ICCJ. Decizia nr. 4281/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4281/2010
Dosar nr. 4628/2/200.
Şedinţa publică din 13 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 21 mai 2009 şi completată la data de 30 septembrie 2009, reclamantul G.C.G.P. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, să desemneze un evaluator pentru întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii deciziei cu titlul de despăgubire, în termen de 5 zile de la data pronunţării hotărârii, sub sancţiunea unor penalităţi de 100 lei pe zi de întârziere şi amenda prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâtul a refuzat nejustificat să soluţioneze dosarul nr. 16.632/CC, înregistrat în urmă cu trei ani, ca urmare a transmiterii dispoziţiei nr. 4904 din 27 decembrie 2005, prin care primarul General al Municipiului Bucureşti a propus să i se acorde măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat în Bucureşti, imobil imposibil de restituit în natură persoanei îndreptăţite.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 4382 din 9 decembrie 2009, prin care a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul să desemneze un evaluator, care să procedeze la întocmirea raportului de evaluare în vederea emiterii titlului de despăgubire pentru imobilul menţionat în dispoziţia nr. 4904 din 27 decembrie 2005, în termen de 5 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancţiunea unei amenzi de 20% din salariul minim pe economie, pe zi de întârziere. Prin aceeaşi sentinţă, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 2000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a constatat că refuzul pârâtului de soluţionare a dosarului reclamantului, prin desemnarea unui evaluator, constituie un refuz nejustificat, în sensul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
În temeiul dispoziţiilor art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, instanţa a stabilit termenul de executare a hotărârii şi sancţiunea amenzii prevăzută de art. 24 alin. (2) din aceeaşi lege pentru conducătorul instituţiei pârâte, reţinând că această dispoziţie devine aplicabilă numai în măsura în care nu este respectat termenul de executare din cuprinsul sentinţei.
Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, solicitând modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamant.
Recurentul a susţinut că sentinţa instanţei de fond este netemeinică, deoarece nu sunt incidente prevederile art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care pentru soluţionarea dosarelor privind acordarea de despăgubiri pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură s-a prevăzut în Legea nr. 247/2005 o procedură specială, cuprinzând mai multe etape obligatorii
În vederea soluţionării dosarului înregistrat de intimatul – reclamant, s-a arătat că au fost respectate prevederile deciziei nr. 2815/2008 emisă de comisia recurentă cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluator şi conform cărora, dosarele se soluţionează în ordinea înregistrării lor.
În recurs, a fost criticată şi soluţia de fixare a unui termen de executare şi de obligare a conducătorului autorităţi recurente la plata unei amenzi pe zi de întârziere, cu motivarea că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, fără a avea în vedere că acestea sunt incidente numai în cazul neexecutării unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi această ipoteză nu era îndeplinită în cauză.
De asemenea, recurentul a susţinut că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., dispunând obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, deşi a recunoscut la prima zi de înfăţişare dreptul pretins de intimat. În subsidiar, s-a solicitat reducerea cuantumului cheltuielilor de judecată, conform dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., justificat de faptul că pentru soluţionarea cauzei au fost necesare două termene de judecată, din care unul a fost acordat la cererea intimatului pentru studierea întâmpinării.
Comisia recurentă a mai arătat că în litigiile care vizează aplicarea Titlului VII din Legea nr. 247/2005 reprezintă Statul Român şi în consecinţă, nu poate fi obligată să plătească în nume propriu cheltuielile de judecată, cu atât mai mult cu cât nu dispune de un buget prevăzut în acest sens.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a constatat corect că recurenta – pârâtă nu a respectat dispoziţiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2006, deoarece nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în fiecare etapă a procedurii administrative după înregistrarea dosarului 16.632/CC aferent dispoziţiei nr. 4904 din 27 decembrie 2005 emisă de Primarul General al Municipiului Bucureşti în favoarea intimatului – reclamant.
Chiar dacă Legea nr. 247/2005 nu prevede un termen de soluţionare a dosarelor înregistrate în baza Titlului VII al legii, instanţa de fond a apreciat întemeiat că recurenta – pârâtă avea obligaţia să respecte un termen rezonabil pentru parcurgerea etapelor obligatorii din procedura administrativă, termen care a fost depăşit în raport de data înregistrării dosarului nr. 16.632/CC şi a documentaţiei aferente pentru măsurile reparatorii propuse a fi acordate intimatului – reclamant.
Depăşirea unui termen rezonabil în soluţionarea acestui dosar a fost greşit justificată în recurs prin aplicarea Deciziei nr. 2815 din 16 septembrie 2008 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor cu privire la modalitatea de transmitere a dosarelor spre evaluare, dat fiind că această decizie este ulterioară datei la care a fost înregistrat dosarul intimatului – reclamant la Secretariatul Comisiei recurente în vederea acordării despăgubirilor prevăzute de lege.
În recurs, a fost neîntemeiat criticată şi aplicarea dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a reţinut corect culpa procesuală a recurentei – pârâte şi a apreciat cuantumul cheltuielilor de judecată în raport de complexitatea cauzei şi de dovezile administrate cu privire la cheltuielile suportate pe parcursul judecăţii.
Din conţinutul întâmpinării depuse la prima înfăţişare rezultă că a fost contestat caracterul nejustificat al refuzului de soluţionare a dosarului nr. 16.632/CC, astfel că nu erau incidente dispoziţiile art. 275 C. proc. civ., invocate de recurenta – pârâtă ca temei pentru exonerarea sa de la plata cheltuielilor de judecată. De asemenea, nu poate constitui temei de exonerare de plată lipsa unui buget alocat pentru plata cheltuielilor de judecată.
Recursul se dovedeşte a fi întemeiat în privinţa criticii formulate cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, deoarece în cauză nu era îndeplinită ipoteza juridică avută în vedere de această reglementare, iar termenul de executare de 5 zile nu a fost stabilit în raport de situaţia de fapt concretă dovedită în cauză.
În consecinţă, Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că se vor înlătura din dispozitivul acesteia menţiunile referitoare la termenul de 5 zile de desemnare a evaluatorului şi la aplicarea sancţiunii amenzii, urmând a fi menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinţei civile nr. 4382 din 9 decembrie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că înlătură din dispozitivul acesteia menţiunile referitoare la termenul de 5 zile de desemnare a evaluatorului, precum şi cele privitoare la aplicarea sancţiunii amenzii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4276/2010. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 4285/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
