ICCJ. Decizia nr. 4394/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 4394/2010

Dosar nr. 3773/1/2010

Şedinţa publică de la 19 octombrie 2010

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Recurenta C.L.M., judecător la Judecătoria Târgu Jiu, a formulat cerere de înscriere la concursul de promovare în funcţii de execuţie la instanţele şi parchetele ierarhic superioare din 9 mai 2010, pentru promovarea la Tribunalul Gorj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Prin Hotărârea nr. 31 din 12 aprilie 2010, Comisia de organizare a concursului a respins cererea reclamantei de înscriere la concurs pentru neîndeplinirea condiţiei minime de vechime în funcţia de judecător de 5 ani prevăzute la art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Contestaţia formulată de doamna judecător C.L.M. împotriva hotărârii Comisiei de organizare a concursului a fost respinsă prin Hotărârea nr. 434 din 22 aprilie 2010 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aceleaşi argumente referitoare la neîndeplinirea condiţiei de vechime prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată.

Împotriva Hotărârii nr. 434 din 22 aprilie 2010 a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, reclamanta a formulat contestaţie la Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin Hotărârea nr. 324 din 29 aprilie 2010, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva hotărârii adoptate de Secţia pentru judecători, reţinând, în esenţă, aceleaşi argumente raportate la aceleaşi dispoziţii legale, în sensul că doamna judecător C.L.M., având o vechime în funcţia de judecător de doar 4 ani, 8 luni şi 27 de zile, nu îndeplineşte condiţia minimă de vechime în funcţia de judecător de 5 ani prevăzută de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Plenul C.S.M. a avut în vedere faptul că doamna judecător C.L.M. avea o vechime de 5 ani, 9 luni şi 15 zile în funcţia de consilier juridic, anterior numirii în funcţia de judecător, precum şi faptul că dispoziţiile art. 44 alin. (2) din aceeaşi lege au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 785/2009.

2. Cererea de recurs

Împotriva Hotărârii nr. 324 din 29 aprilie 2010 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii a declarat recurs C.L.M. în temeiul art. 29 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, republicată.

Prin motivele de recurs, recurenta critică hotărârea Plenului C.S.M. invocând următoarele aspecte:

Sub un prim aspect, recurenta susţine, în esenţă, că ar fi îndeplinit condiţia de vechime în funcţia de judecător prevăzută de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă procedura de numire a sa în funcţia de judecător, prin Decretul Preşedintelui României nr. 832 din 8 august 2005 (publicat în M. Of. al României/12.08.2005), ca urmare a promovării concursului de admitere în magistratură din 19 martie 2005 s-ar fi derulat cu respectarea termenului rezonabil. Recurenta afirmă că validarea rezultatelor concursului prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 196 din 25 mai 2005 şi transmiterea propunerii de numire în funcţie prin Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 252 din 6 iulie 2005 s-au făcut cu nerespectarea termenului rezonabil, lucru care nu îi este imputabil, ci se datorează culpei C.S.M.

Sub un al doilea aspect, recurenta susţine că au existat situaţii în care C.S.M. a apreciat că reprezintă vechime în magistratură perioada în care anumite persoane au îndeplinit alte activităţi profesionale (de exemplu, secretar de primărie) decât cele prevăzute de art. 82 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, perioada respectivă fiind luată în considerare la stabilirea drepturilor de pensie. În acelaşi sens, susţine recurenta că C.S.M. a permis altor persoane să participe la concursurile de promovare deşi nu aveau calificativul „foarte bine”. Recurenta a oferit, ca exemplu, Hotărârea nr. 6 din 8 ianuarie 2007 prin care s-a permis participarea la concursurile de promovare a judecătorilor numiţi în funcţie de mai mult de 2 ani, dar a căror activitate nu a fost evaluată, recurenta susţinând că C.S.M. a adăugat astfel la lege pentru a îndrepta o culpă a sa.

Mai susţine recurenta că dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt discriminatorii în ceea ce priveşte egalitatea de şanse. În acest sens, recurenta susţine că, spre deosebire de judecătorii cărora nu li se recunoaşte perioada în care au fost consilieri juridici ca vechime în sensul art. 44 alin (1) din Legea nr. 303/2004, judecătorilor care au fost anterior avocaţi li se recunoaşte vechimea în avocatură ca vechime în sensul dispoziţiilor respective. Susţine recurenta că discriminarea a fost constatată prin Hotărârea nr. 48 din 24 ianuarie 2007 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, prin care s-a recomandat Ministerului de Justiţie şi Consiliului Superior al Magistraturii luarea măsurilor în vederea eliminării situaţiei de discriminare.

Recurenta invocă şi faptul că, prin Decizia nr. 785/2009, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt neconstituţionale, întrucât încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţia României privind egalitatea în drepturi şi ale art. 14 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind principiul nediscriminării.

Recurenta invocă principiul securităţii raporturilor juridice, susţinând că participarea la concurs nu dă niciunui candidat şanse mai mari decât celorlalţi candidaţi, toţi fiind egali şi câştigând cel care va obţine nota cea mai mare.

La termenul de judecată din 19 octombrie 2010, recurenta a depus note de şedinţă, prin care:

- susţine existenţa discriminării create între magistraţi cu referire la concursul de promovare din 4 februarie 2007, la care i s-a respins cererea de participare pentru neîndeplinirea condiţiei de vechime, întrucât nu i-a fost luată în considerare perioada cât a fost consilier juridic, în condiţiile în care unui alt coleg i s-a permis participarea la concurs şi a promovat, deşi a obţinut o notă mai mică, fiindu-i luată în considerare vechimea în exercitarea profesiei de avocat;

- invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reprezentată de deciziile din 26 noiembrie 2009 şi din 30 noiembrie 2009, prin care s-a permis participarea la concursul de promovare a unor colegi cu motivarea că la data validării rezultatelor concursului îndeplineau condiţia de vechime, deşi, la data concursului, le lipseau 6 zile pentru a îndeplini condiţia respectivă, că au obţinut un loc eligibil de promovare, iar nota obţinută arată buna pregătire profesională, fără a se face referire la faptul că judecătorii respectivi îndepliniseră anterior funcţia de consilier juridic;

- solicită aplicarea aceluiaşi tratament juridic şi în ceea ce o priveşte şi reiterează aspectele referitoare la nerespectarea termenului rezonabil în ceea ce priveşte derularea procedurii de numire a sa în funcţia de judecător ca urmare a promovării concursului de admitere în magistratură din 19 martie 2005, arătând că la data de 26 mai 2010 când au fost validate rezultatele concursului de promovare din 9 mai 2010, îndeplinea condiţia vechimii de 5 ani în funcţia de judecător calculată de la data de 25 mai 2005 când au fost validate rezultatele concursului de admitere în magistratură din 19 martie 2005;

- invocă situaţia judecătorilor în privinţa cărora, cu ocazia promovării în funcţii, C.S.M. a luat în considerare la stabilirea vechimii necesare, fie perioada în care aceştia au îndeplinit funcţia de consilier juridic, ce reprezintă vechime în magistratură conform art. 86 din Legea nr. 303/2004, fie perioada în care aceştia au exercitat profesia de avocat.

3. Hotărârea instanţei de recurs

Analizând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, în raport cu dispoziţiile incidente cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Aşa cum rezultă din expunerea anterioară, recurenta C.L.M. a formulat cerere de participare la concursul de promovare în funcţii de execuţie la instanţele şi parchetele ierarhic superioare din 9 mai 2010 pentru promovarea la Tribunalul Gorj.

Prin hotărârile emise de Comisia de organizare a concursului şi de Secţia pentru judecători a C.S.M., precum şi prin hotărârea recurată, respectiv Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 324 din 29 aprilie 2010, doamnei judecător i-a fost respinsă cererea de participare la concurs pentru neîndeplinirea condiţiei de vechime prevăzute de art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, reţinându-se că, la data concursului (9 mai 2010), recurenta avea o vechime în funcţia de judecător de doar 4 ani, 8 luni şi 27 de zile, fără a-i fi luată în considerare vechimea anterioară de 5 ani, 9 luni şi 15 zile în funcţia de consilier juridic.

Prin motivele de recurs, recurenta solicită, în esenţă, ca, la stabilirea vechimii sale în funcţia de judecător conform art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, să-i fie luată în considerare:

fie vechimea de 5 ani, 9 luni şi 15 zile în funcţia de consilier juridic;

fie perioada cuprinsă între susţinerea concursului de admitere în magistratură din 9 martie 2005 şi numirea în funcţia de judecător prin Decretul Preşedintelui României nr. 832 din 8 august 2005, publicat în M. Of. al României/12.08.2005.

A. În ceea ce priveşte vechimea recurentei în funcţia de consilier juridic:

Conform art. 44 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ipoteză în juridică în care se încadrează recurenta:

„Art. 44. - (1) Pot participa la concursul de promovare la instanţele sau Parchetele imediat superioare judecătorii şi procurorii care au avut calificativul "foarte bine" la ultima evaluare, nu au fost sancţionaţi disciplinar în ultimii 3 ani şi îndeplinesc următoarele condiţii minime de vechime:

a) 5 ani vechime în funcţia de judecător sau procuror, pentru promovarea în funcţiile de judecător de Tribunal sau Tribunal specializat şi procuror la Parchetul de pe lângă Tribunal sau la Parchetul de pe lângă Tribunalul specializat.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4394/2010. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs