ICCJ. Decizia nr. 4484/2010. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4484/2010
Dosar nr. 9722/299/2008
Şedinţa de la 21 octombrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţiile pronunţate de instanţele aflate în conflict
1.1. Prin cererea adresată Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 12 iunie 2008, reclamanta S.R.R. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC C.I. SRL, obligarea acesteia la plata sumei de 466,38 RON, reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pentru perioada 2006-2007.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin HG nr. 977/2003 şi Legea nr. 533/2003 a fost prevăzută obligaţia persoanelor juridice cu sediul în România de a plăti o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune, în calitate de beneficiari ai serviciilor respective, legea prezumând această calitate pentru toate persoanele juridice.
Prin sentinţa civilă nr. 14009 din 03 noiembrie 2008, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins acţiunea, ca nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta şi, prin Decizia civilă nr. 694/R din 18 martie 2009, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis recursul, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Învestit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2082 din 02 iunie 2009, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în raport de împrejurarea că taxa pentru serviciul public de radiodifuziune nu se face venit la bugetul de stat ori bugetele locale, ci este orientată direct către bugetul propriu al unei persoane juridice de drept privat, asimilată autorităţilor publice, respectiv către S.R.R., care este înfiinţată ca serviciu public autonom de interes naţional.
Tribunalul a avut în vedere şi calificarea juridică a acestei taxe, reglementată de Legea nr. 41/1994 - art. 40 alin. (3), republicată, care constituie o contraprestaţie stabilită în sarcina tuturor persoanelor juridice cu sediul în România, în raport de serviciul public oferit de societatea reclamantă, constatând că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora litigiile care privesc autorităţile publice centrale, inclusiv cele asimilate acestora, se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de apel.
Învestită cu soluţionarea cauzei, Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 3074 din 06 octombrie 2009, a admis excepţia necompetenţei materiale şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de apel a reţinut că taxele şi impozitele care intră sub incidenţa contenciosului fiscal sunt cele prevăzute de art. 2 Cod Fiscal, printre care se numără şi taxa prevăzută de Legea nr. 41/1994, astfel că acţiunea promovată de reclamantă are caracterul unei acţiuni în pretenţii.
Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 4569 din 16 martie 2010, a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului Curţii de Apel Bucureşti, în vederea soluţionării acestuia.
1.2. Curtea de Apel Bucureşti, învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, prin sentinţa civilă nr. 67 CC din 23 iunie 2010, a declinat competenţa soluţionării cauzei în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, reţinând că potrivit art. 20 C. proc. civ. există conflict de competenţă când două sau mai multe instanţe, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente în judecata cauzei.
În speţă, atât Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, cât şi Tribunalul Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, şi Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-au declarat necompetente în soluţionarea prezentei cauze.
Aşa fiind, cum instanţa de apel s-a declarat ea însăşi necompetentă să judece cauza a constatat că nu poate soluţiona conflictul de competenţă ivit.
2. Stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza de faţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), 21 şi 22 C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.R.R. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 466,38 RON, reprezentând taxă pentru serviciul public de radiodifuziune pentru perioada 2006-2007, sumă datorată conform prevederilor HG nr. 977/2003 privind taxa pentru serviciul public de radiodifuziune.
Potrivit art. 40 din Legea nr. 41/1994, republicată, veniturile proprii ale S.R.R. provin şi din taxele pentru serviciul public de radiodifuziune.
Altfel spus, sumele reprezentând taxa pentru serviciul public de radiodifuziune se constituie în venituri proprii ale S.R.R., fără a reprezenta creanţe bugetare.
Or, din interpretarea art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, rezultă că această reglementare se referă la litigiile privind actele administrativ fiscale, care au ca obiect taxe, impozite, datorii vamale, contribuţii şi accesorii ale acestora, datorate bugetului de stat sau bugetelor locale.
Aşa fiind, dispoziţiile art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 nu sunt incidente în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii care constă în pretenţii referitoare la taxa pentru serviciul public de radiodifuziune, astfel că competenţa materială de soluţionare în fond revine judecătoriei, ca instanţă de drept comun.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.R.R. în contradictoriu cu pârâta SC C.I. SRL, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4485/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4478/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
