ICCJ. Decizia nr. 4357/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4357/2010
Dosar nr. 306/2/2009
Şedinţa publică din 15 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13 ianuarie 2009 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului privind stabilirea datei pentru primirea actelor necesare redobândirii cetăţeniei române şi obligarea acestuia să-i primească de îndată cererea de redobândire a cetăţeniei române, precum şi obligarea pârâtului la plata de daune morale în cuantum de 1.000 RON.
În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că la data de 03 octombrie 2008 s-a adresat Secţiei Consulare din cadrul Ambasadei României din Republica Moldova, solicitând programarea în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române în condiţiile prevăzute de Legea nr. 21/1991, cerere care nu a fost soluţionată favorabil.
La data de 10 noiembrie 2008, reclamantul a revenit cu o cerere către Ministerul Afacerilor Externe al României prin care şi-a arătat intenţia de depune cererea de redobândire a cetăţeniei române, fără a primi nici la această solicitare răspuns.
Prin întâmpinarea depusă la data de 23 martie 2009, pârâtul Ministerul Afacerilor Externe a invocat în apărarea sa dificultăţi de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetăţeniei române depuse la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău, în condiţiile în care statul are dreptul suveran de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare.
Prin sentinţa civilă nr. 1937 din data de 07 mai 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul P.A. şi, constatând refuzul nejustificat al pârâtului de a soluţiona cererea reclamantului, a obligat pârâtul Ministerul Afacerilor Externe să primească cererea reclamantului de redobândire a cetăţeniei române.
Curtea a obligat pârâtul la plata sumei de 154,3 RON cu titlul de cheltuieli de judecată, respingând capătul de cerere privind daunele morale.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a apreciat că în cauză, timpul scurs de la data înregistrării primei cereri a reclamantului (03 octombrie 2008) şi până la data sesizării instanţei (13 ianuarie 2009), raportat la cerinţa impusă de Legea nr. 21/1991 în sensul că aceste cereri să fie înaintate de îndată Comisiei pentru Cetăţenie, precum şi la faptul că nici până la data judecării cauzei reclamantul nu a primit un răspuns la cererea formulată, conduce la concluzia nerespectării termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, solicitând modificarea parţială a acesteia în sensul respingerii capătului principal de cerere pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a arătat că nu neagă caracterul rezonabil al termenului în discuţie, prezentând însă o justificare argumentată a faptului că nu a fost stabilită o dată pentru a se depune cererea reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, în baza dificultăţilor de ordin practic în procesarea numărului mare de solicitări de redobândire a cetăţeniei române depuse la Secţia Consulară a Ambasadei României la Chişinău.
A arătat recurentul că în cauză nu poate fi constatat refuzul nejustificat, întrucât există un răspuns formulat de autoritatea recurentă, care nu a fost reţinut de instanţa de fond, răspuns care, la rândul său, nu reprezenta un refuz de soluţionare a cererii reclamantului, ci arăta condiţiile concrete în care aceasta urma să fie procesată.
Autoritatea recurentă a precizat că există o cauză exoneratoare de culpă administrativă în materia litigiilor de această natură, în sensul că gestionarea atribuţiilor ce le revin, exercitate pe teritoriul unui stat străin, implică imposibilitatea obiectivă a autorităţilor române de a organiza pe teritoriul Republicii Moldova spaţii adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetăţeniei române într-un termen cât mai scurt.
A mai susţinut recurentul că instanţa de fond nu avea niciun temei legal pentru a-l obliga la primirea cererii reclamantului de redobândire a cetăţeniei.
La termenul de judecată din data de 06 octombrie 2009, printr-un memoriu separat, intimatul-reclamant a invocat excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei române nr. 12/1991, aceste prevederi contravenind art. 16, 20, 21, 53 şi 115 alin. (4) din Constituţia României.
Constatând că sunt îndeplinite condiţiile impuse de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus sesizarea Curţii Constituţionale pentru soluţionarea excepţiei invocate şi a suspendat judecarea cauzei.
Prin Decizia nr. 902 din 06 iulie 2010, Curtea Constituţională a respins, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (3) din Legea cetăţeniei române nr. 12/1991, faţă de faptul că, ulterior sesizării sale cu soluţionarea acestei excepţii, a fost adoptată Legea nr. 354/2009 privind aprobarea OUG nr. 36/2009 pentru modificarea şi completarea Legii cetăţeniei române nr. 12/1991, act normativ care, prin art. 1 pct. 3, abrogă expres dispoziţiile art. 12 alin. (3) din Legea nr. 12/1991, criticate de autorul excepţiei.
La data de 05 august 2010 cauza a fost repusă pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în recurs şi a prevederilor art. 3041 C. proc. civ., faţă de materialul probator şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi urmează a-l respinge, pentru considerentele ce urmează:
Înalta Curte a constatat că reclamantul s-a adresat în două rânduri pârâtului, manifestându-şi stăruinţa în redobândirea cetăţeniei române, în conformitate cu dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, însă cererea a rămas fără răspuns.
Înscrisurile administrate în cauză nu sprijină în niciun fel susţinerile recurentului Ministerul Afacerilor Externe referitoare la răspunsul comunicat intimatului-reclamant privind eventuala programare în vederea depunerii cererii de redobândire a cetăţeniei române.
Această împrejurare este de natură a-l afecta pe reclamant în soluţionarea într-un termen rezonabil a cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, deficienţele administrative în organizarea înregistrării şi procesării cererilor depuse în vederea redobândirii cetăţeniei române, deficienţe reflectate, în prezenta cauză, în neacordarea unui număr de înregistrare cererii iniţiale a intimatului şi în faptul că acesta nu a primit niciun răspuns din partea Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău, autoritatea abilitată şi învestită cu soluţionarea cererii sale, au dus la crearea unei stări de incertitudine cu privire la existenţa şi exercitarea drepturilor intimatului-reclamant.
Instanţa de judecată are îndatorirea constituţională de a sancţiona, în cadrul şi cu mijloacele oferite de lege, orice exercitare a prerogativelor autorităţii publice care afectează, în orice mod, drepturile fundamentale ale cetăţeanului.
Legea nr. 21/1991 privind cetăţenia română nu prevede un termen pentru rezolvarea cererii, însă complexitatea etapelor procedurale, împrejurările concrete în care se desfăşoară activitatea Secţiei Consulare a Ambasadei României la Chişinău şi numărul semnificativ de cereri de redobândire a cetăţeniei române adresate acesteia sunt de natură să conducă la concluzia că, în mod obiectiv, procedura nu poate fi parcursă în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004.
Cu toate acestea, în evaluarea comportamentului administrativ al autorităţii pârâte, instanţa trebuie să aibă în vedere principiul menţinerii unui just echilibru între cerinţele interesului general al comunităţii şi imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială şi exorbitantă (cauza Sporrong şi Lönnroth împotriva Suediei; cauza Străin şi alţii împotriva României).
Nu trebuie ignorat nici faptul că procedura de soluţionare a cererii de redobândire a cetăţeniei se subsumează principiului soluţionării cererii într-un termen rezonabil, consacrat de art. 10 din Convenţia Europeană asupra Cetăţeniei, adoptată la Strasbourg la 06 noiembrie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 396/2002.
Caracterul de termen rezonabil în cazul procedurilor administrative supuse cenzurii instanţei de judecată se apreciază în lumina criteriilor consacrate de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze.
În speţă, faţă de termenele scurte şi imperative instituite în general de Legea nr. 21/1991 în ceea ce priveşte procesarea cererilor de redobândire a cetăţeniei, faţă de faptul că nici până la data judecării cauzei reclamantul nu a primit un răspuns la cererea formulată, deşi aceasta nu prezenta o complexitate deosebită, Curtea concluzionează că în mod corect a reţinut instanţa de fond nerespectarea termenului rezonabil de către autoritatea pârâtă.
Înalta Curte nu poate primi apărarea formulată de recurent în sensul că există o cauză exoneratoare de răspundere, întrucât instituţia recurentă a fost în culpă pentru nesoluţionarea cererii reclamanţilor, în condiţiile în care ar fi trebuit să-şi ia toate diligenţele pentru rezolvarea situaţiei create.
Înalta Curte are în vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetăţeniei române se subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speţă în ritmul şi potrivit precauţiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor şi libertăţilor fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum şi în convenţiile internaţionale la care România este parte.
În condiţiile în care revine instanţei de judecată misiunea de a restabili ordinea de drept şi a remedia încălcările drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale supuse examinării sale, Înalta Curte arată că dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 oferă cadrul legal pentru obligarea unei autorităţi publice la efectuarea unei anumite operaţiuni administrative, cum ar fi, în speţă, primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române, sub care aspect critica recurentului-pârât apare ca lipsită de fundament.
De altfel, Legea nr. 21/1991 a şi fost modificată în sensul simplificării procedurii de depunere a cererilor, context în care susţinerile recurentului-pârât apar ca lipsite de fundament, fiind create condiţiile respectării drepturilor intimatului-reclamant.
În consecinţă, nefiind întemeiate motivele de recurs invocate de către recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Externe, în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinţei civile nr. 1937 din data de 07 mai 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4367/2010. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4355/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
