ICCJ. Decizia nr. 4464/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4464/2010
Dosar nr.7664/2/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, să se constate refuzul nejustificat al pârâtului prin intermediul Direcţiei cetăţenie de a-i soluţiona cererea de redobândire a cetăţeniei române; să fie obligat pârâtul să procedeze la analizarea/avizarea cererii sale de redobândire a cetăţeniei române, de îndată, precum şi la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de daune morale.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a depus cerere de redobândire a cetăţeniei române încă din anul 2003, la care nu a primit răspuns, iar data de 1 iunie 2009 a formulat o cerere de urgentare a acestei solicitări.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul a învederat instanţei că acţiunea reclamantei a rămas fără obiect, întrucât în şedinţa din data de 02 octombrie 2009 cererea de redobândire a cetăţeniei a fost examinată şi avizată pozitiv de Comisia pentru cetăţenie, care a întocmit raportul prevăzut de art. 17 şi 18 din Legea nr. 21/1991.
2.Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 139 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta C.R. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (în prezent Ministerul Justiţiei), ca rămasă fără obiect, sub aspectul primului capăt de cerere şi ca neîntemeiată cu privire la capătul doi al cererii privind obligarea la daune morale, obligând pârâtul să plătească reclamantei 257 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că cererea principală a rămas fără obiect ca urmare a avizării pozitive a cererii reclamantei de redobândire a cetăţeniei române, iar în privinţa cererii privind acordarea daunelor morale a constatat că reclamanta nu a făcut dovada prejudiciului suferit prin refuzul de soluţionare a cererii sale, iar prin soluţionarea cererii, în sensul solicitat de reclamantă, s-a realizat o reparaţie morală îndestulătoare.
3.Recursul declarat de pârât
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Ministerul Justiţiei, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că în mod greşit prima instanţă a respins acţiunea ca rămasă fără obiect, în raport de împrejurarea că cererea reclamantei a fost soluţionată la data de 05 noiembrie 2009, înainte de comunicarea acţiunii ce a avut loc la data de 17 decembrie 2009, or, din acest punct de vedere acţiunea este neîntemeiată, şi a dispus obligarea autorităţii la plata cheltuielilor de judecată, deşi soluţia pe fondul acţiunii a fost de respingere, nefiind reţinută vreo culpa procesuală a acestei părţi.
II.Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1.Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
În ceea ce priveşte critica cu referire la greşita soluţionare a cererii principale, în sensul că trebuia respinsă ca neîntemeiată şi nu ca rămasă fără obiect, aceasta nu poate fi primită, întrucât prin soluţionarea cererii adresate autorităţii pârâte pretenţiile reclamantei au fost recunoscute, devenind astfel lipsită de obiect.
Referitor la critica privind obligarea autorităţii pârâte în mod eronat la plata cheltuielilor de judecată, şi sub acest aspect hotărârea primei instaţe este corectă.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., cheltuielile de judecată sunt suportate de partea care cade în pretenţii, iar la baza răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată stă culpa procesuală a părţii.
În speţă, instituţia recurentă a fost în culpă, pentru că era de drept în întârziere, iar acest motiv a condus la introducerea acţiunii (06 august 2009) întrucât reclamanta a luat cunoştinţă despre faptul că cererea sa a fost avizată pozitiv la data de 02 octombrie 2009, de abia în Şedinţa publică din 12 ianuarie 2010 când pricina a rămas în pronunţare, or, în temeiul art. 275 din C. proc. civ., este consacrată în jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi acordarea cheltuielilor atunci când cererea reclamantului a fost respinsă întrucât pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile în timpul judecăţii.
Din soluţia pronunţată în cauză, rezultă implicit culpa procesuală a pârâtului, pentru că în plata cheltuielilor judiciare intră atât cheltuielile făcute anterior introducerii cererii de chemare în judecată, care sunt în strânsă legătură cu judecata, cât şi cheltuielile făcute în timpul judecăţii, aşadar nerezolvarea cererii reclamantei
într-un termen rezonabil se datorează pârâtului, care nu a întreprins diligenţele necesare privind verificarea stadiului cererii reclamantului şi comunicarea unui răspuns în această privinţă.
2.Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei nr. 139 din 12 ianuarie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4465/2010. Contencios. Cetăţenie. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4413/2010. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
