ICCJ. Decizia nr. 4310/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4310/2010
Dosar nr. 75/35/2010
Şedinţa de la 13 octombrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 6814 din 8 decembrie 2009 Judecătoria Satu Mare a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Satu Mare şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de creditoarea C.N.A.D.N.R. S.A. prin D.R.D.P. Cluj, împotriva debitorului S.I., în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Pentru a pronunţa această soluţie Judecătoria Satu Mare a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 13 iulie 2009, creditoarea C.N.A.D.N.R S.A prin D.R.D.P. Cluj a solicitat, în cadrul procedurii ordonanţei de plată, obligarea debitorului S.I. la plata echivalentului în lei a sumei de 67,50 Euro, plătibil la cursul BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare datei achitării tarifului, cu titlu de debit reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România rămase restante, precum şi a sumei de 97,81 Euro plătibil la cursul BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru neplata la termenele şi în cuantumul stabilit a ratelor eşalonate, calculate până la data de 05 iunie 2009 inclusiv şi în continuare, până la data achitării acestora inclusiv, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii s-a arătat că debitorul a încheiat contractul nr. 2282 din 13 aprilie 2006, având ca obiect eliberarea rovinietelor pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare, cuantumul rovinietei fiind de 90 Euro, cu obligaţia achitării in 4 rate.
Creditoarea a arătat ca debitorul nu a achitat a doua, treia şi a patra rată, motiv pentru care au fost calculate penalităţi de întârziere până la data de 05 iunie 2009, la care se adaugă cuantumul ratelor neachitate, rezultând un debit total de 165,31 Euro.
S-a mai arătat că, potrivit art. 3 alin. (1) din contract, pentru neachitarea la termen a sumelor reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România, beneficiarul datorează majorări de întârziere calculate prin aplicarea cotei de 0,15 % pe zi de întârziere asupra taxei total datorate, penalităţile putând depăşi cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate.
De asemenea, creditoarea a mai arătat că până la data formulării cererii debitul nu fost achitat, creanţa fiind certă, lichidă, exigibilă şi constatată printr-un act scris conform contractului.
Analizând cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Satu Mare, invocată din oficiu, instanţa a reţinut următoarele:
Conform art. 2 alin. (1) din OG nr. 5/2001, competenţa soluţionării cererilor privind emiterea ordonanţei de plată revine instanţelor competente să judece fondul cauzei în primă instanţă.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din OUG nr. 84/2003, C.N.A.D.N.R. SA este o persoană juridică de drept privat cu capital integral de stat, fiind astfel, o autoritate publică centrală, în sensul reglementat de art. 2 alin. (1) lit. b) teza a II-a din Legea 554/2004.
Conform art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative, inclusiv contractele asimilate actelor administrative, emise sau încheiate de autorităţile publice centrale sau de persoanele juridice de drept privat asimilate autorităţilor publice centrale, cum este creditoarea din prezenta cauză, se soluţionează pe fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel.
Potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reclamanta C.N.A.D.N.R. S.A. se poate adresa fie instanţei de la domiciliul său, care, având în vedere că sediul creditoarei este în Bucureşti, este Curtea de Apel Bucureşti, sau, se poate adresa instanţei domiciliul pârâtului, instanţă care, în speţă, este Curtea de Apel Oradea.
Astfel, întrucât art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 reglementează un caz de competenţă teritorială alternativă, instanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Curţii de Apel Oradea.
Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 97/CA/2010 - PI din 1 martie 2010, a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Oradea invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de C.N.A.D.N.R. S.A. prin D.R.D.P. Cluj, în contradictoriu cu debitorul S.I., în favoarea Judecătoriei Satu Mare şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, în speţă, contractul nr. 2282 din 13 aprilie 2006, încheiat între părţi, are ca obiect eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale şi, deşi C.N.A.D.N.R. este o autoritate publică centrală, cerinţele art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite.
Astfel, contractul nu are ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice şi nici achiziţiile publice şi nu poate fi calificat ca un contract asimilat actului administrativ, care să atragă competenţa instanţei de contencios administrativ în soluţionarea cauzei, în temeiul art. 10 din Legea contenciosului administrativ.
Contractul privind eliberarea rovinietei pentru utilizarea reţelei de drumuri naţionale are natura unui contract comercial, încheiat între o autoritate publică şi o societate comercială, prin care autoritatea percepe societăţii comerciale o taxă de utilizare a reţelei de drumuri naţionale.
Constatând existenţa conflictului negativ de competenţă, Curtea de Apel Oradea a sesizat înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea soluţionării acestuia, în temeiul prevederilor art. 20 şi urm. C. proc. civ.
Înalta Curte, soluţionând conflictul negativ de competenţă conform art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Pentru a ajunge la această soluţie, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Reglementând obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ, Legea nr. 554/2004 prevede, prin art. 8 alin. (2) şi (3), că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum şi orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea şi încetarea contractului administrativ, având în vedere regula după care, în astfel de situaţii, principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.
Contractul administrativ nu este definit de acest act normativ, legiuitorul limitându-se să asimileze, prin art. 2 lit. c), teza a II-a, actelor administrative în sensul acestei legi, anumite contracte încheiate de autorităţile publice în funcţie de obiectul lor, respectiv a celor ce privesc punerea în valoare a bunurilor proprietate publică (realizată, de regulă, prin contracte de concesiune, de închiriere sau de administrare a unor bunuri publice), executarea lucrărilor de interes public (ex. parteneriat public – privat pentru concesiunea de lucrări, prestarea serviciilor publice (concesiune, delegare de gestiune), achiziţiile publice, precum şi alte categorii de contracte administrative care pot fi expres prevăzute prin legi speciale.
Prin demersul său judiciar, C.N.A.D.N.R. SA, prin D.R.D.P. Cluj, a solicitat în cadrul procedurii ordonanţei de plată, obligarea debitorului S.I. la plata echivalentului în lei al sumei de 67,50 Euro, plătibil la cursul BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare datei achitării tarifului, cu titlu de debit reprezentând rate eşalonate ale tarifelor de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România rămase restante;
- echivalentului în lei al sumei de 97,81 Euro plătibil la cursul BNR valabil pentru ultima zi a lunii anterioare scadenţei ratei, reprezentând penalităţi de întârziere calculate pentru neplata la termenele şi în cuantumul stabilit a ratelor eşalonate, calculate până la data de 05 iunie 2009 inclusiv şi în continuare, până la data achitării acestora inclusiv.
Cererea de ordonanţă de plată este formulată de direcţia regională a C.N.A.D.N.R. SA, în temeiul prevederilor OUG nr. 119/2007 privind măsurile pentru combaterea întârzierii executării obligaţiilor de plată rezultate din contracte comerciale.
Potrivit art. 5 alin. (1) din OUG nr. 119/2007, „cererea privind creanţa de plată a preţului se depune la instanţa competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanţă."
Astfel fiind, litigiul poartă asupra executării obligaţiilor decurgând din contractul având ca obiect eliberarea rovinietelor în beneficiul unei societăţi comerciale de către Compania Naţională, care este, potrivit statului său, prevăzut în anexa la OUG nr. 84/2003, „societate comercială pe acţiuni, care îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu legile române şi cu prezentul statut".
Prin urmare, raportat la obiectul său – eliberare rovinietă şi încasare tarif utilizare drumuri şi, în condiţiile în care nu a fost încheiat de o persoană juridică de drept privat autorizată să presteze un serviciu public, în regim de putere publică, asimilată unei autorităţi publice în sensul dispoziţiilor art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, acest contract nu se circumscrie sferei contractelor cărora le sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (2), coroborate cu art. 2 lit. c) din această lege, competenţa de soluţionare a cererii de emitere a somaţiei de plată revenind Judecătoriei Satu-Mare.
Astfel fiind, un asemenea contract este un contract comercial, fiind încheiat între două persoane juridice, dintre care niciuna nu este o autoritate publică, şi având ca obiect eliberarea rovinietelor în schimbul preţului, astfel că nu este un contract de achiziţie publică, de concesiune de lucrări publice sau de servicii în sensul prevederilor art. 5 alin. (3) din OUG nr. 119/2007 şi ale art. 2 alin. (1) lit. c) teza a doua din Legea nr. 554/2004 pentru a atrage competenţa instanţei specializate de contencios administrativ.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Satu-Mare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe C.N.A.D.N.R. SA - prin D.R.D.P. Cluj şi pe S.I., în favoarea Judecătoriei Satu Mare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4309/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4311/2010. Contencios. Conflict de... → |
---|