ICCJ. Decizia nr. 4319/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4319/2010
Dosar nr. 357/45/2008
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 219/CA din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Judeţean Iaşi, în contradictoriu cumpărata D.G.F.P. Iaşi, prin care solicita anularea Procesului verbal de inspecţie nr. din 2 martie 2007 şi a Deciziei din 17 aprilie2007. De asemenea, instanţa de judecată a respins şi cererea reclamantei de chemare în garanţie a Trezoreriei Municipiului Iaşi, prin care solicita să se constate culpa acesteia în efectuarea plăţii asumate prin contractul de asociere în participaţiune, apreciind că actul de control nu îndeplineşte condiţiile de fond cerute pentru asigurarea legalităţii actelor de control efectuate de organele de specialitate şi că asocierea în participaţiune se încadrează în categoria acţiunilor neprevăzute, ce pot fi finanţate din fondul de rezervă, în condiţiile în care nu se poate reţine existenţa vreunui prejudiciu prin faptul asocierii.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:
În anul 2004, Clubul Sportiv P.U. Iaşi s-a asociat cu şase societăţi comerciale cu capital privat, constituind societatea comercială F.C. P.I. SA, persoană juridică ce a fost înmatriculată, după autorizare, în Registrul Comerţului.
La data de 25 iulie 2005, Consiliul Local al Municipiului Iaşi a adoptat Hotărârea nr. 329, prin care a aprobat lansarea şi derularea Programului de utilitate publică "Iaşi, oraşul performanţei sportive", program care prevedea, printre altele, participarea Consiliului Local Iaşi ca acţionar la S.C. F.C. P.I. SA, precum şi finanţarea programului din surse al bugetului local, prin H.C.L. nr. 336 din 5 august 2005, aprobându-se alocarea sumei de 1.500.000 RON în contul acţiunilor ce urmau a fi emise de societatea comercială menţionată.
Prin Hotărârea nr. 225 din 7 octombrie 2005, acţionarii SC F.C. P.I. SA au decis cooptarea, ca nou asociat, a Consiliului Local Iaşi, precum şi majorarea capitalului social la suma de 1.502.500 RON, din care Consiliul Local Iaşi urma să deţină 300.000 acţiuni, reprezentând 99,9336 % din capitalul social.
În cursul anului 2006, F.C. P.I. SA a întocmit un plan de afaceri ce a fost înregistrat la Consiliul Judeţean Iaşi din 7 septembrie 2006, vizând susţinerea fotbalului de performanţă în judeţul Iaşi, în condiţiile în care, din raportul de gestiune întocmit pentru exerciţiul financiar 2005 rezultă că societatea comercială menţionată înregistra pierdere de 1.168.152 RON, iar din adresa din 22 ianuarie 2007 a Administraţiei Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi rezultă că cea în cauză figura în evidenţele fiscale, la data de 31 decembrie 2006, cu obligaţii la bugetul consolidat al statului neachitate în sumă de 1.543.099 RON.
Plecându-se de la obiectivul „finanţării sportului de performanţă” şi de la „războiul” mediatic între Prefect, pe de o parte, şi Primarul municipiului Iaşi, pe de altă parte, secretarul judeţului Iaşi a întocmit nota de fundamentare din 31 august 2006, prin care a supus Consiliului Judeţean Iaşi, spre dezbatere, proiectul de aprobare a contractului de asociere în participaţiune cu F.C. P.I. SA, considerând că prin acesta se realizează „un obiectiv de interes public, care se numeşte sportul de performanţă, asigurându-se astfel o imagine favorabilă a Iaşi-ului pe plan naţional şi internaţional”.
Având în vedere menţionata notă, precum şi oferta din 30 august 2006 a SC F.C. P.I. SA, Consiliul Judeţean Iaşi a adoptat, în şedinţa sa din 7 septembrie 200 Hotărârea nr. 205, prin care a aprobat finanţarea sportului de performanţă ieşean, în condiţiile şi termenii din Contractul de asociere în participaţiune, precum şi alocarea sumei de 1.000.000 RON reprezentând aportul Judeţului Iaşi la contractul de asociere, din Fondul de rezervă al Consiliului şi repartizarea acesteia la activitatea proprie, cap.87.02 – „Alte acţiuni economice”.
La data de 4 octombrie 2006, Consiliul Judeţean Iaşi a adoptat Hotărârea nr. 227, prin care rectifică Hotărârea nr. 205 din 7 septembrie 2006, în sensul modificării art. 23 din contractul de asociere participaţiune, contract ce urma ca, în noua redactare, să prevadă că, în situaţia în care, după expirarea termenului statuat la art. 22, asociatul administrator se află, din culpa sa, în imposibilitatea de a restitui sumele depuse ca aport la prezenta asociere de ceilalţi doi asociaţi, asociatul prim şi/sau asociatul secund vor proceda, fără nici o formalitate, la recuperarea aportului fiecăruia, prin una din modalităţile enumerate.
Urmare H.C.J. nr. 205 din 7 septembrie 2006, municipiul Iaşi, Judeţul Iaşi şi SC F.C. P.I. SA au încheiat contractul de asociere în participaţiune, ce a fost înregistrat la Primăria Iaşi, pe o perioadă de un an, cu posibilitatea de prelungirii cu acordul expres al părţilor, prin act adiţional, contract prin care, în schimbul unui aport social de 3.000.000 RON al asociatului prim şi a unui aport de 1.000.000 RON a asociatului secund, respectiv Consiliul Judeţean Iaşi, asociatul administrator urma să desfăşoare activităţi economice prevăzute la art. 9, evaluându-şi „industria sa (priceperea, cunoştinţele managerial relaţiile cu alţi clienţi, creditul de care se bucură, etc.)” la suma de 4.862.000 RON.
În intervalul noiembrie 2006 – ianuarie 2007, Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi a făcut mai multe sesizări către D.G.F.P. Iaşi, pentru a se verifica dacă plăţile efectuate în baza contractului de asociere în participaţiune au o bază legală.
Urmare acestor sesizări, D.G.F.P. Iaşi a dispus, în temeiul art. 22 din OG nr. 119/1999, verificarea legalităţii şi a regularităţii contractului de asociere în participaţiune, încheiat în anul 2006, precum şi a legalităţii plăţilor făcute de Consiliul Judeţean Iaşi în baza acestui contract.
În urma verificărilor efectuate, s-a încheiat Procesul verbal de inspecţie din 2 martie 2007, care concluzionează că „rectificarea bugetară, în cauză, contravine prevederilor art. 14 din OUG nr. 45/2003 privind finanţele publice locale”, întrucât „alocarea sumei in cauză, pentru aport la asocierea în participaţiune, în scopul arătat, nu a avut o bază legală” şi că „asocierea a vizat, în realitate, participarea la pierderi şi nicidecum la profit”, reţinându-se totodată că „nu a fost respectat regimul juridic special al „Fondului de rezervă bugetară”, care se utilizează doar „pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către unităţile administrativ teritoriale în situaţii de extremă dificultate”.
Împotriva actului de control menţionat. Consiliul Judeţean Iaşi a formulat contestaţie, apreciind ca „premature şi, implicit, nejustificate, concluziile organului de control” şi că asocierea în participaţiune a fost contractată de către membrii asociaţi în considerarea unei cauze reale, respectiv folosul comun al părţilor, ce constă în obţinerea de câştiguri de pe urma activităţii desfăşurate de SC F.C. P.I. SA.
Prin Decizia nr. 2 din 17 aprilie 2007, D.G.F.P. Iaşi a respins contestaţia formulată de Consiliul Judeţean Iaşi împotriva Procesului verbal de inspecţie din 2 martie 2007, ca neîntemeiată.
Apreciind că actele de control nu îndeplinesc condiţiile de formă şi de fond prevăzute de normele incidente în materie, Consiliul Judeţean Iaşi a promovat acţiunea ce constituie obiectul analizei în cauza de faţă, în procedura prevăzută de OG nr. 119/1999.
Se constată totodată, reţine instanţa de fond, că Sentinţa nr. 87/CA din 21 aprilie 2008, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în Dosarul nr. 275/45/2007, în litigiul ce a opus pe reclamantul Municipiul Iaşi pârâtei D.G.F.P. Iaşi, vizând anularea actelor de control referitoare la acelaşi contract de asociere în participaţiune, dar în partea ce privea pe reclamantul menţionat, a fost casată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Decizia nr. 1764 din 26 martie 2009, dispunându-se trimiterea cauzei în vederea rejudecării aceleiaşi instanţe, pe motiv că prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului pricinii.
De asemenea, reţine prima instanţă, în cursul judecăţii, Consiliul Judeţean Iaşi a iniţiat procedura executării silite prin poprire împotriva F.C. P.I. SA, în condiţiile prevăzute de OG nr. 92/2003, şi că debitorul a achitat, la data de 13 iunie 2008, suma de 1.000 RON în contul datoriei asumate prin contractul de asociere în participaţiune amintit.
Raportat la această situaţie de fapt, instanţa de fond a constatat că verificarea efectuată de pârâtă a fost dispusă în baza şi în condiţiile stabilite de O.G nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv şi că, în atare condiţii, verificarea legalităţii actelor administrative contestate trebuie să ţină seama de obiectivele generale ale controlului intern, funcţie de care va aprecia dacă s-au săvârşit abateri de la legalitate şi dacă acestea au produs pagube pe seama fondurilor publice.
Din această perspectivă, reţine instanţa de fond, Programul „Iaşi, oraşul performanţei sportive”, lansat de Consiliul Local Iaşi, în baza Hotărârii nr. 329 din 25 iulie 2005, era definit ca fiind unul de utilitate publică, vizând acordarea de sume de la bugetul local atât structurilor de drept privat, cât şi structurilor sportive de drept public, în condiţiile Legii nr. 69/2000, în realitate, prin modul în care acesta a fost conceput şi s-a derulat, s-a realizat o finanţare aproape exclusivă a SC F.C. P.I. SA.
Or, se arată în considerentele sentinţei atacate, din chiar nota de fundamentare întocmită de secretarul Judeţului Iaşi, la data de 31 august 2006, rezultă că la acea dată exista o „stare de confuzie în rândul populaţiei” şi „un adevărat război mediatic între Prefect şi Primarul Municipiului Iaşi”, în legătură cu „finanţarea sportului de performanţă”, context în care nu se mai poate reţine ca valabilă premisa de la care se pretinde că s-a plecat în adoptarea H.C.J. nr. 205 din 7 septembrie 2006 şi anume aceea că ”finanţarea se face pentru o societate comercială creată tot de administraţia publică, astfel încât atât profiturile cât şi pierderile (accidentale) nu îmbogăţesc persoane private”, din moment ce reclamanta putea şi trebuia să cunoască faptul că societatea comercială aleasă pentru a asigura „o imagine favorabilă a Iaşiului pe plan naţional şi internaţional” nu numai că nu înregistrase profit, dar avea şi datorii mari către bugetul de stat, fapt ce excludea ab initio ideea că ceea ce s-a urmărit prin asociere a fost obţinerea de profit şi că pierderile au fost apreciate de la bun început ca având un caracter absolut accidental.
Mai mult decât atât, reţine prima instanţă, chiar dacă Programul „Iaşi, oraşul performanţei sportive” a fost declarat de utilitate publică, principalul lui beneficiar, respectiv F.C. P.I. SA, nu a fost niciodată declarat ca fiind o persoană juridică de utilitate publică şi nici nu s-a dovedit că ar fi realizat vreodată un serviciu public, în condiţiile în care "industria" la care se face referire la art. 12 lit. b) din contractul de asociere în participaţiune nu s-a dovedit a-şi fi găsit vreodată eficienţa, cel puţin pe plan financiar, pentru că, în ceea ce priveşte obiectul „creşterii imaginii municipiului şi judeţului Iaşi, prin ridicarea prestaţiei sportivilor de performanţă şi a calităţii spectacolului sportiv”, acesta este practic imposibil de evaluat.
Faptul că Legea nr. 69/2000 şi Legea nr. 215/2001 includ sportul printre obiectivele pentru care autorităţile publice locale trebuie să asigure cadrul necesar furnizării serviciilor publice nu înseamnă că ele creează şi cadrul legal care să permită acestor autorităţi să se transforme din organizator al activităţilor ce ţin de domeniul public în finanţator al unor societăţi comerciale, sau, mai corect spus în prezenta cauză, în creditor al unui competitor sportiv aflat în mari dificultăţi de ordin financiar, ignorându-se cadrul legal de finanţare a sportului, impus de art. 67 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 69/2000 şi de Legea nr. 350/2005.
De altfel, reţine instanţa de fond, deşi s-a solicitat de către instanţă, reclamanta nu a dovedit nici măcar care sunt raporturile dintre SC F.C. P.I. SA şi echipa de fotbal cu aceeaşi denumire, ce activează în campionatul naţional, astfel că nu se poate stabili dacă sumele vărsate ca aport, în cadrul contractului de asociere, au fost destinate susţinerii financiare a scopului menţionat la art. 1 din contract, sau satisfacerii altor nevoi, ce nu aveau a face cu activităţile enumerate la art. 9 din contract, cum ar fi plata drepturilor cuvenite jucătorilor şi antrenorilor, sau achitarea datoriilor restante la bugetul de stat.
În atare condiţii, se arată în considerentele sentinţei atacate, neclaritatea termenilor contractuali şi lipsa oricărui control asupra modului în care a fost utilizat aportul virat de reclamant în asociere a îndreptăţit organul de control să manifeste reticenţă atunci când s-a afirmat că scopul asocierii a fost acela de a obţine profit, din moment ce, atât situaţia economico-financiară anterioară datei asocierii, cât şi evoluţia ulterioară, au dovedit că fondurile publice au fost utilizate exclusiv pentru acoperirea obligaţiilor şi datoriilor contractate de echipa de fotbal „Politehnica Iaşi”, şi nicidecum pentru „protejarea” acestor fonduri.
De altfel, dacă s-ar fi urmărit cu adevărat atingerea obiectivului „creşterii imaginii municipiului şi judeţului Iaşi prin ridicarea prestaţiei sportivilor de performanţă şi a calităţii spectacolului sportiv oferit către publicul spectator din judeţ şi din ţară”, astfel precum se menţionează în preambulul contractului, nimic nu împiedica reclamantul să urmeze procedura instituită prin O.U.G nr. 34/2006, pentru că nu exista nici o justificare legală care să permită atribuirea pe bază de contract a unei finanţări destinată realizării unor activităţi comerciale fără a se asigura transparenţa, garantarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu tuturor structurilor sportive care ar fi putut promova "imaginea municipiului şi judeţului Iaşi", dar mai ales o utilizare eficientă a fondurilor publice.
Cum, în urma demersurilor iniţiate încă din anul 2007, Consiliul Judeţean Iaşi nu a reuşit să recupereze decât o sumă de 1.000 RON, din totalul sumei de 1.000.000 RON investită, instanţa de fond a constatat că finanţarea aprobată prin H.C.J. Iaşi nr. 205 din 7 septembrie 2006 nu a fost altceva decât o finanţare nerambursabilă deghizată, acordată din fondurile publice unei societăţi comerciale cu capital privat, care a folosit-o, astfel precum reţine şi organul de control, „pentru plata datoriilor faţă de jucători şi antrenori, reprezentând salarii, indemnizaţii şi prime de joc, precum şi pentru plata datoriilor restante faţă de bugetul de stat, reprezentând impozite, taxe, contribuţii” şi nicidecum pentru promovarea "imaginii municipiului şi judeţului Iaşi" sau pentru „a obţine câştiguri de pe urma activităţii desfăşurate”, întreaga schemă de finanţare fiind menită, astfel, să ocolească cadrul normativ creat prin Legea nr. 69/2000 şi Legea nr. 350/2005.
Instanţa de fond a constatat, de asemenea, că utilizarea sumelor disponibile în Fondul de rezervă bugetară încalcă dispoziţiile art. 32 din OUG nr. 45/2003, întrucât acţiunea de salvare a echipei de fotbal Politehnica Iaşi, din situaţia financiară precară în care se afla şi se află şi în prezent, nu poate fi asimilată situaţiilor urgente şi neprevăzute la care face referire norma legală evocată, pentru simplul motiv că plata "datoriilor faţă de jucători şi antrenori şi a datoriilor restante faţă de bugetul de stat" nu poate fi asimilată, în nici o împrejurare şi sub nici un motiv, unor acţiuni de „înlăturarea efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către unităţile administrativ teritoriale în situaţii de extremă dificultate", singurele situaţii care permiteau utilizarea Fondului de rezervă bugetară, autorităţile locale neputând acţiona discreţionar, urmând alte priorităţi şi temeiuri decât cele avute în vedere de legiuitor, din moment ce principiul autonomiei locale, consacrat de Legea nr. 215/2001, presupune satisfacerea cu prioritate a interesului colectivităţilor locale şi nu intereselor, poate legitime, ale „antrenorilor şi jucătorilor” echipei de fotbal Politehnica Iaşi, considerente pentru care acţiunea a fost respinsă, ca neîntemeiată.
În ceea ce priveşte cererea de chemare în garanţie a Trezoreriei Municipiului Iaşi, prima instanţă a reţinut că, pe lângă faptul că instituţia publică menţionată nu are competenţa legală de a verifica legalitatea actului de asociere şi a plăţilor făcute în contul acestuia dintr-un fond special evidenţiat în bugetul de venituri şi cheltuieli al autorităţii publice reclamante, asupra căruia ordonatorul de credite are dreptul de a dispune în mod autonom, chiar şi în ipoteza în care acest control nu s-ar fi exercitat sau ar fi fost efectuat în mod necorespunzător, chemata în garanţie nu poate fi făcută răspunzătoare de consecinţele păgubitoare generate de deturnarea sumelor aflate în Fondul de rezervă pentru satisfacerea altor scopuri decât acelea pentru care respectivul fond a fost creat, astfel că lipsa de folosinţă a sumei de 1.000.000 RON, utilizată de administratorul asocierii pentru plata salariilor cuvenite antrenorului şi membrilor unei echipe de fotbal, gestionată de o persoană juridică de drept privat, trebuie suportată de cel care a ordonat plata şi nu de organismul financiar prin intermediul căruia s-a realizat transferul sumei din contul Consiliului Judeţean Iaşi în contul SC F.C. P.I. SA, neexistând nici un raport de cauzalitate între activitatea Trezoreriei Iaşi şi utilizarea nelegală a sumelor prevăzute în fondul de rezervă.
Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, a formulat recurs Consiliul Judeţean Iaşi care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi a susţinut următoarele critici:
- instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, ajungând în mod eronat la concluzia că actul încheiat la data de 7 septembrie 2006 are natura juridică a unei finanţări nerambursabile, confirmând astfel concluziile Procesului-verbal de inspecţie;
- în mod greşit a reţinut instanţa de fond în privinţa aplicării prevederilor art. 32 din OUG nr. 45/2006, repartizarea sumei respective din fondul de rezervă bugetară fiind dispusă în condiţii de legalitate, respectiv din „cheltuieli neprevăzute”;
- instanţa de fond a reţinut greşit că actele atacate: procesul-verbal de inspecţie şi Decizia de soluţionare a contestaţiei sunt date în temeiul OUG nr. 119/1999, fără ca prin aceste acte să fie dispuse măsuri de sancţionare a instituţiei controlate;
- în mod greşit instanţa de fond a dispus respingerea cererii de chemare în garanţie a Trezoreriei Iaşi, deşi această entitate avea obligaţia să verifice legalitatea documentelor justificative pentru plata celor două tranşe din aportul de 1.000.000,00 RON al Consiliului Judeţean Iaşi.
Intimata D.G.F.P. Iaşi a depus întâmpinare prin care a combătut criticile aduse de recurentă şi a cerut respingerea recursului susţinând, în esenţă, că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică.
Trezoreria Municipiului Iaşi, prin Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Iaşi, a formulat întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului, susţinând că soluţia dată prin Sentinţa civilă nr. 219/CA din 14 decembrie 2009 este legală şi temeinică, plăţile fiind făcute în baza hotărârilor Consiliului Judeţean Iaşi, în privinţa cărora Trezoreria Municipiului Iaşi nu avea nicio atribuţie de control, responsabilitatea plăţilor fiind a ordonatorului de credite, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 273/2006.
La ultimul termen de judecată, recurentul a depus acte din care rezultă că la data de 21 iulie 2010 a înfiinţat poprire pe disponibilităţile băneşti ale Fundaţiei S.I., deţinute la Bancpost.
Recursul este nefondat.
Aşa cum s-a reţinut şi în expunerea rezumativă prezentată mai sus, prin Procesul-verbal de inspecţie din 2 martie 2007, D.G.F.P. a judeţului Iaşi, în urma inspecţiei efectuate la Consiliul Judeţean Iaşi a constatat:
- Contractul de asociere în participaţiune, anexă la H.C.J. Iaşi nr. 205 din 7 septembrie 2006 şi plăţile făcute în baza acestuia, nu întruneşte condiţiile de legalitate şi de regularitate, fiind vorba de finanţări nerambursabile deghizate, acordate din fonduri publice unei societăţi comerciale cu capital privat;
- rectificarea bugetară operată în baza H.C.J. Iaşi nr. 205 din 7 septembrie 2006 nu a fost legală, contravenind dispoziţiilor art. 14 din OUG nr. 45/2003, nefiind respectat nici regimul juridic special al „Fondului de rezervă bugetară”, reglementat de art. 32 din OUG nr. 45/2003 privind finanţele publice;
- pentru luarea măsurilor ce se impuneau a fost sesizată Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi.
Contestaţia formulată de Consiliul Judeţean Iaşi în condiţiile art. 22 alin. (8) din OG nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv a fost respinsă prin Decizia nr. 2 din 17 aprilie 2007, care a confirmat concluziile procesului-verbal de inspecţie.
Curtea de Apel a respins cererea de anulare a Procesului-verbal de Inspecţie din 2 martie 2007 şi a Deciziei din 17 aprilie2007 însuşindu-şi argumentele organelor de control şi respectiv, de soluţionare a contestaţiei.
Prin criticile formulate în cererea de recurs, subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., autoritatea recurentă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut în mod greşit legalitatea constatărilor organelor de inspecţie cu privire la contractul de asociere în participaţiune şi la plăţile făcute, critici apreciate de instanţa de recurs ca fiind neîntemeiate.
Astfel, atât instanţa de fond, cât şi organele de control au stabilit natura juridică a contractului încheiat de autoritatea recurentă, nu numai prin titulatura care a fost folosită, cât mai ales prin efectele care s-au produs.
Contractul în litigiu, aprobat prin Hotărârea nr. 205 din 7 septembrie 2006 a Consiliului judeţean, a fost denumit „Contract de asociere în participaţiune”, care a fost semnat de primarul Municipiului Iaşi şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, pe de o parte, precum şi de reprezentanţii SC F.C. P.I. SA, pe de altă parte.
În baza acestui contract, cele două autorităţi publice au virat, în contul celui de-al treilea asociat, sumele de 3.000.000 RON şi, respectiv, 1.000.000 RON, în cazul Consiliului Judeţean Iaşi.
Oricum, în cauză, este necontestat că sumele virate Clubului de fotbal nu au fost folosite pentru realizarea activităţilor „prevăzute” la art. 9 din Contractul încheiat, ci au fost folosite pentru plata datoriilor pe care clubul le avea faţă de antrenori, jucători, etc., reprezentând drepturi salariale, precum şi pentru plata unor datorii pe care clubul le avea la bugetul consolidat.
De asemenea, este necontestat că autoritatea publică recurentă a virat cele două tranşe ale „aportului” său, fără să verifice dacă sumele virate sunt folosite conform „obiectului” contractului în litigiu.
Astfel fiind, în mod judicios a reţinut instanţa de fond legalitatea constatării organului de control, potrivit căreia contractul aflat în litigiu nu a fost decât un instrument juridic necesar acordării unor finanţări nerambursabile deghizate, care s-au realizat din fonduri publice în favoarea unei societăţi comerciale cu capital privat.
În ceea ce priveşte cea de-a doua critică, în cauză este necontestat că autoritatea recurentă a efectuat plata celor două tranşe, din suma de 1.000.000 RON, din Fondul de rezervă bugetară, astfel că dispoziţiile art. 32 din OUG nr. 45/2003 privind finanţele publice locale, în vigoare la data respectivă, au fost pe deplin aplicabile situaţiei litigioase din cauza de faţă.
Astfel, potrivit art. 32 alin. (1) din această OUG, „În bugetele locale se înscrie fondul de rezervă bugetară la dispoziţia consiliului local judeţean şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în cotă de până la 5% din totalul cheltuielilor. Acesta se utilizează la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe bază de hotărâri ale consiliilor respective, pentru finanţarea unor cheltuieli urgente sau neprevăzute apărute în cursul exerciţiului bugetar, pentru înlăturare efectelor unor calamităţi naturale, precum şi pentru acordarea unor ajutoare către unităţile administrativ-teritoriale în situaţii de extremă dificultate”.
Or, în cauză, Fondul de rezervă al bugetului Consiliului Judeţean Iaşi a fost folosit pentru plata unui „aport” la o „asociere în participaţiune” pe care legiuitorul nu a avut-o în vedere prin reglementarea de la art. 32 alin. (1) din OUG nr. 45/2003, ceea ce reprezintă o încălcare a unor dispoziţii legale imperative, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond în mod judicios.
A treia critică din recurs este lipsită de interes şi neîntemeiată.
Astfel, dacă s-ar admite punctul de vedere al recurentei, potrivit căruia actele juridice atacate în cauză nu ar avea ca temei OG nr. 119/1999 pentru motivul că nu ar fi fost dispuse măsuri şi nici aplicate sancţiuni, ar însemna că acţiunea formulată este inadmisibilă, soluţie faţă de care recurenta nu poate avea un interes procesual.
Dar, instanţa de recurs observă că însăşi recurenta-reclamantă şi-a întemeiat juridic cererile adresate instanţei de contencios administrativ pe dispoziţiile OG nr. 119/1999, mai exact pe dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 301/2002 pentru modificarea acestei ordonanţe.
Într-adevăr, potrivit art. 26 alin. (7) din OG nr. 119/1999, aşa cum a fost modificat prin art. 17 din Legea nr. 301/2002, „În cazul în care în urma inspecţiei efectuate se constată abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor publice sau a patrimoniului public, se va întocmi proces-verbal de inspecţie. Împotriva procesului-verbal de inspecţie se poate formula contestaţie în termen de 15 zile lucrătoare de la data comunicării acestuia. Contestaţia se va depune la structura care a efectuat inspecţia. Contestaţiile vor fi soluţionate prin decizie motivată, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării. Decizia este definitivă. Dacă prin soluţionare contestaţia a fost respinsă, procesul-verbal de inspecţie devine titlu executoriu şi va fi transmis spre executare organului fiscal în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul contestatorul. Împotriva deciziei se poate formula acţiune în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicarea acesteia, conform Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, la Curtea de Apel în a cărei rază teritorială îşi are domiciliul reclamantul”.
Astfel fiind, instanţa de fond a reţinut în mod legal că este competentă să soluţioneze cauza cu judecarea căreia a fost învestită, precum şi faptul că acţiunea este admisibilă, procedând la soluţionarea fondului litigiului care a vizat anularea celor două acte administrative.
În ceea ce priveşte critica modului de soluţionare a cererii de chemare în garanţie, instanţa de recurs reţine că este neîntemeiată.
Într-adevăr, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, în vigoare la data efectuării plăţilor prin Trezoreria Iaşi, „Ordonatorii de credite răspund de: a) elaborarea şi fundamentarea proiectului de buget propriu; b) urmărirea modului de realizare a veniturilor; c) angajarea, lichidarea şi ordonanţarea cheltuielilor în limita creditelor bugetare aprobate şi a veniturilor bugetare posibil de încasat; d) integritatea bunurilor aflate în proprietatea sau în administrarea instituţiei pe care o conduc; e) organizarea şi ţinerea la zi a contabilităţii şi prezentarea la termen a situaţiilor financiare asupra situaţiei patrimoniului aflat în administrare şi a execuţiei bugetare; f) organizarea sistemului de monitorizare a programului de achiziţii publice şi a programului de investiţii publice; g) organizarea evidenţei programelor, inclusiv a indicatorilor aferenţi acestora; h) organizarea şi ţinerea la zi a evidenţei patrimoniului, conform prevederilor legale şi i) alte atribuţii stabilite de dispoziţiile legale”.
Or, în cauză, recurentul a avut calitatea de ordonator principal de credite pentru bugetul local al judeţului, astfel că răspunderea pentru angajarea şi ordonanţarea cheltuielilor este exclusivă, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond.
În concluzie, pentru considerentele de mai sus, recursul formulat este neîntemeiat şi va fi respins ca atare, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul Consiliul Judeţean Iaşi împotriva sentinţei nr. 219/CA din 14 decembrie 2009 a Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4322/2010. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 4301/2010. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
