ICCJ. Decizia nr. 4377/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4377/2010
Dosar nr. 75/43/2010
Şedinţa publică din 15 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Judecata în faţa instanţei de fond
a. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la 10 februarie 2010 pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, petentul M.M.N. contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureş, suspendarea executării silite a deciziei de impunere nr. 139 din 18 aprilie 2009.
În motivarea cererii reclamantul a susţinut că, iniţial, prin procesul verbal nr. 2213 din 8 decembrie 2009, organul de control fiscal a stabilit un debit fiscal în sumă de 1.559.789 lei, în virtutea căruia la data de 14 decembrie 2009 s-a emis Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, pentru ca la efectuarea inspecţiei de fond suma reală de plată să fie stabilită în cuantumul de 713.911 lei, formată din TVA şi majorări de întârziere; de asemenea, petentul a arătat că împotriva procesului verbal iniţial şi a deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii a formulat contestaţie.
Pe fondul cererii de suspendare, petentul a motivat că există cazul bine justificat, în sensul în care există o îndoială puternică asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ fiscal contestat, ignorându-se condiţiile de formă care să facă actul valabil, dar nu sunt îndeplinite nici condiţiile de fond, întrucât organele de control fiscal ar fi ignorat prevederi referitoare la TVA, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 127 alin. (2) Cod Fiscal, temei juridic în baza căruia a fost emis actul.
În ceea ce priveşte paguba iminentă, a arătat că suma de 713.911 lei are o valoare semnificativă asupra patrimoniului său, iar prin executare s-ar crea dificultăţi în desfăşurarea activităţilor curente şi viitoare pe care le derulează.
b. Întâmpinarea depusă în cauză
Prin întâmpinarea depusă la 01 martie 2010 pârâta D.G.F.P. Mureş a solicitat respingerea cererii de suspendare, susţinând că este netemeinică, petentul făcând confuzie între instituţia suspendării actului administrativ fiscal, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi instituţia suspendării executării silite, astfel cum este reglementată aceasta de Codul de procedură fiscală. A mai apreciat pârâta că petentul nu a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor cazului bine justificat şi a pagubei iminente, condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 42 din 4 martie 2010, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea petentului M.M.N. şi a dispus suspendarea actului administrativ fiscal, respectiv Decizia de impunere nr. 139 din 18 ianuarie 2010 emisă de pârâtul D.G.F.P. Mureş, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că cererea se încadrează în dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, petentul făcând dovada în acest sens. S-a considerat că potrivit art. 215 alin. (1) şi (2) C. proCod Fiscal contribuabilul poate cere suspendarea executării actului administrativ fiscal potrivit Legii nr. 554/2004, că în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 14 alin. (1) din acest ultim act normativ.
Astfel, condiţiile prealabile, ale admisibilităţii cererii de suspendare, în raport cu dispoziţiile art. 14 alin. (1), sunt îndeplinite: există plângerea prealabilă (respectiv, contestaţia formulată în temeiul Codului de procedură fiscală) împotriva actului administrativ fiscal, este achitată cauţiunea stabilită de instanţă, conform art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal
A arătat Curtea că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că pentru aceeaşi perioadă, cel puţin parţial, şi pentru aceeaşi taxă, s-au efectuat două controale, chiar dacă e vorba de imobile diferite, rămâne discutabil faptul că acelaşi organ fiscal a procedat la două controale diferite fiscale, pentru aceleaşi perioade şi aceleaşi taxe, creându-se, astfel, o îndoială puternică asupra legalităţii actului administrativ fiscal ultim, atacat cu contestaţie de petent.
Şi cea de a doua condiţie, cea a pagubei iminente, instanţa a constatat că este îndeplinită, existând un prejudiciu material viitor şi previzibil, astfel cum este definit de lit. ş) alin. (1), art. 2 din Legea 554/2004. Astfel, petentul a făcut pe deplin dovada că o sechestrare a bunurilor i-ar aduce prejudiciu, având un număr mare de acţiuni la Bursa de Valori Bucureşti, un sechestru al acestora ar fi de natură să-i aducă prejudicii evidente, piaţa de capital fiind cunoscută ca o piaţă dinamică.
Aceasta cu atât mai mult cu cât condiţia existenţei prejudiciului iminent, din această perspectivă, trebuie privită în directă conjuncţie cu condiţia cazului bine justificat, întrucât existenţa unei îndoieli în ce priveşte legalitatea actului administrativ fiscal contestat ar putea prefigura anularea unui astfel de act, iar o posibilă executare silită fiscală sau chiar un sechestru mobiliar poate conduce la consecinţa directă a scăderii valorii acţiunilor deţinute sau la imposibilitatea chiar a măririi averii petentului prin lipsa posibilităţii de tranzacţionare.
3. Calea de atac exercitată
împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta D.G.F.P. Mureş, criticând-o pentru nelegalitate.
a. Motivele de recurs
S-a susţinut că reclamantul nu a dovedit îndeplinirea condiţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, privind cazul bine justificat şi paguba iminentă, aşa cum sunt definite în cuprinsul art. 2 alin. (1) din aceeaşi lege.
Recurenta a precizat că nu s-au indicat concret motivele privind îndoiala puternică asupra legalităţii actului şi nici asupra iminentă.
S-a criticat şi cuantumul cauţiunii, în sensul că aceasta trebuia stabilită la 20% din cuantumul sumei contestate.
Intimatul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătând că obligaţia fiscală a fost greşit stabilită, întrucât tranzacţiile asupra cărora s-a calculat TVA se referă la terenuri arabile şi nu la terenuri construibile, că nu a avut calitatea de persoană impozabilă, că Decizia nr. 139 din 18 octombrie 2009 a fost desfiinţată, prin Decizia nr. 57/2010.
b. Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte, examinând motivele de recurs, legislaţia aplicabilă şi situaţia de fapt existentă în cauză reţine:
Situaţia de fapt
Prin Decizia de impunere nr. 139/2009 s-a stabilit în sarcina reclamantului obligaţia fiscală, constând în TVA şi majorări în sumă de 1.559.789 lei, ulterior revenindu-se asupra acestei sume, în sensul diminuării la 713.911 lei.
Legislaţia aplicabilă
Legea nr. 554/2004, art. 14, alin. (1) - (1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.
Legea nr. 554 art. 2 alin. (1) lit. ş ) pagubă iminentă - prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Legea nr. 554 art. 2 alin. (1) lit. t) cazuri bine justificate - împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
C. proCod Fiscal art. 215 alin. (1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
C. proCod Fiscal art. 215 alin. (2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 lei.
Analiza sentinţei primei instanţe relevă că la adoptarea soluţiei Curţii de Apel Târgu Mureş a avut în vedere condiţiile legale pentru suspendarea actului administrativ fiscal şi situaţia de fapt probată în cauză.
În ceea ce priveşte cazul bine justificat
În acest sens s-a apreciat corect asupra îndoielii create prin efectuarea a două inspecţii fiscale cu privire la acelaşi contribuabil şi aceeaşi taxă.
Astfel, s-a emis Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 2213 din 14 decembrie 2009 pentru suna de 1.559.789 lei, compusă din 927.342 lei TVA şi 632.447 lei majorări de întârziere (fila 33 dosar fond).
Ulterior, între 11 şi 18 ianuarie 2010, s-a desfăşurat inspecţia fiscală cu privire la taxa pe valoarea adăugată pentru tranzacţii imobiliare efectuate de acelaşi contribuabil faţă de care s-au instituit măsuri asiguratorii, urmare a căreia s-a stabilit ca obligaţie de plată suma de 713.911 lei compusă din 414.342 lei TVA şi 299.568 lei majorări de întârziere (filele 12-16 dosare fond).
Decizia de impunere nr. 139 din 18 ianuarie 2010 a avut ca obiect suma de 713.911 lei (fila 9 dosar fond).
Aceste elemente de fapt constând în diferenţe foarte mari între valoarea actelor fiscale sunt de natură să creeze o îndoială puternică asupra actelor fiscale, fiind astfel îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
În ceea ce priveşte paguba iminentă
Prin executarea actelor fiscale, înainte de a se stabili în justiţie legalitatea şi temeinicia impunerii fiscale, este evident că reclamantul-intimat ar putea suferi în patrimoniu său o pagubă .
De altfel, după pronunţarea sentinţei, s-a soluţionat plângerea prealabilă prin Decizia nr. 57 din 112 iulie 2010, prin care s-a desfiinţat Decizia de impunere nr. 139 din 18 ianuarie 2010, care a format obiectul suspendării, urmând să se procedeze la o nouă verificare.
În ceea ce priveşte cuantumul cauţiunii, Înalta Curte precizează că art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal, reglementează depunerea unei cauţiuni de până la 20% din valoarea contestată.
Aşadar, cauţiunea se stabileşte de judecătorul învestit cu soluţionarea cererii de suspendare a actului fiscal, legiuitorul fixând doar limita maximă a acesteia.
Având în vedere considerentele acestei decizii, Înalta Curte constată că sentinţa primei instanţe este legală şi temeinică, astfel că în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va respinge, motivele de recurs fiind nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de către recurenta-pârâtă D.G.F.P. Mureş împotriva sentinţei civile nr. 42 din 4 martie 2010 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4361/2010. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4397/2010. Contencios → |
|---|
