ICCJ. Decizia nr. 410/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.410/2010
Dosar nr. 823/113/2008
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanţii E.S., C.M. şi S.A. au chemat în judecată C.N.P.A.D.A.S., solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună obligarea acesteia la plata drepturilor băneşti reprezentând prima de vacanţă cuvenită fiecăruia dintre reclamanţi pentru perioada 2005 – 2006, actualizată la nivelul indicelui de inflaţie.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că sunt funcţionari publici în cadrul C.J.P.B. în funcţii de conducere numiţi de C.N.P.A.D.A.S. şi că potrivit Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici erau îndreptăţiţi să primească anual o primă de vacanţă calculată în cuantum egal cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediul de odihnă.
Aceste prevederi legale au fost suspendate până la sfârşitul lunii decembrie 2005, dată la care această suspendare a încetat, astfel că, aceste norme nemaifiind în vigoare urmează să se acorde dreptul la prima de vacanţă.
Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 13 din 27 ianuarie2009 a admis acţiunea formulată de reclamanţi, având ca obiect drepturi salariale şi a obligat pârâta să le plătească acestora sumele cuvenite cu titlu de prime de vacanţă, aferente anilor 2005 – 2006 pentru E.S., pentru anul 2006 pentru C.M. şi S.A., actualizate potrivit ratei inflaţiei.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că dreptul la prima de vacanţă este un drept recunoscut de lege, iar suspendarea anuală a acordării acestui drept nu înseamnă desfiinţarea lui, dreptul existând şi în prezent, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 487/2006, privind bugetul pe anul 2007 nu a dispus o nouă suspendare şi nici nu a desfiinţat dreptul.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs C.N.P.A.D.A.S.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că reclamanţii nu sunt salariaţi ai C.N.P.A.D.A.S., ci ai C.J.P.B., aceasta din urmă având calitate procesuală pasivă.
A mai susţinut şi că pârâta C.N.P.A.D.A.S. nu are calitate de ordonator de credite privind drepturile salariale ale angajaţilor caselor teritoriale de pensii, cum greşit a reţinut instanţa de fond.
Conducerea caselor teritoriale de pensii este asigurată de către un director executiv, care este ordonator terţiar de credite, potrivit art. 23 din HG nr. 13/2004, privind statutul C.N.P.A.S.
Recursul este nefondat.
Astfel, privitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă C.N.P.A.D.A.S., în mod corect instanţa de fond a dispus respingerea acesteia, întrucât aşa cum s-a arătat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 3.713 din 24 octombrie 2008, pronunţată în dosarul nr. 829/113/2008, a stabilit cu caracter irevocabil, că reclamanţii au fost numiţi în funcţiile de conducere de către preşedintele C.N.P.A.S., aflându-se în raporturi de subordonare faţă de această instituţie.
Pe fond, examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că acordarea primei de vacanţă, instituită prin prevederile legale susmenţionate, a fost suspendată în anii 2001 – 2006, prin dispoziţii normative succesive, însă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600 din 8 decembrie 1999), a fost menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251 din 22 martie 2004), precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M. Of. nr. 365 din 29 mai 2007).
Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistenţa sa în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut şi garantat, nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situaţia, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conţinut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.N.P.A.D.A.S., împotriva sentinţei civile nr. 13 din 27 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 408/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi.... | ICCJ. Decizia nr. 417/2010. Contencios. Suspendare executare act... → |
|---|
