ICCJ. Decizia nr. 4474/2010. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4474/2010
Dosar nr.409/64/2009
Şedinţa publică din 21 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul T.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi Asociaţia Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Braşov Decembrie 1989, obligarea acestora să-i recunoască calitatea de luptător pentru victoria revoluţiei române din decembrie 1989 şi să-i preschimbe certificatul de luptător deţinut în conformitate cu prevederile Legii nr. 341/2004.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că la data de 20 mai 1996 a depus la Asociaţia de Revoluţionari Braşov 1989 documentele necesare, Comisiei pentru Cinstirea şi Sprijinirea Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, în vederea recunoaşterii calităţii de luptător rănit în Revoluţie, însă dintr-o eroare de fapt, Comisia i-a recunoscut calitatea de luptător pentru victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989 remarcat prin fapte deosebite, în totală contradicţie cu actele existente la dosar, care fac dovada că în timpul revoluţiei a fost rănit.
Reclamantul a mai arătat că certificatul de luptător remarcat prin fapte deosebite i-a fost înmânat în anul 2000 împreună cu brevetul prezidenţial care atestă această calitate şi că nu a avut posibilitatea să introducă contestaţia în termen, întrucât a intrat în posesia acestor acte după expirarea termenului de contestare, respectiv la 4 ani de la eliberarea certificatului de revoluţionar.
Ulterior, reclamantul şi-a precizat acţiunea, solicitând obligarea pârâţilor să îndrepte eroarea materială strecurată în certificatul de luptător pe care îl deţine, în sensul recunoaşterii calităţii de luptător rănit conform documentelor depuse la dosar şi apoi preschimbarea certificatului potrivit dispoziţiilor Legii nr. 341/2004, cerând respingerea excepţiilor invocate de pârâţi.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 a invocat excepţia prematurităţii introducerii cererii, în temeiul prevederilor OG nr. 1/2008 care prorogă termenul prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004, respectiv termenul final de preschimbare a certificatelor doveditoare ale calităţii de revoluţionar este până la data de 30 iunie 2009, inclusiv, excepţia lipsei procedurii prealabile şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii. Pe fond, a solicitat respingerea acţiunii.
Pârâta Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, prin întâmpinare, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, arătând că este un organ de lucru al Camerei Deputaţilor şi nu are personalitate juridică.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 167/F din 2 decembrie 2009, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, invocată de aceasta, şi excepţiile lipsei procedurii prealabile şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâtul Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
Prin aceeaşi sentinţă, a admis excepţia prematurităţii acţiunii şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată şi precizaă de reclamantul T.L. în contradictoriu cu pârâţii Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi Asociaţia Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Braşov Decembrie 1989, ca prematur formulată.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarele:
Cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, prima instanţă a reţinut că aceasta are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât certificatele eliberate potrivit Legii nr. 341/2004 vor fi semnate de către Secretarul de Stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi de către preşedintele comisiei parlamentare; dosarele vor fi verificate de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi avizate de Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din 1989, iar titlurile prevăzute la art. 3 alin. (1) se atribuie, prin decret, de către Preşedintele României, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, cu avizul comisiei parlamentare constituite pentru controlul aplicării prevederilor prezentei legi.
Referitor la excepţia lipsei procedurii prealabile, a apreciat că această că această procedură este îndeplinită, faţă de răspunsurile primite de reclamant de la pârâţi, acesta formulând noi cereri pentru recunoaşterea dreptului său.
Cât priveşte inadmisibilitatea acţiunii, a constatat că această excepţie nu este întemeiată în raport de prevederile art. 9 din Legea nr. 341/2004, potrivit cărora certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 şi de Comisia pentru Cinstirea şi Sprijinirea Eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989 cum este şi cazul certificatului deţinut de reclamant, după verificare se vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989.
Prima instanţă a constatat însă că acţiunea este prematur formulată, faţă de împrejurarea că reclamantul nu a primit încă certificatul preschimbat sau Decizia de respingere a cererii sale de preschimbare, situaţie în care Comisia parlamentară neavând certificatul sau Decizia nu a avut posibilitatea să soluţioneze contestaţia.
Totodată, a reţinut că termenul de depunere a cererilor de preschimbare şi de soluţionare a acestora a fost prelungit până la data de 1 ianuarie 2010 inclusiv, conform prevederilor OUG nr. 84/2009.
Concluzionând, judecătorul fondului a reţinut, în raport de prevederile HG nr. 1412/2004, că încă nu s-a publicat lista finală a persoanelor cărora li s-a preschimbat certificatul, iar reclamantului nu i s-a comunicat o decizie de respingere a cererii sale de preschimbare a certificatului de revoluţionar cu verificarea titlului acordat.
3. Recursul declarat de reclamant
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate şi neteminicie, solicitând casarea sentinţei recurate, cu trmiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea atacată s-a dat cu aplicarea greşită a legii şi aprecierea eronată a probelor administrate, întrucât Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 s-a pronunţat în ceea ce priveşte certificatul său de revoluţionar, comunicându-i verbal soluţia în audienţa din 15 septembrie 2009, iar îndreptarea erorii materiale solicitate nu poate fi făcută decât pe cale judecătorească.
În susţinerea recursului, recurentul-reclamant a invocat şi punctul de vedere la Asociaţiei Luptătorilor, Răniţilor şi Urmaşilor Eroilor Braşov Decembrie 1989 şi Decizia nr. 1765/2009 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în Dosarul nr. 328/64/2008.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate
Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 „certificatele doveditoare care, în perioada 1990-1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 şi de Comisia pentru Cinstirea şi Sprijinirea Eroilor Revoluţiei din 1989, după verificare, potrivit art. 5 alin. (3), (4) şi (5), se vor preschimba, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi”.
Termenul prevăzut de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 341/2004 a fost prorogat succesiv prin OUG nr. 133/2004, aprobată cu modificări prin Legea nr. 37/2005, prin OUG nr. 182/2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 148/2006, prin Legea nr. 347/2006, prin OUG nr. 132/2006, aprobată prin Legea nr. 131/2007 şi prin OG nr. 1/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 47/2009, până la 30 iunie 2009, iar, ulterior, prin OUG nr. 84/2009, până la data de 1 ianuarie 2010, inclusiv.
Totodată, potrivit art. 9 alin. (5) din acelaşi act normativ, contestaţiile privind preschimbarea ori neefectuarea preschimbării certificatelor, se fac cu nominalizarea persoanelor în cauză şi se vor adresa Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, care le soluţionează potrivit normelor metodologice stabilite în acest sens.
Prin art. 19 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin HG nr. 1412/2004, cu modificările şi completările ulterioare, s-a stabilit că lista finală cuprinzând persoanele cărora li s-au eliberat noile tipuri de certificate se certifică prin ordin al Secretarului de Stat al Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi se publică în M. Of. al României, Partea I.
Ulterior s-a precizat, prin art. 20 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, aprobate prin HG nr. 1412/2004, cu modificările şi completările ulterioare, că persoanele nemulţumite de nepreschimbarea certificatului doveditor sau care consideră, pe bază de probe, că în cazul celorlalte persoane cărora le-a fost preschimbat certificatul doveditor nu au fost respectate prevederile Legii nr. 341/2004, sau ale normelor metodologice, pot face contestaţie la Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, în termen de maximum 6 luni de la data publicării în M. Of. al României, Partea I, a listei finale prevăzute la art. 19 alin. (1) din normele metodologice.
Instanţa de control judiciar reţine că Legea nr. 341/2004 a recunoştinţei faţă de eroii martiri şi luptători care au contribuit la victoria Revoluţiei române din Decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei de la Braşov din noiembrie 1987, cu modificările şi completările ulterioare, a stabilit, prin derogare de la prevederile de drept comun cuprinse în Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, termenul de 30 iunie 2009 (respectiv 1 ianuarie 2010) în vederea soluţionării tuturor cererilor de preschimbare a certificatelor doveditoare, formulate în temeiul legii sus-menţionate.
Aşadar, întrucât termenul prevăzut de lege pentru îndeplinirea de către pârât a obligaţiilor ce îi revin nu a expirat până la data formulării cererii de chemare în judecată, respectiv până la data pronunţării sentinţei instanţei de fond, nu s-a născut dreptul la acţiune al reclamantului pentru constatarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii sale cu privire la acele obligaţii.
Înalta Curte, în acord cu hotărârea primei instanţe, care este pusă la adăpost de orice critică, constată că nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat de soluţionare a cererii, astfel cum a fost invocat de recurentul-reclamant, despre un asemenea refuz putând fi vorba eventual după expirarea termenului limită pentru soluţionarea cererilor.
2. Soluţia pronunţată în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de T.L. împotriva sentinţei nr. 167/F din 2 decembrie 2009 a Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2010.
← ICCJ. Decizia nr. 4270/2010. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 5128/2010. Contencios. Refuz soluţionare... → |
---|