ICCJ. Decizia nr. 4322/2010. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4322/2010
Dosar nr. 4066/2/2009
Şedinţa publică din 14 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Sentinţa nr. 113 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins. ca atare, acţiunea formulată de reclamanta SC A.A.C. SA Giurgiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice – D.G.F.P. Giurgiu, prin care solicita anularea Raportului de inspecţie fiscală încheiat la 23 ianuarie 2009 de către D.G.F.P. Giurgiu şi a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. 14 din 23 ianuarie 2009, emisă de aceeaşi autoritate, prin care se menţin sumele stabilite suplimentar prin Decizia nr. 72 din 28 mai 2008, respectiv T.V.A. de plată în sumă de 327.049 RON şi majorări de întârziere în sumă de 349.330 RON.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut, în esenţă. următoarele:
Prin Decizia nr. 323 din 06 octombrie 2008, A.N.A.F. a soluţionat contestaţia formulată de reclamantă împotriva Deciziei de impunere din 28 mai 2008 emisă de pârâtă.
În dispozitivul deciziei se menţionează la pct. 4 desfiinţarea Deciziei de impunere nr. 72 din 28 mai 2008 pentru suma totală de 676.379 RON compusă din 327.049 RON. reprezentând T.V.A. şi 349.330 RON reprezentând majorări şi penalităţi de întârziere aferente T.V.A., urmând ca organele de inspecţie fiscală să procedeze la refacerea inspecţiei fiscale asupra aceluiaşi tip de taxă, vizând aceeaşi perioadă şi ţinând cont strict de considerentele din prezenta decizie.
Ca urmare a refacerii inspecţiei fiscale se încheie Raportul de inspecţie fiscală din 23 ianuarie 2009, iar în baza acestuia pârâta emite Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. 14 din 23 ianuarie 2009 prin care se menţin sumele stabilite prin Decizia de impunere nr. 72 din 28 mai 2008 cu titlu de T.V.A. şi majorări de întârziere.
Reclamanta formulează contestaţie împotriva acestor acte, care este soluţionată de D.G.F.P. Giurgiu - Biroul Soluţionare Contestaţii prin Decizia din 08 aprilie 2009 prin care se respinge ca lipsită de interes contestaţia formulată împotriva Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 14 din 23 ianuarie 2009 şi, ca inadmisibilă, contestaţia împotriva Raportului de inspecţie fiscală din 23 ianuarie 2009.
Pentru a pronunţa această soluţie, pârâta a reţinut că se contestă un act administrativ prin care nu au fost stabilite obligaţii la bugetul general consolidat al statului, deci reclamanta nu a fost lezată în vreun drept al său, iar cu privire la raportul de inspecţie fiscală s-a apreciat că acesta este un act premergător întocmirii deciziei de impunere în care se consemnează constatările inspecţiei din punct de vedere faptic şi legal, iar la finalizarea inspecţiei fiscale raportul stă la baza emiterii deciziei de impunere.
La termenul de judecată din 10 noiembrie 2009 instanţa de fond a pus în discuţie necesitatea precizării acţiunii faţă de Decizia din 08 aprilie 2009 prin care contestaţia administrativă formulată de reclamantă nu a fost soluţionată pe fond ci ca efect al admiterii excepţiilor lipsei de interes şi a inadmisibilităţii.
Reclamanta a solicitat acordarea unui termen pentru a preciza obiectul acţiunii în raport de această deciziei, iar la termenul din 12 ianuarie 2010 a arătat că nu înţelege să solicite anularea Deciziei nr. 18/2009 de soluţionare a contestaţiei, precizare în raport de care instanţa de fond a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii cu privire la care a reţinut următoarele:
Potrivit art. 218 alin. (2) din OG nr. 92/2003, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa de contencios administrativ competentă în condiţiile legii; rezultă din aceste prevederi că actul care se contestă în instanţă este actul administrativ emis cu ocazia soluţionării contestaţiei administrative care este obligatorie potrivit C. proCod Fiscal
Aşadar, reţine instanţa de fond, odată cu analizarea legalităţii şi temeiniciei acestuia urmează a fi examinat şi actul administrativ fiscal ce a constituit obiectul contestaţiei, precum şi actele în temeiul cărora acesta a fost emis.
Se arată în considerentele sentinţei atacate, că obligativitatea parcurgerii procedurii administrative prealabile reglementată de C. proCod Fiscal implică obligativitatea contestării în faţa instanţei doar a deciziei prin care se finalizează această procedură, în situaţia care soluţia este defavorabilă persoanei care a contestat actul administrativ fiscal.
Mai mult, reţine prima instanţă, se constată că pârâta nu a soluţionat pe fond contestaţia administrativă, ci a respins-o ca urmare a admiterii unor excepţii.
Concluzionând că în faţa instanţei de contencios administrativ se atacă deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actului administrativ fiscal şi că reclamanta nu a înţeles să conteste Decizia din 08 aprilie 2009, ci doar Raportul de inspecţie fiscală şi Decizia privind nemodificarea bazei de impunere, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, care a invocat motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi a susţinut în esenţă următoarele critici:
- instanţa de fond a soluţionat în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pe care a ridicat-o din oficiu;
- instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 218 C. proCod Fiscal;
- instanţa a ignorat dispoziţiile art. 205 alin. (1) C. proCod Fiscal potrivit cărora contestaţia administrativă este una dintre opţiunile persoanei care se consideră lezată printr-un act administrativ fiscal, din moment ce la alin. (2) se prevede în mod expres că dreptul la acţiune nu este înlăturat;
- dispoziţiile art. 218 C. proCod Fiscal nu pot fi interpretate în sensul în care dreptul privind liberul acces la justiţie este îngrădit.
Recursul este nefondat.
Aşa cum rezultă şi din expunerea rezumativă făcută mai sus, acţiunea formulată de societatea comercială recurentă a vizat anularea Raportului de inspecţie fiscală încheiat la data de 23 ianuarie 2009 de către D.G.F.P. Giurgiu şi a Deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 14 din 23 ianuarie 2009 emisă de aceeaşi autoritate fiscală.
Deci, aşa cum a precizat, la cererea instanţei de fond, societatea comercială nu a înţeles ca prin acţiunea formulată, să atace Decizia nr. 18 din 8 aprilie 2009 prin care D.G.F.P. Giurgiu a respins contestaţia formulată împotriva celor două acte administrativ-fiscale.
Or, potrivit prevederile art. 218 alin. (2) C. proCod Fiscal, doar deciziilor emise în soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva actelor administrativ-fiscale pot fi atacate la instanţa de contencios administrativ, în condiţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În ceea ce priveşte procedura contestaţiei administrative reglementată la art. 205 şi următoarele C. proCod Fiscal, secţia de contencios administrativ şi fiscal al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în mod constant că parcurgerea acestei proceduri administrative (recurs administrativ) este o condiţie de admisibilitate a acţiunii şi că, doar Decizia adoptată la finalul acestei proceduri poate fi atacată în faţa instanţei de contencios administrativ.
Astfel fiind, criticile formulate de recurentă sunt neîntemeiate, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică, urmând ca, în cazul de faţă, accesul la justiţie să se realizeze în formele şi procedurile reglementate la art. 205-218 C. proCod Fiscal, care nu au fost declarate ca fiind neconstituţionale.
În consecinţă, pentru considerentele de mai sus, recursul este neîntemeiat urmând să fie respins ca atare, soluţia instanţei de fond fiind legală şi temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.A.C. SA Giurgiu împotriva sentinţei nr. 113 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4327/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4319/2010. Contencios. Anulare act... → |
|---|
