lit. h) din lege, respectiv, conducător de structură judeţeană a S.R.I.
Recurentul a mai susţinut şi faptul că verificările motivate de art. 2 lit. a), art. 3 lit. h) din OUG nr. 24/2008 ca urmare a petiţiei din 14 aprilie 2006, s-au desfăşurat în perioada 14 aprilie 2006 – 18 noiembrie 2008, timp de peste 30 de luni, cu încălcarea prevederilor pct. 8, alin. (4), pct. 19 alin. (6) şi (7), pct. 25 alin. (4) şi (8) din OUG nr. 16/2006, coroborat cu Legea nr. 187/1999, care prevedeau un termen de 90 de zile.
Recursul este fondat şi va fi admis pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
În fapt, reclamantul a arătat că prin cererea adresată C.N.S.A.S. de către numitul M.T.A., s-a solicitat verificarea sub aspectul stabilirii calităţii pârâtului de lucrător al securităţii.
Astfel învestită, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa atacată cu recurs, a dispus admiterea acţiunii formulate de reclamantul C.N.S.A.S. cu constatarea calităţii pârâtului de lucrător al securităţii.
Instanţa a pronunţat această sentinţă cu încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la citarea pârâtului, prevăzute de dispoziţiile art. 100 C. proc. civ., sub sancţiunea nulităţii.
Astfel, din extrasul Cărţii de identitate a pârâtului ca şi din adresa din 6 mai 2009 eliberată de S.E.P.I., acte aflate la filele dosarului de recurs, rezultă că domiciliul pârâtului S.T. la momentul promovării acţiunii era în municipiul Iaşi şi nu în Timişoara, cum greşit a fost indicat de reclamant şi citat de instanţa de fond.
Îndeplinirea procedurii de citare cu nerespectarea dispoziţiilor art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., atrage nulitatea formei de procedură în condiţiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Pe de altă parte, potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată, numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Cum în speţă pârâtul nu a fost legal citat şi prin urmare nu s-au putut stabili împrejurările de fapt reţinute de instanţă, recursul va fi admis, se va casa sentinţa atacată, iar cauza va fi trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de S.T., împotriva sentinţei civile nr. 1.799 din 28 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 401/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 408/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
