ICCJ. Decizia nr. 766/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.766/2010
Dosar nr. 1662/2/2009
Şedinţa publică din 12 februarie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.I. a chemat în judecată pârâtul M.A.E., solicitând instanţei obligarea acestuia la stabilirea datei de primire a actelor şi cererii de redobândire a cetăţeniei române şi la plata daunelor morale de 1.000 lei.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în 13 septembrie 2006 şi ulterior în 7 ianuarie 2009 s-a adresat secţiei consulare a ambasadei României din Republica Moldova pentru a depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, împreună cu actele necesare, dar i-a fost refuzată primirea şi i s-a comunicat să facă o cerere scrisă de programare prin poştă, recomandat, pentru a fi invitat să depună cererea şi actele doveditoare.
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescripţiei şi a arătat că cele peste 360.000 de persoane care au dorit să depună cerere pentru redobândirea cetăţeniei române sunt invitate în ordinea cronologică a formulării cererii de intenţie să se prezinte la secţia consulară, unde are loc verificarea documentelor stabilite de lege, dosarul fiind trimis ulterior în ţară, la Ministerul Justiţiei, pentru analizarea cererilor.
Curtea constată că reclamantul s-a adresat şi în ianuarie 2009 pârâtului cu cererea de programare pentru primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române, faţă de momentul la care trebuia să fie soluţionată această cerere, acţiunea fiind formulată în termen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1.890 din 5 mai 2009 a admis excepţia netimbrării cererii de despăgubiri, anulând-o ca netimbrată.
De asemenea, a respins excepţia prescripţiei şi a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.I., obligând pârâta să stabilească data primirii actelor în termen de 3 luni de la rămânerea irevocabilă a hotărârii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că împrejurările de ordin general invocate de M.A.E. nu pot justifica refuzul de primire a cererii şi actelor necesare.
Dreptului reclamantului de a obţine analiza pe fond a cererii lui într-un termen rezonabil, drept statuat de lege, nu îi pot fi opuse doar susţineri.
Pârâtul nu a făcut dovada numărului cererilor înregistrate, a numărului persoanelor cu atribuţii in analiza acestora, a numărului de cereri soluţionate zilnic, a adoptării şi respectării unui criteriu cronologic în invitarea solicitanţilor.
Statul, prin instituţiile sale, răspunde atât pentru culpa persoanelor ce îndeplinesc atribuţiile în cadrul autorităţilor publice, cât şi pentru organizarea necorespunzătoare a activităţii de executare a legii.
Având in vedere aceste considerente, Curtea apreciază că refuzul pârâtului de a stabili o dată pentru primirea cererii la doi ani şi opt luni de la data exprimării voinţei iniţiale, având în vedere şi timpul cerut desfăşurării celorlalte operaţiuni necesare pentru analiza cererii, nu este justificat.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul M.A.E.
Recurentul a susţinut următoarele considerente:
Acţiunea reclamantului este prescrisă, în temeiul art. 11 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, deoarece termenul de 6 luni în care reclamantul trebuia să formuleze acţiunea s-a împlinit cu mult înainte de data introducerii cererii, respectiv 13 octombrie 2006.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre întemeiată pe o interpretare greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).
Astfel, se susţine că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă şi că în lipsa unui temei legal, concret, puterea judecătorească nu se poate substitui puterii executive în a edicta termenele de primire a cererilor de redobândire a cetăţeniei şi a le impune apoi recurentului într-o ordine ce ar putea deregla activitatea secţiei consulare a ambasadei României în Republica Moldova.
Recurentul a mai susţinut şi faptul că termenul scurt, rezonabil pentru primirea cererii, dispus de instanţă, nu se regăseşte în legislaţia română de lege lata şi că durata acestui termen rezonabil nu se regăseşte decât în jurisprudenţa C.E.D.O. şi se aplică în cazurile expres specificate.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:
Înalta Curte reţine ca fiind nefondată critica recurentului privind greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, întrucât, pe de o parte, intimaţii-reclamanţi au solicitat instanţei să constate refuzul nejustificat de soluţionare în raport cu ultima cerere, iar pe de altă parte, situaţia solicitată a fi rezolvată de către recurent, atât prin cererile anterioare, cât şi prin ultima cerere, a rămas actuală şi nerezolvată până în prezent.
Intimatul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ la data de 21 august 2008, înlăuntrul termenului de 6 luni, reglementat de art. 11 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, modificată.
Nici critica recurentului privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ, care defineşte noţiunea de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu este fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei nr. 21/1991, persoanele care au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, însoţită de actele care dovedesc îndeplinirea condiţiilor impuse de lege, la misiunile diplomatice sau oficiile consulare competente ale României; cererile vor fi înaintate de îndată comisiei pentru cetăţenie.
În urma demersurilor repetate întreprinse de intimatul-reclamant, secţia consulară a ambasadei României la Chişinău a comunicat acestuia că Legea cetăţeniei stabileşte o procedură complexă de soluţionare a cererilor şi că instituţia în cauză face eforturi constante pentru procesarea solicitărilor de programări formulate în ultimii ani.
Aceste răspunsuri au fost apreciate de intimatul-reclamant ca reprezentând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale.
Problema care se impune a fi rezolvată în speţa de faţă este legată de termenul în care autorităţile române trebuie să soluţioneze depunerea cererilor de redobândire a cetăţeniei române.
Din lecturarea textului legal anterior arătat rezultă că, într-adevăr, legiuitorul român nu a stabilit un termen în care autorităţile române să proceseze astfel de cereri.
Ca atare, în lipsa unui asemenea termen legal, trebuia să se facă aplicarea prevederilor art. 10 din convenţia europeană pentru cetăţenie, adoptată la Strasbourg la data de 6 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002, potrivit cărora: „Fiecare stat parte trebuie să facă astfel încât să examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea cetăţeniei sale, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetăţenie".
Doctrina europeană a arătat că noţiunea de „termen rezonabil" este o noţiune relativă, care nu poate fi definită după criterii stricte. Dreptul de a fi ascultat într-un „termen rezonabil" trebuie apreciat într-o dublă manieră, respectiv în mod global şi în mod concret.
Curtea de la Strasbourg a avut ocazia să fixeze cele două momente care trebuie luate în considerare pentru a determina durata unei proceduri, respectiv caracterul său rezonabil sau nerezonabil. Aprecierea se face asupra ansamblului procedurii, adică asupra întregului proces, în toate fazele sale, ceea ce conferă mai multă rigoare realizării unei durate rezonabile.
Astfel, în materie «civilă», dies a quo începe să curgă de la data sesizării jurisdicţiei competente, dar el include şi durata procedurii administrative prealabile, atunci când sesizarea jurisdicţiei este precedată de un recurs prealabil, obligatoriu.
În opinia Curţii de la Strasbourg, caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcţie de circumstanţele cauzei şi de criteriile consacrate de jurisprudenţa sa, în special, în funcţie de complexitatea speţei, comportamentul reclamantului şi cel al autorităţilor competente.
În speţa dedusă judecăţii, Înalta Curte apreciază că intervalul de timp cuprins între data formulării primei cereri, 1 septembrie 2006 şi data soluţionării cauzei nu poate fi considerat un termen rezonabil, în sensul dispoziţiilor legale mai sus menţionate şi a jurisprudenţei C.E.D.O.
Pe de altă parte, instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerea recurentului în sensul că există un număr foarte mare de cereri, care depăşesc capacitatea de procesare a secţiei consulare a ambasadei, întrucât autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile necesare pentru respectarea principiului celerităţii, care guvernează materia aflată în discuţie.
În consecinţă, din cele anterior expuse, rezultă că este nefondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi nu există în speţă motive de ordine publică care să poată fi reţinute, astfel încât, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.A.E., împotriva sentinţei civile nr. 1.890 din 5 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 763/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 767/2010. Contencios → |
|---|
