ICCJ. Decizia nr. 4317/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4317/2010
Dosar nr. 6029/2/2008
Şedinţa publică de la 14 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 387 din 20 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanţii C.C. şi T.T., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, prin care solicita anularea deciziei nr. 1343 din 13 decembrie 2007, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia la acordarea de daune materiale pentru întârzierea la plata despăgubirilor cuvenite, actualizate cu rata inflaţiei. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
Excepţia lipsei procedurii prealabile, invocată de pârâtă, este neîntemeiată, având în vedere că reclamanţii au respectat dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, adresându-se autorităţii pârâte, prin plângerea înregistrată în 10 octombrie 2008, la care Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor - Direcţia pentru Acordarea Despăgubirilor în Numerar a emis adresa de răspuns din 28 octombrie 2008.
Pe fondul cauzei, instanţa de judecată a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia Primarului General al Municipiului Bucureşti nr. 262 din 27 august 2004 a fost soluţionată notificarea formulată de reclamanţi în temeiul Legii nr. 10/2001, şi s-a stabilit ca valoare echivalentă a imobilului situat în Bucureşti, sector 2, imposibil de restituit în natură, suma de 27.500 RON echivalent a 8.637 dolari S.U.A., în limita căreia se vor stabili măsurile reparatorii constând în titluri de valoare nominală, folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acţiuni la societăţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital.
Reclamanţii nu au contestat dispoziţia nr. 3262 din 27 august 2004, în condiţiile art. 27 alin. (7) din Legea nr. 10/2001, astfel că, în anul 2004, li s-au acordat titluri de valoare folosite exclusiv în procesul de privatizare, potrivit susţinerilor acestora din cuprinsul acţiunii.
Ulterior, prin decizia nr. 729 din 25 mai 2006, în conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) art. 17 şi art. 29 alin. (1), (3) şi (4) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dispus emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 30.827,77 RON, reprezentând valorile actualizate, potrivit indicelui de inflaţie comunicat de Institutul Naţional de Statistică, a titlurilor de valoare nominală, emise de Ministerul Finanţelor Publice, la data de 28 septembrie 2004, în favoarea reclamanţilor C.C. şi T.T.
Prin cererea de opţiune, înregistrată la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în 15 octombrie 2007, reclamanţii au optat pentru emiterea titlului de plată (despăgubiri în numerar) pentru suma de 30.827,77 RON.
În baza deciziei nr. 729 din 25 mai 2006 şi a opţiunii din 15 octombrie 2007, în conformitate cu prevederile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a emis titlul de plată - decizia nr. 1343 din 13 decembrie 2007 în cuantum de 30.827,77 RON.
Reţine instanţa de fond că este neîntemeiată critica de nelegalitate a deciziei nr. 1343 din 13 decembrie 2007, formulată de reclamanţi, în sensul că trebuia efectuată o evaluare conform standardelor internaţionale de piaţă de către un expert evaluator atestat întrucât titlul de plată în cuantum de 30.827,77 RON s-a emis în concordanţă cu opţiunea exprimată de reclamanţi, cu titlul de despăgubire în cuantum de 30.827,77 RON, emis prin decizia nr. 729 din 25 mai 2006, precum şi cu prevederile art. 29 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care nu instituie în sarcina Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, în această etapă a procedurii de stabilire şi plată a despăgubirilor, obligaţia de evaluare a bunurilor ce au făcut obiectul notificării în baza Legii nr. 10/2001.
Aceasta, se arată în considerentele sentinţei atacate, cu atât mai mult cu cât, prin dispoziţia nr. 3262 din 27 august 2008, emisă de Primarul Municipiului Bucureşti, necontestată de reclamanţi, s-a stabilit ca valoare echivalentă a imobilului imposibil de restituit în natură suma de 27.500 RON, echivalent a 8.637 dolari S.U.A., în limita căreia urmau a se stabili măsurile reparatorii.
Referitor la decizia nr. 729 din 25 mai 2006 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a cărei anulare s-a solicitat de reclamanţi prin completarea la acţiune, instanţa de fond a reţinut că nu s-a invocat şi nu s-a dovedit nerespectarea vreunei dispoziţii legale în vigoare la momentul emiterii ei; faptul că, ulterior, emitentul deciziei nr. 1343 din 13 decembrie 2007 nu ar fi procedat la analiza deciziei nr. 729 din 25 mai 2006 şi nu ar fi înaintat-o la un evaluator, nu constituie o cauză de nelegalitate, întrucât nu vizează aspecte anterioare sau concomitente emiterii deciziei, iar o astfel de analiză nu ar fi putut depăşi limitele stabilite prin cererea de opţiune formulată şi înregistrată de reclamanţi la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor în 15 octombrie 2007.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs reclamanţii.
Prin cererea de recurs se aduc critici sentinţei atacate constând, în esenţă, în faptul că instanţa de fond nu a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile art. 16, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, atunci când a analizat legalitatea deciziilor nr. 1343 din 13 decembrie 2007 şi nr. 729 din 25 mai 2006.
Se arată că intimata-pârâtă avea obligaţia ca înainte de a emite decizia nr. 1343 din 13 decembrie 2007 să procedeze la analiza deciziei nr. 729 din 25 mai 2006, să o înainteze la un evaluator pentru a se stabili corect cuantumul despăgubirilor şi numai după această etapă putea emite decizia a cărei anulare a solicitat-o.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de dispoziţiile legale incidente, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:
Necontestat este faptul că recurenţii-reclamanţi, anterior prezentei cauze, nu au contestat, potrivit art. 19 alin. (1), Titlul VII, Capitolul VI „Căi de atac în justiţie” din Legea nr. 247/2005, decizia nr. 729 din 25 mai 2006, emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor şi care reprezintă titlul de despăgubire.
Criticile privind stabilirea cuantumului despăgubirilor printr-un raport de evaluare puteau fi făcute doar în cadrul plângerii prevăzute de art. 19 alin. (1) menţionat anterior, pentru că evaluarea este inclusă, ca etapă distinctă, în cadrul procedurii administrative pentru acordarea despăgubirilor, finalizată prin emiterea titlului de despăgubire, care în cauza de faţă este materializat în decizia nr. 729 din 25 mai 2006.
Potrivit art. 18 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor emite, ulterior emiterii titlului de despăgubire aferent, pe baza opţiunii persoanei îndreptăţite, un titlu de conversie şi/sau plată. Această autoritate nu are atribuţii în ceea ce priveşte întocmirea vreunui raport de evaluare şi nici de a analiza deciziile reprezentând titlul de despăgubire.
Prin urmare, intimata-pârâtă, după rămânerea definitivă a titlului de despăgubire emis în cadrul procedurii administrative prevăzută de art. 16 Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (urmare a neexercitării căilor de atac în cazul de faţă) şi pe baza opţiunii din 15 octombrie 2007, în mod corect a emis decizia nr. 1343 din 13 decembrie 2007, cu respectarea dispoziţiilor art. 18 alin. (1) menţionat.
Având în vedere cele expuse, soluţia instanţei de fond este legală şi temeinică, nefiind incidentă situaţia prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii C.C. şi T.T. împotriva sentinţei nr. 387 din 20 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4315/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4325/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
