ICCJ. Decizia nr. 4336/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4336/2010

Dosar nr. 81/59/2010

Şedinţa publică din 14 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa nr. 124 din 23 februarie 2010, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta SC T.H.C. SRL Băile Herculane, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Caraş-Severin şi D.G.F.P. Dolj, şi a suspendat executarea Deciziei de impunere fiscală din 29 noiembrie 2008 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 29 noiembrie 2008, emise de această din urmă pârâtă, precum şi a Deciziei din 26 februarie 2008, emisă de prima pârâtă, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a Dosarului nr. 1319/59/2008 al Curţii de Apel Timişoara.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:

Din perspectiva dispoziţiilor art. 14 alin. (1) şi art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cererea reclamantei este întemeiată, cazul bine justificat fiind demonstrat prin invocarea unor motive de nelegalitate a actelor de impunere fiscală, cerinţă prevăzută de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 iar iminenţa producerii prejudiciului rezultă din caracterul executoriu al actelor de impunere fiscală şi prin demararea procedurii de executare silită împotriva reclamantei, aşa cum rezultă din adresa nr. 590 din 17 decembrie 2009 emisă de A.F.P. pentru contribuabili mijlocii Caraş-Severin, în temeiul art. 149 C. proCod Fiscal

De asemenea, reţine prima instanţă, reclamanta este societate comercială cu număr substanţial de angajaţi, aşa cum rezultă din consemnările cuprinse în Raportul de inspecţie fiscală atacat, are o activitate comercială în baza unor raporturi contractuale şi a achitat cauţiunea stabilită de instanţă, conform Recipisei de consemnare C.E.C. din 22 noiembrie 2010, în temeiul art. 214 C. proCod Fiscal

Împotriva acestei sentinţe, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâtele D.G.F.P. Caraş-Severin şi D.G.F.P. Dolj.

Recurentele aduc, în esenţă, aceleaşi critici sentinţei atacate, arătând că greşit a fost admisă cererea de suspendare formulată de reclamantă întrucât aceasta nu a dovedit îndeplinirea celor două condiţii cumulative prevăzute de legiuitor în art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, suspendarea în cauză putea fi dispusă doar până la soluţionarea pe fond a acţiunii în contencios administrativ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile care există la dosarul cauzei, de dispoziţiile legale incidente cât şi prin prisma dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., constată că acesta este fondat.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „ în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond”.

Deci, pentru a admite o cerere de suspendare a executării unui act administrativ fiscal, care este, ca regulă generală, executoriu din oficiu, instanţa de fond trebuie să constate şi să motiveze îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii cerute de art. 14 alin. (1) menţionat, suspendarea executării unui act administrativ fiind o măsură excepţională.

Îndeplinirea condiţiilor cazului bine justificat şi a iminenţei unei pagube sunt supuse aprecierii judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza circumstanţelor de fapt şi de drept ale cauzei. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Cazul bine justificat este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să rezulte cu uşurinţă în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

După cum se constată, prima instanţa soluţionând cererea de suspendare a apreciat în mod eronat că simpla formulare a acţiunii în contencios administrativ împotriva actelor din prezenta cauză conduce la îndeplinirea condiţiei referitoare la cazul bine justificat.

Mai mult, în speţă, motivele invocate de intimata-reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal, ci necesită o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecăţii.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond a apreciat ca fiind îndeplinită condiţia „cazului bine justificat”, în cuprinsul hotărârii recurate nefiind indicate fapte sau împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal fără a fi analizat fondul cauzei, care este atributul instanţei care va soluţiona cererea pe fond referitoare la anularea Deciziei de impunere din 29 februarie 2008, a Deciziei nr. 23/2008 în Dosarul nr. 1319/59/2008 al Curţii de Apel Timişoara.

Cât priveşte criticile referitoare la îndeplinirea condiţiei pagubei iminente, Înalta Curte constată, de asemenea, că argumentele reţinute în sentinţa atacată sunt nefondate, pentru că paguba iminentă nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, prin probe concludente.

Intimata-reclamantă nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea instanţei în sensul iminenţei unei pagube materiale greu sau imposibil de înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât să se circumscrie caracterului de excepţie al suspendării executării actului administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă acestei instituţii juridice.

Mai mult, în cazul actelor administrativ fiscale prin care se dispune în sarcina persoanei vătămate plata unei sume de bani, îndeplinirea condiţiei prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită şi demonstrată prin simpla susţinere că plata sumei respective conduce la producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia, întrucât astfel s-ar ajunge la concluzia că această cerinţă este presupusă în majoritatea actelor administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de excepţie al instituţiei suspendării executării actelor administrative în reglementarea Legii nr. 554/2004.

În concluzie, în raport de cele reţinute mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod greşit că sunt îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare pentru a fi admisă cererea de suspendare a actului administrativ fiscal în cauză.

Având în vedere toate considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3) din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de pârâtele D.G.F.P. Caraş-Severin şi D.G.F.P. Dolj împotriva Sentinţei nr. 124 din 23 februarie 2010 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta SC T.H.C. SRL, ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4336/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs