ICCJ. Decizia nr. 421/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.421/2010
Dosar nr. 564/35/2009
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta M.I. a formulat contestaţie împotriva Hotărârii din 24 aprilie 2009 emisă de C.J.P.B., solicitând anularea acesteia şi admiterea cererii prin care a solicitat stabilirea calităţii de beneficiat al OG nr. 105/1999 completată cu Legea nr. 189/2000, pentru perioada septembrie 1943 – martie 1945.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că începând cu luna septembrie 1943 şi până în martie 1945 a fost refugiată împreună cu mama sa din localitatea Hotar în localitatea Vîrciorog, iar în faţa notarului, din eroare, a declarat că a fost refugiată din anul 1941 luna iunie, întrucât nu a înţeles corect întrebarea adresată de notar, fiind convinsă că este vorba de anul naşterii sale.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 122 din 29 iunie 2009 a admis acţiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea hotărârii din 24 aprilie 2009 emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999, modificată şi completată prin Legea nr. 189/2000, pentru perioada 1 septembrie 1943 – 6 martie 1945.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, într-adevăr, datele la care face referire reclamanta în cererea adresată C.P. nu corespund cu datele din declaraţiile date de martori, însă, având în vedere atât timpul scurs de la data refugiului şi până în prezent, precum şi vârsta pe care atât reclamanta cât şi martorii au avut-o la data refugiului, aceste inadvertenţe cu privire la data exactă la care reclamanta s-a refugiat, nu sunt de natură a duce la respingerea cererii sale, atât timp cât s-a stabilit că într-adevăr reclamanta s-a refugiat împreună cu părinţii din localitatea de domiciliu.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs C.J.P.B., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurenta a susţinut, în esenţă, că la dosarul cauzei nu există un document oficial din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a intimatei şi nici o dovadă a persecuţiilor etnice suferite de către aceasta, actele depuse fiind contradictorii şi neconcludente.
Astfel, susţine recurenta, din declaraţiile notariale ale martorilor G.F. şi F.M. reiese că intimata s-a refugiat împreună cu mama sa, începând cu luna iunie 1941 până în luna martie 1945, din localitatea Hotar în localitatea Vîrciorog, date aflate în contradicţie cu cererea intimatei în care aceasta arată că s-a refugiat începând cu septembrie 1943 până în luna martie 1945.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrative şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 astfel cum a fot modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetatea român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează.
- "c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;" iar art. 2 din HG nr. 127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înţelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral."
Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Normele de aplicare a Ordonanţei, aprobate prin HG nr. 127/2002 „dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în lipsa actelor oficiale, dovada persecuţiei etnice se poate face prin declaraţie cu martori.
În cauză, declaraţiile martorilor F.M. şi G.F. date în faţa instanţei la termenul din 29 iunie 2009, când s-a judecat pricina, sunt în contradicţie cu datele menţionate de reclamantă în cererea de chemare în judecată.
Astfel, reclamanta menţionează ca perioadă a refugiului intervalul septembrie 1943 – martie 1945, în timp ce martorele arată că reclamanta a fost refugiată împreună cu mama sa din iunie 1941 până în martie 1945.
Cât priveşte faptul că fratele reclamantei apare născut în localitatea Hotar şi nu în Vîrciorog, unde se refugiase reclamanta împreună cu mama acesteia, martora F.M. declară că „probabil că atunci când a trebuit să nască, mama reclamantei s-a întors în sat", în timp ce martora G.F. declară că fratele reclamantei s-a născut în tabără, la păduri, însă atunci când acesta a fost declarat, l-au declarat născut în localitatea Hotar.
Aşa fiind, cum reclamanta nu a făcut proba, cu vreun act oficial sau un alt document, că ar fi fost refugiată şi că acest lucru s-ar fi datorat unor persecuţii din motive etnice şi nici declaraţiile martorilor nu atestă acest lucru, simpla schimbare a localităţii de domiciliu, în lipsa condiţiei legale referitoare la persecuţia din motive etnice, neputând fi considerată refugiu, în sensul prevederilor OG nr. 105/1999, în mod greşit instanţa de fond a recunoscut reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor acestui act normativ, acordându-i drepturile compensatorii corespunzătoare.
Procedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, motiv pentru care sentinţa atacată va fi casată şi, pe fond, va fi respinsă acţiunea reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de C.J.P.B., împotriva sentinţei civile nr. 122 din 29 iunie 2009 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 ianuarie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 420/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 422/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|