ICCJ. Decizia nr. 4399/2010. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4399/2010
Dosar nr. 3832/2/2010
Şedinţa publică din 19 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţia primei instanţe
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30 aprilie 2010 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A.C.T.I. SRL - Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. şi D.G.A.M.C., a solicitat instanţei ca, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 şi art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal, să dispună suspendarea executării Deciziei de impunere din 21 aprilie 2010 şi Raportului de inspecţie fiscală din 16 aprilie 2010, emise de A.N.A.F.-D.G.A.M.C., prin care au fost stabilite în sarcina sa obligaţii fiscale suplimentare de plată, în cuantum de 17.268.514 RON - impozit pe profit şi 11.264.881 RON - majorări de întârziere.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că organele de inspecţie fiscală au încălcat prezumţia de nevinovăţie, neţinând seama de documentele prezentate şi fără a corobora informaţiile primite referitoare la alţi contribuabili cu alte mijloace de probă.
Reclamanta a arătat că, în efectuarea inspecţiei fiscale, organele de control fiscal au încălcat normele procedural-fiscale prin:
- efectuarea unui control formal al documentelor, limitându-se la un anumit tip de acte pe care organele de control fiscal le-au avut la dispoziţie şi în care s-au strecurat anumite erori de înregistrare documentară, fără să verifice şi să identifice acele elemente obiective care demonstrează existenţa operaţiunilor economice desfăşurate de către societate;
- preluarea unor informaţii furnizate prin rapoartele de inspecţie fiscală transmise în urma controalelor încrucişate, fără a le corobora cu alte mijloace de probă şi asimilând lipsa de informaţie cu vinovăţia societăţii, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 52 C. proCod Fiscal;
- refuzul nejustificat de a lua în considerare toate documentele prezentate de societate pentru a dovedi realitatea achiziţiilor de produse agricole realizate, fiind astfel încălcate dispoziţiile art. 49 alin. (2), art. 52 alin. (1) şi art. 64 C. proCod Fiscal
Faţă de aceste împrejurări, reclamanta a susţinut că organele fiscale au realizat o apreciere superficială şi eronată asupra stării de fapt fiscale cu încălcarea art. 6 C. proCod Fiscal şi că existenţa unor neregularităţi în privinţa facturilor vizate de control, care pot fi complinite prin alte mijloace de probă, nu este de natură a-i anula dreptul de deducere a T.V.A. aferentă tranzacţiilor realizate.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii producerii unei pagube iminente, reclamanta a susţinut că aceasta este îndeplinită având în vedere cuantumul foarte ridicat al sumei de 28.533.395 RON (aproximativ 7.135.000 euro) reţinută în sarcina sa, în condiţiile în care activitatea pe care o desfăşoară, respectiv comerţul cu produse agricole, presupune existenţa lichidităţilor financiare pentru plata furnizorilor, a salariaţilor şi a creditelor bancare angajate, astfel că executarea imediată a actelor administrativ-fiscale contestate poate genera dificultăţi grave în executarea obligaţiilor contractuale faţă de terţi furnizori, de băncile finanţatoare, precum şi grave probleme sociale, generate de imposibilitatea de plată a salariilor angajaţilor, cu consecinţa indisponibilizării conturilor banca ce poate conduce la paralizarea întregii activităţi, producând consecinţe grave şi ireversibile, inclusiv intrarea în stare de insolvenţă a societăţii.
Prin sentinţa civilă nr. 2328 din 14 mai 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta SC A.C.T.I. SRL – Bucureşti şi a dispus suspendarea executării Deciziei de impunere din 21 aprilie 2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală din 16 aprilie 2010, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
A reţinut Curtea de Apel că analiza sumară a raportului de inspecţie fiscală induce concluzia că organele de control au apreciat ca fictive anumite operaţiuni comerciale efectuate de reclamantă prin prisma unor neregularităţi pe care alte organe de control le-au identificat în activitatea furnizorilor săi. Însă, de principiu, realitatea unei tranzacţii comerciale, cu toate consecinţele ei în plan economic şi fiscal, trebuie stabilită în urma unei analize economice mai complexe decât efectuarea unor controale încrucişate. A mai reţinut instanţa că din raportul de inspecţie fiscală nu rezultă dacă actele administrativ-fiscale prin care s-au finalizat respectivele controale au caracter definitiv, pentru a constitui o premisă valabilă a raţionamentului expus în raportul de inspecţie fiscală.
Aceste aspecte au fost apreciate de Curtea de Apel ca reprezentând o împrejurare de natură a induce o îndoială serioasă cu privire la concluziile organelor de control şi implicit cu privire la legalitatea actelor fiscale contestate, fiind astfel îndeplinită condiţia prevăzută de art. 14 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, Curtea de Apel a reţinut că, deşi executarea unei creanţe fiscale nu constituie în sine o pagubă iminentă pentru contribuabil, este la fel de adevărat că plata unei sume relativ mari de bani într-un termen scurt, fără ca debitorul să aibă posibilitatea efectivă de a o contesta, poate produce pagube ireversibile unui agent economic a cărui funcţionare depinde aproape exclusiv de existenţa lichidităţilor.
2. Motivele de recurs înfăţişate de recurenta A.N.A.F.
Împotriva sentinţei civile nr. 2328 din 14 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta A.N.A.F.
În esenţă, prin motivele de recurs dezvoltate recurenta, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a susţinut că hotărârea primei instanţe a fost pronunţată cu greşita aplicare a legii întrucât:
- în mod eronat s-a apreciat că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată;
- existenţa cazului bine justificat se referă la existenţa unei puternice îndoieli asupra legalităţii actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumţia de legalitate şi veridicitate de care se bucură actul administrativ, or, din motivarea instanţei de fond nu se poate reţine existenţa unei asemenea îndoieli câtă vreme singurul argument reţinut este cel referitor la aprecierea de către organele fiscale a unor operaţiuni comerciale ca fictive, prin prisma unor neregularităţi identificate la furnizorii reclamantei;
-în ceea ce priveşte prevenirea pagubei iminente, potrivit celor stabilite deja în jurisprudenţa Înaltei Curţi , la care au fost făcute ample referiri, s-a susţinut că executarea obligaţiilor contractuale, astfel cum pretinde reclamanta, nu poate constitui un argument pentru admiterea cererii de suspendare. În plus, având în vedere profitul net realizat de reclamantă pe anii 2006-2007, astfel cum rezultă din bilanţurile depuse, achitarea sumelor datorate bugetului general consolidat nu poate produce reclamantei un prejudiciu grav sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actelor administrative.
3. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi criticile ce i-au fost aduse prin prisma dispoziţiilor legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că recursul nu este fondat, faţă de considerentele în continuare arătate.
Astfel după cum în mod constant a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa în materie, suspendarea executării actului administrativ constituie o măsură de excepţie ce presupune dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reţine îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 republicată, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa pagubei, în sensul în care sunt definite în art. 2 lit. ş) şi t) din acelaşi act normativ şi în contextul declanşării procedurii administrative prealabile.
Nu mai puţin însă, principiul legalităţii actelor administrative presupune, în contextul executării acestora din oficiu, asigurarea unui echilibru şi a unor garanţii de echitate pentru garantarea protecţiei drepturilor şi intereselor particularilor.
Aşa fiind, îndeplinirea condiţiilor legale reportat la care se poate dispune suspendarea executării unui act administrativ se analizează în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată.
Faţă de circumstanţele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de faţă, Înalta Curte apreciază că pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de societatea reclamantă prin probele administrate, prima instanţă în mod corect, fără a antama fondul cauzei în această etapă a procedurii, a reţinut îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, republicată.
Astfel, contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, argumentele primei instanţe vizând inconsecvenţele de raţionament ce rezultă, prima facie din examinarea sumară a actelor administrativ fiscale ca şi aparenta valorificare, în concluziile raportului de inspecţie fiscală numai a rezultatului controalelor încrucişate efectuate, în dauna altor elemente de fapt şi a unei analize economice complexe, sunt de natură a demonstra îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.
Totodată, actele dosarului şi ansamblul circumstanţelor cauzei atestă îndeplinirea condiţiei privind iminenţa pagubei, raportat nu numai la cuantumul creanţei fiscale stabilite dar şi la celelalte elemente de fapt probate ce atestă că faţă de specificul activităţii societăţii reclamante executarea silită ar putea genera dificultăţi reale în executarea obligaţiilor contractuale asumate, precum şi grave probleme cu salariaţii societăţii.
Aşa fiind şi celelalte critici ale recurentei-pârâte urmează a fi respinse ca neîntemeiate.
Aşadar, faţă de toate cele mai sus arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. se va respinge ca nefondat recursul de faţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. împotriva sentinţei civile nr. 2328 din 14 mai 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4413/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4394/2010. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
