ICCJ. Decizia nr. 4215/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4215/2010
Dosar nr. 1370/2/2009
Şedinţa publică din 8 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 23/CA/2010 din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia a fost respinsă acţiunea reclamantului V.A. în contradictoriu cu Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Baroul Alba, având ca obiect anularea deciziei nr. 622 din 10 octombrie 2010 şi a Hotărârii din 29 ianuarie 2009, acte prin care a fost respinsă cererea reclamantului de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, reclamantul a solicitat primirea în profesia de avocat cu scutire de examen, invocând prevederile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995.
Prin Hotărârea din 29 ianuarie 2009 pârâtul Baroul Alba a respins cererea reclamantului, constatând că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile de vechime de cel puţin 10 ani în funcţii juridice, anterior datei la care s-a formulat cererea.
Contestaţia formulată de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respinsă de Uniunea Naţională a Barourilor din România prin Decizia nr. 622 din 10 octombrie 2009, cu motivarea că funcţiile deţinute de reclamant în perioada 1995-2005 sunt echivalente parţial cu funcţia de consilier juridic, restul nu se încadrează în cele ce pot beneficia cu echivalarea cu funcţii de consilier juridic.
Instanţa de contencios administrativ, sesizată de reclamant cu acţiunea privind anularea actelor emise de pârâţi, a constatat că reclamantul nu a îndeplinit, anterior cererii de primire în profesia de avocat, nici una dintre funcţiile menţionate la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995. Referitor la prevederile HG nr. 498/2004, care în Anexa 9 echivalează stagiul efectuat în funcţia de ofiţer specialist, ofiţer operativ principal şi ofiţer operativ cu stagiul efectuat în funcţia de expert, consilier, inspector, auditor, s-a considerat de către instanţa de fond că această echivalare nu se face în mod automat, ci ţinându-se seama de natura atribuţiilor prevăzute în fişa postului, precum şi de specializările obţinute în baza studiilor absolvite.
Instanţa a mai reţinut că dispoziţiile art. 2 alin. (2) din HG nr. 498/2004 prevăd că din dosarul personal al titularului trebuie să rezulte că acesta este licenţiat al unei facultăţi de drept şi a îndeplinit, conform fişei postului, atribuţiile prevăzute de Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic.
Instanţa a constatat că reclamantul este licenţiat al unei facultăţi de drept din anul 1999, rezultând din actele dosarului că nu a îndeplinit niciuna dintre funcţiile pentru care se prevede posibilitatea echivalării stagiului efectuat în aceste funcţii cu stagiul efectuat în funcţia de consilier juridic şi că nu a îndeplinit în concret atribuţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea funcţiei de consilier juridic.
Instanţa a conchis în sensul că reclamantul nu a făcut dovada exercitării funcţiei de consilier juridic 10 ani, aşa cum prevăd dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, astfel încât actele emise de pârâţi sunt legale şi temeinice, întrucât stagiul efectuat de reclamant în funcţiile publice de conducere în cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor nu poate fi asimilat celui efectuat în funcţia de consilier juridic.
2. Recursul declarat de V.A.
Împotriva hotărârii Curţii de Apel a declarat recurs reclamantul V.A., invocând generic prevederile art. 299-316 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea fondului sub următoarele aspecte:
2.1. Interpretarea restrictivă a prevederilor HG nr. 498/2004 Anexa nr. 9 pct. III spct. 2.1.
În dezvoltarea motivului de recurs, recurentul arată că funcţiile de conducere îndeplinite după absolvirea facultăţii de drept, în iunie 1995 trebuie echivalate cu funcţia civilă de consilier juridic întrucât funcţiile publice de execuţie aflate în subordinea sa beneficiază de o atare echivalare şi „cine poate mai mult, poate şi mai puţin”.
Recurentul consideră că raţionamentul judecătorului fondului conduce la concluzia că şeful de birou (al consilierilor juridici) nu poate îndeplini funcţia de consilier juridic ceea ce contravine reglementărilor în vigoare.
2.2. Soluţia atacată este discriminatorie, fiind pronunţată pe criterii de oportunitate .
La acest termen, recurentul dezvoltă ideea potrivit căreia alte barouri din ţară au admis cererile formulate de foşti colegi poliţişti aflaţi în aceeaşi situaţie.
În plus, hotărârea atacată ignoră jurisprudenţa C.E.D.O. în materie, respectiv Hotărârea în cauza Ştefan şi Ştef c. României.
2.3. Cheltuielile de judecată sunt nepotrivit de mari în raport de valoarea pricinii şi munca îndeplinită de avocat.
3. Apărările formulate de intimaţi
Prin întâmpinările înregistrate la 1 octombrie 2010, respectiv 4 octombrie 2010, intimaţii Baroul Alba şi Uniunea Naţională a Barourilor din România au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimaţii au arătat că instanţa de fond a interpretat corespunzător prevederilor HG nr. 498/2004, în contextul în care funcţiile îndeplinite de recurent nu pot fi asimilate cu funcţia de consilier juridic. Ceea ce contează în astfel de situaţii este activitatea efectiv desfăşurată, iar nu posibilitatea desfăşurării unei activităţi operative, cum consideră recurentul.
Referitor la susţinerea că cererea recurentului ar fi fost respinsă pe considerente legate de oportunitate, subiectivism ori discriminare, intimaţii afirmă că aceste afirmaţii nu au niciun suport, mai ales că dosarul acestuia a fost respins pentru neîndeplinirea unei condiţii de formă, imperativ prevăzută de Legea nr. 51/1995, nepăşindu-se la etapa verificării cunoştinţelor referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinări, cât şi sub toate aspectele, în temeiul art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este legală sub toate aspectele, aşa încât va fi menţinută pentru argumentele prezentate în continuare.
1. Argumente de fapt şi de drept relevante
Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ Decizia nr. 622 din data de 10 octombrie 2009 prin care Uniunea Naţională a Barourilor din România i-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată împotriva Hotărârii nr. 25 din data de 29 ianuarie 2009 a Consiliului Baroului Alba, care, la rândul său, îi respinsese cererea de primire în profesia de avocat cu scutire de examen.
În esenţă, cele două organe de conducere ale profesiei de avocat au reţinut că V.A. nu îndeplineşte condiţia prevăzută la art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, şi, pentru considerentele expuse la pct. 1.1 din decizie, această concluzie a fost împărtăşită şi de instanţa de fond.
1.1. Referitor la interpretarea dispoziţiilor legale aplicabile
Posibilitatea accederii în profesia de avocat cu scutire de examen, la data formulării cererii de către recurent, era instituită prin dispoziţiile art. 16 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 51/1995, text care avea următorul cuprins:
„(2) La cerere, poate fi primit în profesie, cu scutire de examen:
b) cel care, anterior sau la data primirii în profesia de avocat, a îndeplinit funcţia de judecător, procuror, notar, consilier juridic sau jurisconsult timp de cel puţin 10 ani şi dacă nu i-a încetat activitatea din motive disciplinare care îl fac nedemn pentru profesia de avocat”.
Recurentul-reclamant nu a exercitat niciuna dintre aceste funcţii, însă a invocat în susţinerea cererii sale prevederile HG nr. 498/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind echivalarea stagiului efectuat în funcţii militare şi funcţii specifice poliţiei, în cadrul structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor, cu stagiul în funcţii civile, respectiv dispoziţiile cuprinse în Anexa nr. 9 pct. 1II spct. 2.1, care echivalează stagiul efectuat în funcţiile de ofiţer specialist, ofiţer operativ principal şi ofiţer operativ cu stagiul efectuat în funcţia de expert, consilier, inspector, consilier juridic, auditor.
În realitate, recurentul-reclamant a îndeplinit alte funcţii în structura Ministerul Administraţiei şi Internelor, iar nu cele indicate la spct. 2.1, anterior enumerate.
Din adeverinţa eliberată la data de 30 octombrie 2008 de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative – D.G.I.P.I. rezultă că în perioada anilor 1995-2007, recurentul a îndeplinit funcţiile de: locţiitor al şefului poliţiei oraşului, şef birou II, şef birou şi împuternicit şef serviciu, funcţii de conducere pentru care acelaşi act normativ, dar la spct. 1.4., realizează echivalarea cu funcţia publică civilă de conducere de şef birou.
Prin urmare, contrar susţinerilor recurentului, în contextul în care admiterea în profesia de avocat cu scutire de examen reprezintă o excepţie de la regula examenului stabilit în art. 16 alin. (1) din Legea nr. 51/1995, rezultă că situaţiile vizate de alin. al doilea al aceluiaşi articol sunt de strictă interpretare, instanţa neputând să extindă sfera de aplicare a normei care reglementează excepţiile la situaţii pe care legiuitorul nu le-a avut în vedere.
Principiul de drept invocat de recurent: „cine poate mai mult, poate şi mai puţin” nu este incident în speţă, întrucât prevederile art. 2 alin. (2) din HG nr. 198/2004 condiţionează echivalarea cu stagiul în funcţia de consilier juridic de îndeplinirea, „conform fişei postului, a atribuţiilor prevăzute de Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic”. De asemenea, pentru stagiul efectuat în perioada anterioară, echivalarea se face în raport de atribuţiile prevăzute în Decretul nr. 143/1995 privind organizarea şi funcţionarea oficiilor juridice.
Sintetizând, Înalta Curte reţine că pentru a beneficia de asimilarea cu funcţia de consilier juridic, activitatea poliţistului trebuie să fie echivalată corespunzător prin HG nr. 498/2004 şi, în acelaşi timp, atribuţiile specifice profesiei de consilier juridic trebuie să fi fost efectiv exercitate.
Din această perspectivă, este justă apărarea intimaţilor din întâmpinare în sensul că recurentul trebuia să probeze că a îndeplinit atribuţii specifice funcţiei de consilier juridic iar nu numai că a avut posibilitatea îndeplinirii acestora fiindcă a exercitat funcţii de conducere.
Cum prima instanţă a interpretat în mod legal normele incidente speţei, se constată că primul motiv de recurs este nefondat.
1.2. Referitor la pretinsa discriminare
Împrejurarea că la alte barouri din ţară au fost admise cereri similare nu a fost probată de recurent. În orice caz, instanţele de judecată nu îşi pot orienta jurisprudenţa în raport cu modul în care organele administrative înţeleg să soluţioneze cererile care le sunt adresate.
Cât priveşte hotărârile pronunţate de instanţele naţionale în alte cazuri, precum şi Hotărârea C.E.D.O. în cauza Ştefan şi Ştef împotriva României, Înalta Curte observă că acestea nu sunt relevante în speţă întrucât cererea recurentului a fost respinsă pentru neîndeplinirea condiţiei de stagiu în funcţia de consilier juridic iar nu în etapa subsecventă, a verificării cunoştinţelor referitoare la organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, conform art. 2 alin. (2) din Statutul profesiei de avocat.
Toate datele cauzei converg către concluzia că intimatele-pârâte au adoptat soluţia administrativă în mod legal, nefiind elemente care să susţină ideea recurentului că în cazul său s-a acţionat cu exces de putere ori discriminatoriu. De asemenea, şi din această perspectivă, soluţia instanţei de fond este la adăpost de price critică.
1.3. Referitor la cheltuielile de judecată stabilite de Curtea de Apel
Potrivit dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ.:
„Partea care cade în pretenţiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Judecătorii nu pot micşora cheltuielile de timbru, taxe de procedură şi impozit proporţional, plata experţilor, despăgubirea martorilor, precum şi orice alte cheltuieli pe care partea care a câştigat va dovedi că le-a făcut.
Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Din actele dosarului de fond rezultă că avocatul care i-a reprezentat pe pârâţi a fost prezent la cele două termene de judecată, a formulat întâmpinare şi a prezentat jurisprudenţă în materie aşa încât nu există o bază factuală consistentă pentru a considera că onorariile de câte 800 RON plătite de fiecare dintre pârâţi ar fi „nepotrivit de mari”.
2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru considerentele expuse la pct. 11.1 din decizie, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se respinge recursul ca nefondat.
Totodată, având în vedere împrejurarea că, în recurs, apărările intimaţilor au fost similare cu cele formulate în faţa primei instanţe, în temeiul art. 274 alin. (3) C. proc. civ., precitat, vor fi reduse cheltuielile de judecată la suma de 1.000 RON.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de V.A. împotriva sentinţei nr. 23/CA din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Obligă recurentul-reclamant să plătească suma de 1.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată către intimaţii-pârâţi, cu aplicarea art. 274 alin. (3) din C. proc. civ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4216/2010. Contencios. Reexaminare taxe de... | ICCJ. Decizia nr. 4213/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
