ICCJ. Decizia nr. 4361/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4361/2010
Dosar nr. 9364/2/200.
Şedinţa publică din 15 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Sesizarea instanţei de fond.
a) Cererea de chemare în judecată.
Prin cererea înregistrată la 07 octombrie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta P.C.C.S.E. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Finanţelor Publice – Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi B.E.I.R. SA solicitând:
- în principal, să se dispună anularea deciziei Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări de aprobare a acordării unei garanţii de stat de către B.E.I.R. SA către SC O.C. SA Râmnicu-Vâlcea în vederea achiziţiei de la SC P. SA a activelor aferente unităţii de petrochimie din cadrul A.C. Piteşti, precum şi tuturor actelor subsecvente acestei decizii;
- în subsidiar, în ipoteza în care se constată că actul administrativ a cărui anulare se solicită prin capătul de cerere nr. 1 nu a fost încă emis, să fie obligat Comitetul Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări să emită o decizie de respingere a aprobării condiţiilor acordării unei garanţii de stat de către B.E.I.R. SA către SC O.C. SA Râmnicu-Vâlcea în vederea achiziţiei de la SC P. SA a activelor aferente unităţii de petrochimie din cadrul A.C. Piteşti, în baza schemei de ajutor de stat prevăzută în art. 28 teza a 2-a din Hotărârea C.I.F.G.A. nr. 104/2009 de aprobare a Normelor privind instituirea unei scheme de ajutor de stat destinate facilitării accesului Ia finanţare în actuala perioadă de criză economică şi financiară, constând în garanţii acordate IMM-urilor şi întreprinderilor mari.
- să fie obligată B.E.I.R. SA să nu încheie convenţia de garantare a împrumutului către SC O.C. SA Râmnicu-Vâlcea în vederea achiziţiei de la SC P. SA a activelor aferente unităţii de petrochimie din cadrul A.C. Piteşti, în baza schemei de ajutor de stat prevăzută în art. 28 teza a 2-a din Hotărârea C.I.F.G.A. nr. 104/2009 de aprobare a Normelor privind instituirea unei scheme de ajutor de stat destinate facilitării accesului la finanţare în actuala perioadă de criză economică şi financiară, constând în garanţii acordate IMM-urilor şi întreprinderilor mari.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că face parte dintr-un grup de societăţi active pe piaţa europeană a produselor chimice, energiei şi serviciilor de logistică care, în luna mai 2007, a achiziţionat un pachet minoritar de acţiuni la societatea SC O.C. SA Râmnicu-Vâlcea. În prezent participaţia E. în P. reprezintă 12,9 procente din capitalul social al SC O.C. SA Râmnicu-Vâlcea.
A arătat reclamanta că SC O.C. SA Râmnicu-Vâlcea este şi a fost şi în ultimii zece ani într-o situaţie financiară precar, iar în prezent, SC O.C. SA Râmnicu-Vâlcea este interesată de preluarea de la SC P. SA a activelor aferente unităţii de petrochimie din cadrul A.C. Piteşti, principalul furnizor de materii prime al SC O.C. SA şi de implementarea unui vast plan de investiţii.
Neputând lua credit de la băncile comerciale, SC O.C. SA a solicitat Statului român garantarea creditelor pe care intenţionează să le contracteze, garantare care ar avea loc prin emiterea, de către E.B. a unei garanţii de stat în baza schemei de ajutor de stat prevăzută prin Hotărârea nr.104/2009 şi emiterea, de către Ministerul Finanţelor, a unor garanţii de stat pentru garantarea împrumuturilor pe care SC O.C. SA le va contracta pentru implementarea planului de investiţii subsecvent achiziţionării diviziei de petrochimie a A.C.
Garanţia de stat emisă de E.B. în vederea garantării împrumutului pentru achiziţionarea diviziei de petrochimie de la A.C. nu a fost notificată Comisiei Europene deoarece, consideră reclamanta, autorităţile române apreciază, în mod eronat, că această garanţie este cuprinsă în schema de ajutor de stat prevăzută prin Hotărârea nr. 104/2009, schema de ajutor de stat aprobată de Comisia Europeană.
Reclamanta a arătat că hotărârea Comitetului Interministerial de aprobare a condiţiilor acordării de garanţii de stat este un act administrativ susceptibil de atacare în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, C.I.F.G.A. fiind autoritate administrativă înfiinţată şi funcţionând în baza HG nr. 534/2007 privind înfiinţarea, atribuţiile, competentele şi modul de funcţionare ale Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări şi reglementarea operaţiunilor de finanţare, garantare şi asigurare efectuate de B.E.I.R.F. SA în numele şi în contul statului, iar hotărârea de aprobare sau de respingere a condiţiilor de acordare a garanţiei emisă de către C.I.F.G.A. îmbracă forma unui act administrativ unilateral cu caracter individual, a cărui legalitate este susceptibilă de a fi verificată pe calea contenciosului administrativ.
Pentru ipoteza subsidiară în care Decizia C.I.F.G.A. nu a fost încă emisă la data cererii de chemare în judecată sau ulterior, până la momentul pronunţării hotărârii judecătoreşti, instanţa de contencios, analizând motivele de nelegalitate invocate de către reclamantă, poate dispune obligarea C.I.F.G.A. să emită actul respectiv în sensul unei decizii de respingere a aprobării acordării unei garanţii de stat în condiţiile Hotărârii nr. 104/2009 către SC O.C. SA, având în vedere că această societate nu îndeplineşte condiţiile legale pentru a beneficia de respectiva formă de ajutor de stat deoarece potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de contencios administrativ are nu numai competenţă de a dispune anularea unui act administrativ care a fost deja emis, dar şi pe aceea de a obliga autoritatea publică să emită un act, în condiţiile dispuse de către instanţă.
În ceea ce priveşte capătul al treilea de cerere, convenţia de garantare ce va fi încheiată de E.B. S.A. poate fi calificată ca un contract administrativ susceptibil de atacare în faţa instanţei de contencios administrativ în temeiul art. 8 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
A mai susţinut reclamanta că deţine calitatea de persoană vătămată de actul administrativ, în înţelesul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 deoarece conform lit. p) a art. 2 alin. (1) al Legii nr. 554/2004, interesul legitim privat reprezintă posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil.
b. Întâmpinarea pârâtului Ministerul Finanţelor Publice
La 20 noiembrie 2009, pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare arătând că cererea reclamantei este inadmisibilă cu privire la capătul I de cerere, întrucât o decizie a Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări, având conţinutul clamat de reclamantă, nu a fost încă emisă, fiind emisă numai o scrisoare de intenţie a cărei valabilitatea a expirat la data formulării cererii de chemare în judecată şi nu reprezintă, în nici un caz, o garanţie sau un angajament de garantare asumat de E.B. S.A. în numele şi contul statului.
În al doilea rând, susţine pârâtul, din cuprinsul cererii de chemare în judecată nu rezultă că reclamantei i s-ar fi vătămat vreun drept subiectiv printr-o eventuală aprobare a unei forme de ajutor de stat pentru societatea la care este acţionar, interesul invocat de reclamantă nefiind, în fapt, nici legitim, nici personal şi nici născut şi actual, întrucât actul invocat nu a fost emis. Mai arată pârâtul că acţiunea este inadmisibilă pentru că nu se poate cere anularea unui act administrativ care nu a fost emis şi nici împiedicarea pe cale judiciară a unei autorităţi publice să-şi desfăşoare activitatea.
c. Cererea de intervenţie a SC O.C. SA
La 20 noiembrie 2009, a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâţilor SC O.C. SA invocând excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată a reclamantei P.C.C.S.E. în ceea ce priveşte capătul 1 de cerere, întrucât reclamanta nu a indicat care este actul administrativ atacat şi, în condiţiile în care un astfel de act administrativ nu exista la momentul introducerii acţiunii, cererea reclamantei nu îndeplineşte condiţiile generale de sesizare a instanţei. În cererea de intervenţie SC O.C. SA a mai invocat excepţiile ridicate şi de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice.
Prin încheierea din 08 ianuarie 2010, Curtea a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie.
d. Cererea de sesizare a Curţii Europene de Justiţie
La 08 ianuarie 2010, reclamanta P.C.C.S.E. a formulat cerere de sesizare a Curţii Europene de Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, solicitând să-i fie adresate Curţii următoarele întrebări:
1. Articolul 88 alin. (3) din TCE trebuie interpretat în sensul că instanţele naţionale pot dispune măsuri pentru împiedicarea acordării unui ajutor de stat ce nu a obţinut autorizarea prealabilă a Comisiei (inclusiv prin neîndeplinirea condiţiilor încadrării într-o schemă de ajutor pre-autorizată), chiar dacă aceste măsuri nu sunt prevăzute în mod expres de legislaţia naţională? Poate o instanţă naţională, cu respectarea art. 88 din Tratatul CE, să respingă ca inadmisibilă şi, deci, fără cercetarea fondului, o acţiune a unui justiţiabil privind împiedicarea acordării unui ajutor de stat presupus a nu îndeplini condiţiile autorizării prealabile de către Comisie, pe motiv că o astfel de acţiune nu este prevăzută în mod expres de legislaţia naţională?
2. În conformitate cu art. 88 alin. (3) din TCE, un justiţiabil care apreciază că un anumit ajutor de stat ce urmează a fi acordat în baza unei scheme preautorizate de Comisia Europeană nu se încadrează în respectiva schemă, poate să se adreseze instanţelor naţionale pentru a obţine o hotărâre de obligare a autorităţilor competente ale statului să analizeze şi, eventual, să respingă acordarea şi plata unui astfel de ajutor chiar şi înainte de emiterea de către autoritatea statală competentă a deciziei cu privire la acordarea acestuia sau acest justiţiabil poate acţiona în faţa instanţelor naţionale numai după ce autoritatea competentă a statului a emis mai întâi Decizia de aprobare a respectivului ajutor care nu îndeplineşte condiţiile de acordare?
3. În interpretarea art. 88 alin. (3) din Tratatul CE şi a art. 20 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 659/1999, poate fi considerată o persoană interesată în formularea unei plângeri la Comisie şi, respectiv, în formularea unei acţiuni Ia instanţele naţionale, şi un acţionar al beneficiarului ajutorului de stat potenţial nelegal (independent de relaţia de concurenţă dintre aceştia)?
e. Excepţia de neconstituţionalitate
La 22 ianuarie 2010, reclamanta P.C.C.S.E. a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 133 alin. (1) raportat la art. 112 pct. 3 C. proc. civ., precum şi a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ca fiind contrare prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 (accesul liber la justiţie) şi art. 52 (dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică) din Constituţia României.
În motivarea acestei excepţii, reclamanta a arătat că aceste dispoziţii legale sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează că prin indicarea obiectului cererii de chemare în judecată se impune reclamantului, sub sancţiunea nulităţii cererii, obligaţia de a indica nu doar pretenţia formulată, ci şi alte elemente în legătură cu obiectul cererii şi care nu se află la dispoziţia acestuia, dar care pot fi stabilite cu ocazia cercetării judecătoreşti a cauzei.
În situaţia în care, deşi obiectul acţiunii a fost clar precizat prin indicarea pretenţiilor în petitul cererii de chemare în judecată şi au fost menţionate informaţii generale pe baza cărora actul atacat este identificabil/ determinabil, simpla lipsă a furnizării unor informaţii detaliate referitoare Ia obiectul material al acţiunii - precum numărul sau data exactă a emiterii - determină soluţia nulităţii cererii, art. 112 raportat la art. 133 îngrădeşte în mod nejustificat liberul acces Ia justiţie încălcând astfel art. 21 din Constituţie.
Reclamanta consideră că dispoziţiile art. 18 alin. (1) şi ale art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care conturează cadrul acţiunii judiciare în contencios administrativ sunt neconstituţionale deoarece, prin modul în care sunt redactate, limitează practic măsurile pe care le poate dispune instanţa de judecată pentru protejarea drepturilor şi intereselor legitime ale justiţiabililor afectaţi de acţiunea ori inacţiunea autorităţii publice, excluzând anumite remedii prin care instanţa de judecată poate cenzura, în mod eficient, activitatea nelegală a autorităţii publice. Sunt astfel excluse din sfera contenciosului administrativ remedii importante pe care le-ar putea dispune instanţa precum: I. obligarea autorităţii publice la a nu emite un anumit act administrativ nelegal sau II. obligarea autorităţii publice la a respinge o cerere de emitere a unui act administrativ nelegal.
II. Soluţia instanţei de fond.
Prin sentinţa civilă nr. 676 din 5 februarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiate cererile de sesizare a Curţii Constituţionale şi a Curţii Europene de Justiţie şi excepţia de necompetenţă materială în soluţionarea capătului de cerere privind obligarea pârâtei B.E.I.R.E.B. SA să nu încheie convenţia de garantare a împrumutului către SC O.C. SA, în baza schemei de ajutor de stat prevăzută în art. 28 teza a 2-a din Hotărârea C.I.F.G.A. nr. 104/2009 de aprobare a Normelor privind instituirea unei scheme de ajutor de stat destinate facilitării accesului la finanţare în actuala perioadă de criză economică şi financiară, constând în garanţii acordate IMM-urilor şi întreprinderilor mari.
A respins ca neîntemeiată excepţia nulităţii capătului de cerere privind anularea deciziei Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări de aprobare a acordării unei garanţii de stat de către B.E.I.R. SA către SC O.C. SA Râmnicu Vâlcea în vederea achiziţiei de la SC P. S.A. a activelor aferente unităţii de petrochimie din cadrul A.C. Piteşti, precum şi tuturor actelor subsecvente acestei decizii.
Curtea a admis excepţia prematurităţii capătului 1 de cerere şi, în consecinţă a respins ca prematur formulată cererea reclamantei P.C.C.S.E. privind anularea deciziei Comitetului Interministerial de Finanţări, Garanţii şi Asigurări de aprobare a acordării unei garanţii de stat de către B.E.I.R.E.B. SA către SC O.C. SA Râmnicu-Vâlcea în vederea achiziţiei de la SC P. SA a activelor aferente unităţii de petrochimie din cadrul A.C. Piteşti, precum şi tuturor actelor subsecvente acestei decizii
A admis excepţia lipsei de interes a reclamantei privind capetele 2 şi 3 de cerere şi, în consecinţă, a respins ca lipsite de interes aceste capete de cerere.
În final, a admis cererea de intervenţie în interesul pârâţilor formulată de intervenienta SC O.C. SA.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a reţinut că faptul că un act a cărui anulare se cere nu a fost emis nu este echivalent cu neindicarea obiectului cererii şi, în concluzie, cererea reclamantei conţine toate elementele prevăzute de art. 112 C. proc. civ.
Cu privire la excepţia de necompetenţă materială în ceea ce priveşte capătul trei de cerere, excepţie menţionată în cererea reclamantei, Curtea reţine că acesta este un capăt de cerere incidental care, potrivit art. 17 C. proc. civ. trebuie soluţionat de instanţa care judecă capătul de cerere principal, respectiv Curtea de Apel Bucureşti.
Cu privire la cererea de sesizare a Curţii Europene de Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, cu privire la cele trei întrebări, Curtea a reţinut că, prin maniera de formulare a acestor întrebări, reclamanta tinde în realitate să obţină o „decizie de îndrumare" în soluţionarea în concret a cauzei de către instanţa naţională din partea C.J.C.E., ceea ce este inadmisibil, întrucât excede competenţa sa.
Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, Curtea arată că aceasta nu îndeplineşte condiţia ca de soluţionarea ei să depindă soluţia din prezenta cauză, întrucât Curtea a respins ca neîntemeiată excepţia nulităţii capătului 1 de cerere, excepţie întemeiată pe art. 133 alin. (1) şi a admis excepţia lipsei de interes a capetelor 2 şi 3 de cerere, motiv pentru care soluţia Curţii Constituţionale pe această excepţie nu ar fi avut nici o influenţă asupra soluţiei ce s-ar fi dat.
Curtea a admis excepţia prematurităţii capătului 1 de cerere şi l-a respins ca prematur formulat întrucât pârâţii, prin reprezentanţii lor, au arătat că nu s-a emis nici o decizie de aprobare a acordării către B.E.I.R.E.B. SA către SC O.C. SA Râmnicu Vâlcea în vederea achiziţiei de la SC P. SA a activelor aferente unităţii de petrochimie din cadrul A.C. Piteşti, iar reclamanta nu a dovedit că o asemenea decizie ar fi fost emisă.
A mai arătat Curtea că, din cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu rezultă că reclamantei i s-ar fi vătămat vreun drept subiectiv printr-o eventuală aprobare a unei forme de ajutor de stat pentru societatea la care este acţionar. Numai şi numai în situaţia în care ar fi fost în relaţii de concurenţă cu SC O.C. SA şi numai dacă prin ipoteticul act administrativ a cărui eventuală emitere este în discuţie, ar fi fost defavorizată, reclamanta ar fi putut reclama lezarea unui drept subiectiv. Interesul trebuie să fie născut şi actual. Aceasta presupune ca reclamanta să justifice un interes care există şi se află în fiinţă în momentul promovării cererii de chemare în judecată. Or, atâta timp cât actul administrativ nu a fost emis, interesul reclamantei în promovarea acţiunii nu este născut.
III. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe dar şi a încheierilor premergătoare, în special încheierea din 22 ianuarie 2010, a declarat recurs reclamanta P.C.C.S.E., criticând-o ca nelegală şi netemeinică, fiind dată cu aplicarea greşită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), iar potrivit art. 3041, instanţa de recurs va analiza cauza sub toate aspectele, motivele de recurs nefiind limitate la cele cuprinse în art. 304 C. proc. civ.
Se critică Încheierea din 22 ianuarie 2010:
a) pentru nelegala respingere a probei cu înscrisuri în combaterea excepţiei primului capăt de cerere.
Pentru că părţile au susţinut opinii diferite, pentru a respecta principiul egalităţii procesuale a părţilor şi ca o garanţie a dreptului la un proces echitabil se impunea ca instanţa de fond să administreze proba cu înscrisuri şi/ sau interogatoriu pe baza cărora să poată stabili situaţia de fapt, dacă există sau nu acel act.
b) nesocotirea dreptului la apărare şi nelegala soluţionare a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant fără comunicarea către părţi a înscrisurilor administrate.
În şedinţa din 22 ianuarie 2010 a fost invocată de către recurentă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant a pârâtei C.I.F.G.A. şi, deşi s-au depus la dosar înscrisuri fără a fi comunicate părţilor, instanţa a soluţionat excepţia fără a respecta dreptul la apărare al recurentei-reclamante.
c) nelegala „unire" a excepţiei de neconstituţionalitate cu celelalte excepţii şi a soluţionării acesteia prin sentinţă, odată cu celelalte excepţii procesuale.
Excepţia de neconstituţionalitate nu este o excepţie procesuală, care să poată fi „unită" cu fondul sau soluţionată odată cu excepţiile procesuale, de fond sau de procedură, iar cererea de sesizare a Curţii Constituţionale trebuie analizată cu prioritate atât asupra fondului, cât şi asupra celorlalte excepţii, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile legale criticate ca fiind neconstituţionale constituiau temeiul de drept al excepţiilor invocate în apărare de către părţi.
Chiar art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 impune în mod expres ca instanţa să se pronunţe asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale prin „încheieri", iar nu prin sentinţă, astfel cum a procedat instanţa de fond, iar procedura şi termenul de atacare a soluţiei cu privire la cereri de sesizare a Curţii Constituţionale este diferită.
d) nelegala respingere a cererii de stenografiere a dezbaterilor.
Potrivit art. 149 C. proc. civ. „instanţa va încuviinţa stenografierea dezbaterilor, în tot sau în parte, la cererea părţii", iar instanţa a respins această cerere care constituie o garanţie pentru respectarea drepturilor procedurale ale părţilor pe parcursul soluţionării unui litigiu.
Sentinţa este criticată pentru:
1. nelegala admitere a excepţiei prematurităţii celui dintâi capăt de cerere, în raport de neadministrarea probatoriului corespunzător.
Faţă de precizările făcute anterior, soluţia de admitere a excepţiei prematurităţii este nelegală atâta timp cât nu a fost administrat în mod adecvat probatoriul care să demonstreze cu certitudine inexistenţa actului atacat şi, de aceea, se impunea casarea hotărârii şi trimiterea cauzei la prima instanţă în vederea administrării probatoriului solicitat.
2. nelegala soluţionare a excepţiei lipsei de interes privind capetele de cerere 2 şi 3.
În primul rând, motivele prezentate de prima instanţă încalcă flagrant jurisprudenţa C.J.C.E. în privinţa calităţii de persoană interesată susţinând că reclamantul ar avea calitatea de persoană interesată „numai şi numai în situaţia în care ar fi fost în relaţii de concurenţă cu SC O.C. SA.
Jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie a statuat, în mai multe cauze, că orice persoană care poate demonstra că este afectată de măsura de ajutor de stat poate cere unei instanţe să constate încălcarea art. 88 alin. (3), partea trebuind să demonstreze fie că este un concurent direct al beneficiarului, fie că va suferi un prejudiciu material prin implementarea ajutorului de stat.
În al doilea rând, instanţa de fond a făcut referiri la „drept subiectiv", or, reclamanta a susţinut că i s-ar vătăma un interes legitim, interes care presupune că investiţia sa în O.C. să nu fie expusă riscurilor generate de declararea ca nelegală a unui ajutor de stat acordat acesteia.
În al treilea rând, nu se poate susţine că interesul în promovarea capetelor de cerere 2 şi 3 nu ar fi actual întrucât actul administrativ nu a fost emis, din moment ce capătul 2 de cerere avea ca obiect tocmai interzicerea emiterii acestui act.
Condiţia interesului nu se poate transforma într-o piedică în calea liberului acces la justiţie a unei persoane care, pe calea acţiunii judiciare, ar putea obţine o măsură prin care drepturile sau interesele sale să fie protejate, ci trebuie strict limitată la acele situaţii când se constată că drepturile şi interesele acesteia sunt protejate în totalitate.
3. greşita soluţionare a problemei competenţei materiale în ce priveşte capătul 3 de cerere.
Prima instanţă, în mod greşit, a respins excepţia necompetenţei materiale şi funcţionale a Curţii de Apel Bucureşti, fără a proceda la analiza naturii administrative sau comerciale a contractului de garantare, în raport de care se poate stabili competenţa.
Al treilea capăt de cerere este apreciat ca fiind o cerere principală şi nu incidentală (aşa cum a reţinut instanţa de fond) şi nu poate opera prorogarea legală de competenţă.
4. omisiunea de a se pronunţa asupra excepţiei inadmisibilităţii capetelor 2 şi 3 de cerere, pe care a rămas în pronunţare.
Deşi această excepţie a fost pusă în discuţia părţilor, instanţa de fond nu s-a pronunţat şi, de aceea, se impune casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă pentru a se pronunţa asupra acestei excepţii.
5. greşita apreciere a incidenţei cererii de sesizare a C.J.C.E. asupra cauzei.
Pentru că cererea de întrebări preliminare a fost formulată în momentul în care litigiul se afla în curs de soluţionare în faţa primei instanţe, respectiv Curtea de Apel Bucureşti a cărei decizie este susceptibilă de atacare pe calea recursului, ne aflăm în ipoteza unei sesizări facultative, potrivit art. 234 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene.
Argumentele invocate de către prima instanţă în respingerea cererii nu se susţin pentru că sunt întrunite toate condiţiile pentru adresarea întrebărilor, iar utilitatea acestui demers este demonstrată prin chiar modul în care prima instanţă s-a raportat la dispoziţiile de drept comunitar incidente, a căror aplicare în cauză a evitat-o în mod constant şi, din câte se pare, al căror conţinut nu l-a desluşit pe deplin.
B.E.I.R.E.B. SA a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
VI. Soluţia instanţei de recurs.
După examinarea motivelor de recurs invocate, a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat ca nefondat pentru următoarele considerente:
Încheierea din 22 octombrie 2010 este încheierea prin care s-au consemnat dezbaterile, pronunţarea fiind amânată la data de 29 ianuarie 2010 şi la 5 februarie 2010.
Referitor la criticile formulate privind nelegalitatea Încheierii din 22 octombrie 2010, acestea sunt nefondate.
a) Recurenta-reclamantă a solicitat administrarea probei cu înscrisuri şi cu interogatoriul pârâtei C.I.F.G.A., probă care a fost pusă în discuţia părţilor, iar instanţa de fond a respins probele ca neconcludente pentru că nu s-a făcut dovada existenţei actului a cărui anulare se solicită.
Chiar recurenta a precizat că nu se află în posesia înscrisurilor pentru că intimata-pârâtă C.I.F.G.A. s-ar afla în posesia acestora, fapt infirmat de aceasta.
Proba cu interogatoriu nu se impunea a fi administrată pentru că s-a recunoscut prin întâmpinare că nu există o hotărâre C.I.F.G.A. şi chiar prin declaraţia dată în faţa instanţei de reprezentantul acesteia. Prin urmare, respingerea probei cu înscrisuri sau interogatoriu nu este nelegală.
b) Excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant nu a fost respinsă cu nerespectarea dreptului la apărare deoarece nu era necesară comunicarea înscrisurilor având în vedere că potrivit art. 1 alin. (1) şi art. 12 alin. (4) din HG nr. 534/2007 C.I.F.G.A. este un organism fără personalitate juridică şi este reprezentat în faţa instanţelor de judecată de către direcţiile juridice din cadrul E.B. şi Ministerului Finanţelor Publice.
c) Este adevărat că cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate se analizează cu prioritate, însă, nu este interzis judecătorului să unească soluţionarea acestei cereri cu soluţionarea altor excepţii, mai ales că Curtea Constituţională poate fi sesizată cu o excepţie de neconstituţionalitate numai dacă aceasta are legătură cu soluţionarea cauzei, astfel cum cer prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992.
d) Într-adevăr, dispoziţiile art. 149 C. proc. civ. prevăd posibilitatea stenografierii dezbaterilor la cererea părţilor, însă, aceasta este o „posibilitate" şi nu o obligaţie a instanţei. Aprobarea unei asemenea cereri este condiţionată de existenţa unei persoane care are cunoştinţe în acest domeniu. Instanţa a respins cererea de stenografiere în mod legal.
Nici criticile referitoare la nelegalitatea sentinţei recurate nu sunt fondate.
1. Primul capăt de cerere, ce viza anularea deciziei C.I.F.G.A. de aprobare a acordării unei garanţii de stat de către E.B. SA către O.C. SA Râmnicu-Vâlcea, a fost respins ca prematur pentru că nu s-a făcut dovada existenţei unei asemenea hotărâri.
Pentru că în faţa instanţei de fond s-au administrat probe iar recurenta-reclamantă nu a făcut dovada existenţei unei asemenea hotărâri nu se impune casarea cu trimitere pentru administrarea de probatorii.
De remarcat ar fi şi faptul că chiar reprezentantul recurentei a recunoscut faptul că investigaţia declanşată de Comisia Europeană privind un posibil ajutor de stat acordat prin emiterea unei astfel de hotărâri a fost închisă pentru că nu a fost acordat ajutorul de stat.
2. Capetele 2 şi 3 de cerere au fost respinse ca lipsite de interes de către instanţa de fond.
Se invocă faptul că şi jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie a statuat că orice persoană care poate demonstra că este afectată de măsura de ajutor de stat poate cere unei instanţe să constate încălcarea art. 88 alin. (3), iar această dovadă se poate face fie dovedind că este un concurent direct al beneficiarului, fie că va suferi un prejudiciu material prin implementarea ajutorului de stat cu încălcarea acestui articol.
Mai întâi, ar trebui observat că recurenta-reclamantă nu a reuşit să dovedească acordarea unui ajutor de stat şi, prin urmare, nu se impune dovedirea celorlalte condiţii.
Pentru că nu a fost acordat un ajutor de stat nici nu poate analiza vătămarea produsă recurentei.
Interesul este folosul practic pe care-l urmăreşte cel care promovează o acţiune.
Cum nu s-a făcut dovada existenţei actului prin care să se acorde ajutorul de stat, în mod corect instanţa de fond a apreciat că interesul reclamantei nu este născut.
Fiind una dintre condiţiile de exercitare a acţiunii civile, nu se poate considera că interesul s-ar transforma într-o piedică în calea liberului acces la justiţie deoarece se pot adresa instanţelor numai persoanele care dovedesc, între altele, şi un interes în promovarea unei acţiuni.
3. Instanţa de fond nu a soluţionat greşit excepţia necompetenţei materiale în soluţionarea capătului trei de cerere, deoarece acest capăt este unul incidental şi, conform art. 17 C. proc. civ., se soluţionează de aceeaşi instanţă care este învestită cu soluţionarea capătului principal de cerere.
4. În discuţia părţilor au fost puse mai multe excepţii, între care şi excepţia inadmisibilităţii, dar, instanţa de fond a apreciat că excepţia lipsei de interes cu privire la capetele 2 şi 3 din cerere, se analizează cu prioritate faţă de alte excepţii.
Pentru că aceste două capete de cerere au fost soluţionate prin admiterea excepţiei lipsei de interes, nu mai putea fi analizată excepţia inadmisibilităţii şi, deci, instanţa nu se mai putea pronunţa asupra ei.
5. Nici cererea de sesizare a C.J.C.E. nu a fost soluţionată greşit.
Cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (fostă C.J.C.E.) se face numai în situaţia în care, în cursul unul litigiu aflat pe rol, se pune problema interpretării sau validităţii unei norme comunitare.
Prin urmare, instanţa naţională este cea care stabileşte relevanţa dreptului comunitar pentru soluţionarea litigiului aflat pe rol şi dacă cererea de adresare a unei întrebări preliminare este sau nu necesară.
Chiar recurenta recunoaşte că prima instanţă apreciază necesitatea, dar, în mod greşit, susţine că instanţa de fond nu ar fi desluşit pe deplin dispoziţiile dreptului comunitar deoarece soluţia de respingere are în vedere tocmai respectarea acestor dispoziţii.
Apreciind că soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă P.C.C.S.E. împotriva sentinţei civile nr. 676 din 5 februarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4328/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4377/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
