ICCJ. Decizia nr. 4307/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4307/2010
Dosar nr. 2375/30/200.
Şedinţa de la 13 octombrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 113 din 25 ianuarie 2010 Tribunalul Timiş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia de necompetenţă materială a instanţei invocată de pârâţi; a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de SC S. SRL, împotriva paraţilor Ministerul Economiei şi Finanţelor - A.N.A.F., D.G.F.P. Timiş, A.F.P. Timişoara, în favoarea Curţii de Apel Timişoara.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că prin acţiunea introdusă la Tribunalul Timiş sub nr. 2375/30 din 17 aprilie 2009 reclamanta SC S. SRL a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Economiei şi Finanţelor - A.N.A.F., D.G.F.P. Timiş, A.F.P. Timişoara, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea în tot a deciziei nr. 374 din 05 noiembrie 2008 emisă de Ministerul Economiei şi Finanţelor, A.N.A.F, D.G.S.C. în soluţionarea contestaţiei nr. 5254 din 13 august 2008; admiterea contestaţiei înregistrată la D.G.F.P. Timiş, A.F.P. Timişoara sub nr. 5254 din 13 august 2008, astfel cum a fost formulată, în sensul anulării în totalitate a Deciziei de impunere nr. 485 din 16 iulie 2008 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 4479 din 11 iulie 2008, cu obligarea pârâtelor la plata către societatea reclamantă a tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că a fost subiectul unei inspecţii fiscale în perioada 06 iulie 2008 -11 iulie 2008, inspecţie efectuată de reprezentanţii D.G.F.P. Timiş, A.F.P. Timişoara, S.A.F. - A.C.F. serviciul Control Fiscal 1 ca urmare a solicitării exprimate de societate în sensul rambursării de T.V.A.
La finalizarea inspecţiei, a fost întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. 4479 din data de 14 iulie 2008 în baza căruia au fost emise Decizia de impunere nr. 485 din 16 iulie 2008 şi Dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală nr. 4479 din 14 iulie 2008.
Reclamanta a arătat că a contestat actele întocmite de reprezentanţii organelor de control, considerându-le netemeinice şi nelegale, sens în care, la data de 13 august 2008, a înregistrat la D.G.F.P. Timiş, A.F.P. Timişoara (sub nr. 5254) Contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. 485 din 16 iulie 2008 şi a Raportului de inspecţie fiscala nr. 4479 din 11 iulie 2008.
Ca urmare a contestaţiei, respectiv în soluţionarea acesteia, a fost emis de D.G.S.C. (din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor -A.N.A.F.) un act procedural, şi anume Decizia nr. 374 din 05 noiembrie 2008, atacată în prezenta cauză.
Pârâta A.F.P. Timişoara a formulat întâmpinare, solicitând, pe cale de excepţie, constatarea necompetenţei materiale a Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal, în judecarea cauzei şi declinarea competenţei materiale în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal; pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată si menţinerea ca temeinice şi legale a actelor administrative fiscale atacate, respectiv a Deciziei nr. 374 din 05 noiembrie 2008 emisă de A.N.A.F. Bucureşti în soluţionarea contestaţiei prealabile, a Deciziei de impunere nr. 485 din 16 iulie 2008 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. 4.479 din 14 iulie 2008 emise de AF.P. Timişoara, pentru suma de 150.618 lei, reprezentând TVA respinsă la rambursare.
Pârâta a solicitat declinarea competenţei materiale în favoarea Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
La data de 28 septembrie 2009 pârâta A.N.A.F. Bucureşti a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului în soluţionarea cauzei, solicitând declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, iar în subsidiar, respingerea cererii ca neîntemeiată.
La termenul din data de 25 ianuarie 2010, instanţa de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., a pus în discuţie excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Timiş, invocată de către pârâţi prin întâmpinare.
In deliberare asupra excepţiei de necompetenţă materială a Tribunalului Timiş, instanţa a reţinut următoarele:
În speţă sunt incidente dispoziţiile art. 5.4. din Ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 care atribuie competenta de soluţionare în raport de cuantumul total al sumelor contestate, reprezentând impozite, taxe, contribuţii stabilite de plata de către organul fiscal, precum si accesorii ale acestora, sau de cuantumul total al taxelor, impozitelor, contribuţiilor, aprobate la rambursare, respectiv restituire, după caz, cu exemplu pe care actul normativ îl prevede:
Astfel, instanţa a reţinut că în condiţiile în care TVA aprobată la rambursare a fost în cuantum de 1.310.759 lei, competenţa materială a revenit D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F. Bucureşti, iar competenţa de soluţionare a prezentei acţiuni revine Curţii de Apel Timişoara.
Prin sentinţa civilă nr. 264 din 17 mai 2010 Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut că în speţă reclamanta a înţeles să conteste actul administrativ fiscal prin care s-a respins cererea acesteia de rambursare a TVA-ului în sumă de 150.618 lei, aşa cum rezultă atât din cuprinsul deciziei de impunere atacate, cât şi din cuprinsul contestaţiei înregistrate sub nr. 5254 din 13 august 2008, precum şi din cuprinsul deciziei nr. 374 din 05 noiembrie 2008 emisă în soluţionarea contestaţiei, încadrându-se astfel în ipoteza prevăzută de art. 10 alin. (1) Teza I din Legea nr. 554/2004, fiind vorba despre contestarea unor acte administrativ fiscale cu o valoare sub 500.000 lei, aspect ce atrage competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Timişoara a sesizat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia, în temeiul prevederilor art. 20 şi urm. C. proc. civ.
Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Tribunalului Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincţie pentru stabilirea competenţei instanţelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Astfel fiind, având în vedere faptul că actele contestate în prezenta cauză sunt acte administrativ fiscale precum şi faptul că în cazul litigiilor având ca obiect astfel de acte competenţa de soluţionare a cauzei se stabileşte, potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în raport cu criteriul valoric, iar nu în raport cu criteriul rangului central sau local al organului fiscal emitent, întrucât cuantumul sumei ce formează obiectul actelor contestate este sub 500.000 lei competenţa de soluţionare în fond a litigiului aparţine Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe S.C. S. S.R.L. Timiş şi pe Ministerul Finanţelor Publice, A.N.A.F., D.G.F.P. Timiş şi A.F.P. Timişoara, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4302/2010. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 4308/2010. Contencios → |
|---|
