ICCJ. Decizia nr. 4285/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4285/2010
Dosar nr. 11320/2/2009
Şedinţa publică din 13 octombrie 201.
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 937 din 23 februarie 2010 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamanta A.N.I.F. RA, sucursala teritorială Argeş-Buzău, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - D.G.S.C., în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut faptul că reclamanta a contestat Decizia pârâtei, prin care i-a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată pentru suma totală de 23.025 lei, reprezentând taxă pe valoarea adăugată aferentă achiziţiei de bunuri şi servicii necesare pentru realizarea activităţilor de exploatare, cuprinsă pe cheltuieli în decontul justificativ pentru utilizarea subvenţiilor de la bugetul de stat pe lunile ianuarie 2009, respectiv februarie 2009, respinsă la avizare.
Având în vedere dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora în soluţionarea cauzelor având ca obiect taxe şi impozite competenţa se stabileşte atât în funcţie de cuantumul taxelor contestate, cât şi de calitatea de autoritate publică centrală sau locală a unei părţi, precum şi faptul că în cauză cuantumul total al sumelor contestate este sub 500.000 lei, Curtea a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta A.N.A.F. – D.G.S.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta a arătat că prin acţiunea reclamantei aceasta a contestat Decizia nr. 184 din 29 mai 2010 emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C. şi, întrucât actul contestat este un act administrativ emis de un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, a solicitat să se constate că potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 3 pct. 1 C. proc. civ., instanţa competentă să soluţioneze cererea este Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acţiunii judiciare.
Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau stingând raporturi juridice.
Competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal este reglementată de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".
Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, în raport cu organul emitent al actului şi în funcţie de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.
Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Pe de altă parte, legea distinge între actele administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competenţa tribunalelor administrativ-fiscale) şi acte administrative care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei (litigii ce sunt date în competenţa secţiilor de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel).
Înalta Curte are în vedere faptul că în cauza de faţă Decizia contestată vizează suma de 23.025 lei, reţinând astfel că obiectul prezentului litigiu priveşte un act administrativ fiscal, iar valoarea cererii se situează sub pragul sumei de 500.000 lei prevăzut de textul de lege sus citat.
Deoarece în speţă, cuantumul total al sumelor contestate nu depăşeşte suma de 500.000 lei, potrivit dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare în primă instanţă a litigiului se stabileşte, prin raportare exclusiv la criteriul valoric, în raport de cuantumul sumei la care se referă actele contestate (inferior valorii de 500.000 lei), în favoarea tribunalelor administrativ fiscale.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect a stabilit instanţa de fond că în pricina de faţă competenţa judecării cauzei în primă instanţă aparţine Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. – D.G.S.C. împotriva sentinţei civile nr. 937 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4281/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4295/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
