ICCJ. Decizia nr. 4218/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4218/2010
Dosar nr. 943.1/59/2009
Şedinţa publică din 8 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentinţa nr. 39 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara a fost respinsă contestaţia reclamantului K.E.S. formulată în contradictoriu cu Casa Judeţeană de Pensii Timiş împotriva hotărârii nr. 10596 din 8 iulie 2009 emisă de pârâtă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa, investită cu soluţionarea acţiunii introductive, a reţinut că, prin hotărârea atacată, pârâta a respins cererea reclamantului de recunoaştere a calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000, întrucât nu a fost dovedită calitatea de persoană strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Analizând actele dosarului, Curtea a reţinut că reclamantul s-a născut la data de 5 noiembrie 1940 în Arad, judeţul Arad, iar în anul 1944 reclamantul locuia împreună cu mama, bunica şi fratele său în localitatea C., judeţul Timiş.
Reclamantul a susţinut că la data de 2 august 1944 a părăsit teritoriul României, împreună cu familia sa, hotărând să se refugieze în Cehia datorită represaliilor la care erau supuşi cetăţenii de naţionalitate germană de către forţele sovietice, însă instanţa de fond a constatat că nu rezultă din nici un înscris ori alt mijloc de probă aflat la dosar că reclamantul a fost strămutat din motive etnice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul, criticând sentinţa pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
Reclamantul a arătat că s-a refugiat împreună cu familia sa în Cehia, localitatea P. şi au locuit până la data de 13 septembrie 1945, când s-au reîntors acasă, în localitatea C., judeţul Timiş.
A susţinut că a suferit persecuţii din motive etnice şi a prezentat în acest sens acte doveditoare.
Intimata Casa Judeţeană de Pensii a Judeţului Timiş a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât nu rezultă că recurentul şi familia acestuia au părăsit din motive etnice teritoriul României, nefiind justificat motivul pentru care au ajuns în Cehia şi s-au reîntors în România, căci nu a fost în nici un mod dovedită persecuţia de natură etnică.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sesizată cu soluţionarea recursului formulat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză va respinge recursul ca nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 – 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice , aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că nu există la dosar niciun alt înscris ori declaraţie care să poată fi coroborată cu faptul reclamat.
Înalta Curte a constatat că recurentul-reclamant nu a făcut dovada că îndeplineşte condiţiile de acordare a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, întrucât la data 2 august 1944, când recurentul pretinde că a fost nevoit să părăsească localitatea de domiciliu, datorită persecuţiilor la care era supusă familia sa, România era aliata Germaniei, astfel încât nu se pune problema persecuţiilor la care erau supuse persoanele de naţionalitate germană.
Mai mult, din punct de vedere al evenimentelor istorice, raportându-ne la date şi fapte concrete, armata română a întors armele împotriva Germaniei hitleriste la data de 23 august 1944, dată care nu poate fi contestată, astfel încât susţinerea reclamantului că ar fi fost supus unor persecuţii etnice, mai înainte de această dată nu poate fi primită şi va fi respinsă ca nefondată, văzând actele şi lucrările dosarului.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt motive de modificare sau casare a sentinţei atacate, în temeiul art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de K.E.S. împotriva sentinţei nr. 39 din 26 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4241/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4217/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
