ICCJ. Decizia nr. 4302/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4302/2010
Dosar nr. 89/45/2010
Şedinţa publică din 13 octombrie 2010
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 11 ianuarie 2010 dată în dosarul nr. 3074/89/2009 al Tribunalului Vaslui, în temeiul dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a dispus sesizarea Curţii de Apel Iaşi pentru soluţionarea excepţiei de nelegalitate a dispoziţiilor art. 6 lit. a) din HG nr. 1398/2007 şi pct. 13.1 din Ordinul nr. 399/C/2007 emis de Ministerul Justiţiei.
Excepţia de nelegalitate a normelor susmenţionate a fost invocată de reclamantul Z.D., cu motivarea că acestea sunt contrare dispoziţiilor art. 34 lit. k) din Legea nr. 293/2004, deoarece restrâng în mod nejustificat sfera penitenciarelor care pot deconta cheltuieli de transport la unităţile considerate izolate.
Prin sentinţa nr. 175/CA din 28 iunie 2010, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de nelegalitate şi a constatat nelegalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) lit. a) din HG nr. 1398/2007 şi pct. 13.1 din Ordinul nr. 399/C/2007 emis de Ministerul Justiţiei.
Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut că dispoziţiile legale contestate încalcă principiul general al ierarhiei actelor normative, deoarece adaugă la lege, în sensul că se prevede decontarea cheltuielilor de transport doar în cazul unităţilor izolate stabilite prin ordin al ministrului justiţiei, astfel că se creează o situaţie care nu a fost prevăzută de art. 34 lit. k) din Legea nr. 293/2004.
Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs pârâţii Guvernul României, Ministerul Justiţiei şi Penitenciarul Vaslui, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii excepţiei de nelegalitate invocată de reclamantul Z.D.
Recurenţii au susţinut că dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din HG nr. 1.398/2007 şi pct. 13.1 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 399/2007 au fost emise cu respectarea prevederilor art. 34 lit. k) din Legea nr. 293/2004 şi ale Legii nr. 24/2004 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Prin actele administrative normative contestate s-a susţinut că au fost numai dezvoltate şi detaliate condiţiile şi situaţiile în care funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare beneficiază de decontarea transportului, astfel că în mod greşit s-a reţinut în hotărârea atacată că s-a adăugat la lege, prin reglementarea unor ipoteze care au fost prevăzute în actul normativ superior şi anume, în art. 34 lit. k) din Legea nr. 293/2004.
Pârâtul Guvernul României a invocat şi omisiunea de soluţionare a excepţiei calităţii sale procesuale pasive în cererea de constatare a nelegalităţii Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 399/2007.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru următoarele considerente:
Legea nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor a prevăzut în art. 34 lit. k) că funcţionarul public din sistemul acestei administraţii are dreptul la decontarea cheltuielilor de transport, în cazul deplasării în interes de serviciu, în cazul mutării în altă localitate, în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă dacă domiciliază în altă localitate decât aceea în care îşi desfăşoară activitatea până la 70 km şi o dată pe an, pentru efectuarea concediului de odihnă, precum şi în alte situaţii, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Deşi au fost emise în executarea acestei legi, atât dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din HG nr. nr. 1398/2007 şi pct. 13.1 din Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 399/C/2007 sunt neconforme actului normativ de nivel superior, deoarece au prevăzut că se acordă decontarea cheltuielilor de transport ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare doar în cazul în care locul de muncă al acestora se află într-o unitate izolată, astfel cum este ea stabilită prin ordin al ministrului justiţiei.
În consecinţă, instanţa de fond a constatat corect nelegalitatea actelor administrative normative contestate de intimatul – reclamant pe cale incidentă, deoarece prin conţinutul lor s-a adăugat la lege şi s-a creat o situaţie neprevăzută în actul normativ cu forţă juridică superioară şi anume, art. 34 lit. k) din Legea nr. 293/2004.
De asemenea, s-a reţinut corect că enumerarea făcută în acest text legal este limitativă şi nu exemplificativă, iar sintagma „în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului" se referă doar la teza finală a articolului, respectiv la celelalte situaţii decât cele prevăzute expres, cum este dreptul la decontarea cheltuielilor de transport în cazul deplasării de la domiciliu la locul de muncă, restrâns în mod nelegal prin actele contestate doar în situaţia în care locul de muncă al funcţionarilor publici se află într-o unitate izolată.
Recurentul Guvernul României a criticat neîntemeiat hotărârea instanţei de fond pentru nesoluţionarea excepţiei privind lipsa calităţii sale procesuale pasive în cererea de constatare a nelegalităţii Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 399/C/2007, dat fiind că excepţia de nelegalitate a fost invocată şi pentru dispoziţiile art. 6 alin. (1) lit. a) din HG nr. 1398/2007. Cum recurentul – pârât are calitatea de autoritate publică emitentă a unuia din cele două acte administrative normative contestate, s-a reţinut în mod judicios existenţa legitimării procesuale pasive a autorităţii chemate în judecată şi pe cale de consecinţă, netemeinicia excepţiei invocate în acest sens.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Administraţia Naţională a Penitenciarelor – Penitenciarul Vaslui, Guvernul Românie şi Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 175/CA din 28 iunie 2010 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4297/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4307/2010. Contencios → |
|---|
