ICCJ. Decizia nr. 4347/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4347/2010

Dosar nr. 2891/54/2009

Şedinţa publică din 14 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta G.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Ordinului nr. 2390 din 9 octombrie 2009 emis de M.A.P.D.R.

În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin ordinul atacat s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu, care au luat naştere prin emiterea Ordinului nr. 1426 din 28 mai 2009, act prin care reclamanta a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct în cadrul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj.

A mai arătat că în executarea Ordinului din 28 mai 2009 a încheiat contractul de management din 28 mai 2009 pe o perioadă de 1 an, iar prin ordinul de eliberare din funcţie se încalcă prevederile care ocrotesc funcţionarul public, statuate prin Legea nr. 188/1999, iar nemotivarea în fapt a actului constituind în sine un motiv de nulitate absolută.

Reclamanta şi-a completat cererea de chemare în judecată, solicitând şi reintegrarea în funcţia deţinută anterior emiterii ordinului şi plata indemnizaţiei cuvenite de la data emiterii ordinului şi până la reintegrare.

Pârâtul a depus întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea cererii pentru lipsa procedurii prealabile şi, în subsidiar, respingerea acesteia ca lipsită de obiect.

Prin sentinţa nr. 40 din 29 ianuarie 2010, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile inadmisibilităţii şi a lipsei de obiect şi a admis cererea precizată formulată de reclamanta G.L., dispunând anularea Ordinului din 09 octombrie 2009 emis de Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale, reintegrarea reclamantei în funcţia deţinută anterior şi plata indemnizaţiei cuvenite de la data emiterii Ordinului şi până la reintegrare.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a hotărât următoarele:

- excepţia inadmisibilităţii acţiunii este neîntemeiată, deoarece reclamanta a făcut dovada că a parcurs procedura prealabilă în sensul art. 7 din Legea nr. 554/2004, depunând la dosar o cerere prin care a solicitat organului emitent revocarea ordinului şi recipisa de expediere a acesteia;

- în privinţa excepţiei lipsei de obiect se constată că distincţia pe care o face pârâtul între actele cu executare succesivă şi cele cu executare uno ictu nu prezintă relevanţă în speţă, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 din Legea nr. 554/2004 făcând vorbire despre persoane vătămate prin acte administrative, indiferent de modalitatea de executare.

- pe fondul acţiunii s-a constatat că din preambulul Ordinului atacat rezultă că acesta a fost emis în aplicarea prevederilor OUG nr. 105/2009 privind unele măsuri în domeniul funcţiei publice, act normativ care a fost declarat neconstituţional prin Decizia nr. 1629 din 03 decembrie 2009 a Curţii Constituţionale, decizie publicată în M. Of. din 14 ianuarie 2010.

În acest context, reţinând şi dispoziţiile art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, instanţa de fond a apreciat că efectele deciziei Curţii Constituţionale se răsfrâng, pe de o parte, direct şi nemijlocit chiar în cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, dar şi în celelalte cauze cum este şi speţa de faţă.

A concluzionat prima instanţă că nelegalitatea Ordinului nr. 2390/2009 derivă din faptul că este emis în aplicarea unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, impunându-se anularea acestuia.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, criticând-o pentru nelegalitate, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs se aduc critici sentinţei atacate în sensul:

-prima instanţă nu a reţinut că pretenţia dedusă judecăţii este lipsită de obiect cât timp actul de eliberare din funcţie a ajuns la termen anterior pronunţării şi chiar introducerii acţiunii;

- în mod netemeinic şi nelegal instanţa de fond a admis cererea de anulare a Ordinului nr. 2390 din 09 octombrie 2009, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii actului normativ în temeiul căruia a fost emis, fără a ţine cont de faptul că legalitatea ordinului contestat trebuia verificată în raport cu legislaţia în vigoare la momentul emiterii sale, şi nu în raport de o împrejurare ivită ulterior acestui moment.

Se susţine că regula care-şi găseşte aplicabilitate în cauză este cea exprimată în adagiul tempus regit actum, potrivit cu care o situaţie juridică produce acele efecte care sunt prevăzute de legea civilă în vigoare la data producerii ei.

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, apreciind ca legală şi temeinică hotărârea recurată, arătând că are interes în anularea actului menţionat, efectul vătămător fiind continuu, iar prin Decizia nr. 1629/2009 a Curţii Constituţionale a fost declarată neconstituţională OUG nr. 105/2009, ce a stat la baza emiterii Ordinului nr. 2390/2009.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate de către recurentul-pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a apărărilor formulate şi raportat la prevederile legale incidente, dar şi sub toate aspectele, potrivit art. 3041 C. proc.civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat şi urmează a fi admis pentru următoarele considerente.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că prin Ordinul nr. 1426 din 28 mai 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale intimata-reclamantă a fost numită în funcţia de director coordonator adjunct al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Dolj, în baza art. III alin. (3), (4), (5), (6)-(10) şi (12) din OUG nr. 37/2009, funcţie nou creată prin acest act normativ. Legea de aprobare a acestei OUG şi implicit dispoziţiile acesteia din urmă au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1257 din 7 octombrie 2009, definitivă şi obligatorie conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată. Cunoscut este şi faptul că prin OUG nr. 105/2009, OUG nr. 37/2009 a fost abrogată.

Prin Ordinul nr. 2390 din 09 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale, contestat în prezenta cauză, s-a dispus ca , după un preaviz de 15 zile, să înceteze aplicabilitatea Ordinului nr. 1426 din 28 mai 2009 al M.A.P.D.R. precum şi a contractul de management nr. 89 din 28 mai 2009.

Temeiul juridic al ordinului a cărui anulare se solicită îl constituie art. IV şi art. XIV din OUG nr. 105/2009, art. 65 alin. (1) din Legea nr. 53/2003-C. muncii, art. 9 alin. (1) lit. h) din contractul de management nr. 89 din 28 mai 2009 şi HG nr. 8/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Este cunoscut că prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţionale dispoziţiile art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009.

Prin urmare, neconstituţionalitatea actului normativ avut în vedere de recurentul-pârât la emiterea actului contestat, respectiv O.U.G nr. 105/2009, are drept consecinţă lipsirea de fundament legal a actului administrativ de eliberare din funcţie a intimatei-reclamante, respectiv Ordinul nr. 2390 din 09 octombrie 2009 al Ministrului Agriculturii, Pădurii şi Dezvoltării Rurale.

Susţinerea recurentului-pârât în sensul că ordinul îşi păstrează validitatea pentru că OUG era în vigoare la data emiterii acestuia este nefondată. Pe de o parte, ar fi lipsit de finalitate controlul de constituţionalitate, iar pe de altă parte, legiuitorul, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (6) din Constituţie şi art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, mergând pe principiul protecţiei efective a drepturilor şi libertăţilor fundamentate ale destinatarilor normelor declarate neconstituţionale, a instituit dreptul persoanei vătămate de a se prevala de Decizia instanţei de contencios constituţional pentru a se adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea actului administrativ individual vătămător şi în situaţia în care, ulterior emiterii acestuia, ordonanţa ce a constituit temeiul legal al acestuia a fost declarată neconstituţională.

Prin urmare, actul administrativ care a fost dat în baza unei ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţă care au fost declarate ca fiind neconstituţionale este lipsit de efecte juridice, nu mai are suport legal şi nu mai există nici un temei pentru menţinerea acestuia.

În consecinţă, date fiind considerentele expuse, soluţia instanţei de fond în ceea ce priveşte anularea Ordinul nr. 2390 din 09 octombrie 2009 este corectă.

În altă ordine, sentinţa este însă greşită sub aspectul reintegrării intimatei-reclamante în funcţia deţinută anterior ordinului anulat şi întinderii despăgubirilor băneşti acordate.

Din înscrisurile dosarului rezultă că atât ordinul de numire cât şi cel de eliberare din funcţie au fost emise având ca temei legal ordonanţe de urgenţă ale guvernului afectate de viciul de neconstituţionale, astfel cum s-a menţionat anterior. De asemenea, funcţia pentru care s-a solicitat reintegrarea a fost înfiinţată prin OUG nr. 37/2009.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, republicată, lipsirea de temei constituţional a actelor normative primare, respectiv a OUG nr. 37/2009 are drept consecinţă încetarea efectelor actelor subsecvente emise în baza acestora (contractele de management, actele administrative date în aplicarea celor două ordonanţe de urgenţă etc.), astfel că şi ordinul de numire în funcţia de director coordonator adjunct a reclamantei este lipsit de efecte juridice.

De altfel, Curtea Constituţională în considerentele Deciziilor nr. 413 şi nr. 414/2010 a reţinut că „începând cu data de 28 februarie 2010 continuă să îşi producă efectele juridice Legea nr. 188/1999 cu conţinutul său normativ de dinainte de modificările neconstituţionale ce i-au fost aduse prin OUG nr. 37/2009 şi prin art. I pct. 1-5 şi 26, art. III, art. IV, art. V, art. VIII şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009. Acesta este un efect specific al pierderii legitimităţii constituţionale a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, sancţiune diferită şi mult mai gravă decât o simplă abrogare a unui text normativ”.

În consecinţă, soluţia de reintegrare a intimatei-reclamante este greşită, nemaiexistând funcţia pentru care s-a solicitat reintegrarea, reclamanta neputându-se prevala de un act administrativ de numire lipsit de temei legal.

Instanţa de recurs apreciază că nu este corectă soluţia primei instanţe nici cu privire la drepturile băneşti acordate reclamantei.

Este cert că punerea în aplicare a celor două ordonanţe de urgenţă menţionate, prin numirea şi revocarea din postul de director coordonator adjunct, din motive ce exclud culpa intimatei- reclamante, a produs efecte vătămătoare asupra carierei acesteia, inducând o stare de instabilitate, de incertitudine juridică, efecte ce se impun a fi înlăturate prin acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin OUG nr. 105/2009 şi implicit prin ordinul a cărui anulare s-a dispus , conform art. 9 alin. (5) coroborat cu art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 106 din Legea nr. 188/1999.

Însă, date fiind considerentele de fapt cât şi cele normative prezentate anterior, care nu permit încadrarea în ipoteza tipică a prevederilor art. 106 din Legea nr. 188/1999, în sensul reîncadrării în funcţie şi plăţii drepturilor salariale până la acel moment, Înalta Curte apreciază că obligarea autorităţii emitente la plata de despăgubiri constând în drepturi salariale până la data pronunţării prezentei deciziei reprezintă o modalitate adecvată şi echitabilă de reparare a prejudiciului cauzat reclamantei.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 20 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 312 alin. (1), 3 C. proc.civ., Înalta Curte va admite recursul şi va modifica în parte hotărârea atacată astfel: va respinge cererea reclamantei privind reintegrarea în funcţia de director coordonator adjunct la D.A.D.R. Dolj; va obliga pârâtul la plata drepturilor salariale de la data emiterii ordinului anulat, până la pronunţarea prezentei decizii; va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, împotriva Sentinţei nr. 40 din 29 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea privind reintegrarea reclamantei G.L. în funcţia de director coordonator adjunct la D.A.D.R. Dolj.

Obligă pârâtul la plata drepturilor salariale de la data emiterii ordinului anulat, până la pronunţarea prezentei decizii.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2010.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4347/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs