ICCJ. Decizia nr. 4367/2010. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4367/2010
Dosar nr. 1323/39/2009
Şedinţa publică din 15 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1.Judecata în faţa instanţei de fond
a. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Suceava la 30 noiembrie 2009, reclamanta S.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale - Cabinet Ministru, anularea Ordinului nr. 1021 din 13 octombrie 2009 emis de Preşedintele Casei Naţională de Pensii şi alte Drepturi şi Asigurări Sociale, cu consecinţa reîncadrării în postul deţinut anterior, de director coordonator adjunct la Direcţia Economică, Evidenţă Contribuabili la Casa Judeţeană de Pensii Suceava, cu obligarea pârâtei Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale la plata unei despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate şi reactualizate, pentru perioada 14 octombrie 2009 – 26 noiembrie 2009, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că ordinul contestat nu indică temeiul în drept al încetării contractului de management încheiat între reclamantă şi pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale şi nu este motivat în fapt, criticând sub aceste aspecte legalitatea şi temeinicia acestuia.
b. Întâmpinarea depusă în cauză
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi şi Asigurări Sociale a precizat că Ordinul contestat a fost emis în conformitate cu prevederile legale în vigoare, respectiv OUG nr. 105 din 6 octombrie 2009, în care se precizează: „…Art. j) (1) Funcţiile publice, funcţiile publice specifice şi posturile încadrate în regim contractual, care conferă calitatea de conducător al serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe ale administraţiei publice centrale din unităţile administrativ-teritoriale, precum şi al celorlalte servicii publice prevăzute în anexa nr. 1, precum şi adjuncţii acestuia, sunt şi rămân desfiinţate sau, după caz, se desfiinţează.” Or, dispoziţiile din Contractul de management invocat de către reclamantă prevăd, cu privire la cauze de încetare a contractului, la art. 9 lit. „i” "alte situaţii expres prevăzute de lege”, prin aceasta, în cazul de faţă, devenind incidentă OUG 105/2009.
Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin întâmpinarea depusă la dosar, a învederat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu a emis ordinul atacat şi a invocat excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 48 din 8 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamantei S.M., a dispus reîncadrarea acesteia în funcţia de director adjunct direcţia economică evidenţă contribuabili al Casei Judeţene de Pensii Suceava şi a obligat pârâta Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale să plătească reclamantei o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate şi recalculate pentru perioada 14 octombrie 2009 – 26 noiembrie 2009 precum şi cheltuielile de judecată ale reclamantei. A respins acţiunea formulată împotriva pârâtului Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale – Cabinet Ministru pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Curtea a apreciat că din înscrisurile depuse la dosar rezultă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile.
A reţinut Curtea că, potrivit art. VIII din OUG nr. 105/2009, persoanele care ocupă funcţiile prevăzute la art. III şi art. IV alin. (3), îşi păstrează statutul şi celelalte drepturi prevăzute de lege, iar contractele de management încheiate de acestea aflate în derulare îşi produc efectele până la expirarea termenului pentru care au fost încheiate sau, după caz, până la data la care intervine un motiv legal de încetare sau reziliere a acestora. Or, în speţă nu a expirat termenul pentru care a fost încheiat contractul de management şi nici nu a fost făcută dovada unui caz de încetare sau reziliere. Mai mult, ulterior emiterii ordinului atacat, Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009 a constatat că dispoziţiile art. I pct. 1 -5 şi 26; art. III, IV, V şi VIII şi anexa nr. 1 din OUG nr. 105/2009 sunt neconstituţionale, astfel încât Ordinul nr. 1021 din 13 octombrie 2009 este lipsit de temei legal.
A mai arătat Curtea că pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nu are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât nu este emitentul actului atacat, emitent fiind Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi şi Asigurări Sociale.
3. Cererea de recurs
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi şi Asigurări Sociale, criticând-o ca nelegală şi netemeinică.
În motivele de recurs s-a susţinut că Ordinul nr. 1021 din 13 octombrie 2009 este legal, fiind emis cu respectarea dispoziţiilor OUG nr. 105/2009, că OUG nr. 37/2009, care a constituit temeiul legal al încheierii contractului de management al reclamantei, a fost abrogată, astfel încât erau aplicabile prevederile OUG nr. 105/2009.
S-a precizat că postul ocupat prin numirea în baza OUG nr. 37/2009 a fost desfiinţat, astfel încât contractul de management a încetat de drept.
a. Analiza motivelor de recurs
Înalta Curte din examinarea acţiunii, a motivelor de recurs şi a legislaţiei aplicabile reţine:
Criticile formulate în recurs privind fondul litigiului sunt întemeiate, potrivit explicaţiilor ce se vor face în continuare.
Guvernul României a adoptat OUG nr. 37/2009 şi ulterior OUG nr. 105/2009 prin care a reglementat modalitatea de ocupare a funcţiilor publice de conducere a serviciilor publice deconcentrate, mai precis schimbarea denumirii acestor funcţii.
OUG nr. 37/2009 a fost declarată neconstituţională prin Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009 pronunţată de Curtea Constituţională în cadrul unei obiecţii de neconstituţionalitate a legii de aprobare a acestei ordonanţe.
În cadrul controlul a priori realizat pe calea obiecţiei de neconstituţionalitate a legii de aprobare a ordonanţei de urgenţă, controlul s-a raportat la actul normativ supus aprobării prin lege, care a format corpul legii respective şi care nu poate fi disociată de legea de aprobare.
Prin Decizia susmenţionată s-a reţinut neconstituţionalitatea extrinsecă, a OUGnr. 37/2009, întrucât s-a emis de către Guvern o ordonanţă de urgenţă în domeniul rezervat prin Constituţie legii organice.
Aşa cum s-a arătat şi în Decizia nr. 1257/2009, dar şi în jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale, legea de aprobare nu poate elimina starea de neconstituţionalitate rezultată din Ordonanţa prin care Guvernul a reglementat într-o materie din domeniul legii organice.
În ceea ce priveşte OUG nr. 105/2009, prin Decizia nr. 1629/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţională şi această ordonanţă de urgenţă, care a înlocuit OUG nr. 37/2009, întrucât conţine aceleaşi soluţii legislative.
În speţă, reclamanta a invocat beneficiul numirii printr-un act administrativ adoptat în baza unei ordonanţe de urgenţă declarată neconstituţională şi lipsa de efecte a unui alt act administrativ emis în baza unei alte ordonanţe de urgenţă declarată de asemenea neconstituţională.
Înalta Curte precizează că actele administrative produc efectele pe care legea sau alt act normativ cu aceeaşi forţă juridică le-a prevăzut.
Însă, în cauză suntem în prezenţa unei situaţii speciale, pentru care se impune a fi aplicate soluţiile jurisdicţiei constituţionale.
Puterile discreţionare ale autorităţilor de legiferare, ale Parlamentului şi respectiv ale Guvernului, în condiţiile art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României, însă limitate de prevederile Constituţiei ca lege fundamentală în stat.
În principiu, Parlamentul ca unică autoritate de legiferare în stat are puteri discreţionare, însă cu limitările reglementate în Constituţie.
În situaţia legiferării prin ordonanţă sau ordonanţă de urgenţă, Guvernul în baza delegării legislative poate interveni în exercitarea nemijlocită a unei atribuţii proprii autorităţii legiuitoare, dar numai în condiţiile şi limitările aduse prin Constituţie, respectiv art. 108 alin. (3) şi art. 115 din Constituţia României.
În ceea ce priveşte OUG nr. 37/2009, legea de aprobare şi implicit cuprinsul normativ al ordonanţei a fost declarat neconstituţională, reţinându-se de Curtea Constituţională că atât modalitatea de reglementare a funcţiei publice cât şi actul administrativ de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze adoptate cu încălcarea competenţei materiale a Guvernului.
Lipsirea de temei constituţional al actului normativ primar, respectiv al OUG nr. 37/2009 are ca efect încetarea de drept a actelor subsecvente emise în temeiul acestuia, respectiv al actului administrativ de numire şi a contractului de management.
Pierderea legitimităţii constituţionale a actului normativ primar produce efecte directe şi imediate asupra actului administrativ, situaţie în care însăşi numirea reclamantei într-o funcţie publică de conducere în alte condiţii decât cele reglementate prin Legea nr. 188/1999 reprezintă un act nelegal al cărui beneficiu nu poate fi invocat.
Viciul de neconstituţionalitate al actului normativ primar, al OUG nr. 37/2009 este de natură a antrena şi viciul actului administrativ de numire emis în baza acestuia, astfel că actul de numire pe postul respectiv devine inexistent.
Înalta Curte precizează că potrivit prevederilor art. 142 şi art. 146 din Constituţia României, Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei şi unica autoritate care se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgare (control à priori) şi asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele.
Judecătorul de drept administrativ (ca şi cel de drept comun) nu judecă legea sau ordonanţa, constituţionalitatea acestora, dar cenzurează un act administrativ adoptat cu ignorarea unei reguli constituţionale, după ce Curtea Constituţională a declarat actul primar neconstituţional.
Fenomenul enunţat apare ca un „ecran” legislativ, în sensul că o lege neconstituţională constituie un „ecran” între actul administrativ şi constituţie; dar în momentul în care „ecranul” dispare din ordinea juridică, actul normativ fiind declarat neconstituţional, nu mai subzistă nici un temei pentru menţinerea actului administrativ, emis în baza actului normativ declarat neconstituţional.
Viciul de neconstituţionalitate al Ordonanţei de urgenţă, adoptată cu nesocotirea regimului constituţional atinge şi actul administrativ, conferindu-i o existenţă lipsită de suport legal.
b.Soluţia instanţei de recurs
În consecinţă, în baza art. 312 şi art. 3041 C. proc. civ., recursul se va admite, acţiunea fiind nefondată, se va modifica sentinţa primei instanţe şi se va respinge acţiunea reclamantei
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către recurenta-pârâtă Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale împotriva sentinţei civile nr. 48 din 8 februarie 2010 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4373/2010. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 4357/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs → |
|---|
