ICCJ. Decizia nr. 4485/2010. Contencios. Conflict de competenţă. Fond
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4485/2010
Dosar nr. 1302/59/2009
Şedinţa de la 21 octombrie 2010
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei. Soluţiile pronunţate de instanţele aflate în conflict
1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC P. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, anularea deciziei din 05 august 2009 emisă de pârâtă în soluţionarea contestaţiei reclamantei înregistrată în 04 august 2009 şi prin care s-a stabilit în sarcina acesteia un debit în sumă de 292.963,91 RON, la care se adaugă majorări de întârziere, precum şi a procesului-verbal de constatare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că este beneficiară a unui proiect finanţat din fonduri europene intitulat „Modernizarea secţiei de prelucrare carne din comuna S., judeţ Timiş” în valoare totală eligibilă de 3.503.272 RON iar în perioada 12 mai-29 iunie 2009 societatea a fost suspusă unei verificări din partea autorităţii pârâte, verificare dispusă în baza OG nr. 79/2003, iar urmare a acestui control s-a concluzionat că nu s-au respectat anumite etape în procedura de achiziţie, pârâta stabilind în sarcina reclamantei un debit de 292.963,91 RON.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, autoritatea pârâtă a solicitat respingerea acţiunii, ca neîntemeiată, motivat de faptul debitul stabilit în sarcina reclamantei reprezintă cheltuială neeligibilă, fiind consecinţa conduitei defectuoase a acesteia în derularea contractului de finanţare faţă de nerespectarea obligaţiilor asumate prin semnarea acestuia.
Prin sentinţa civilă nr. 437 din 14 decembrie 2009, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta SC P. SRL în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Pentru a adopta această soluţie, instanţa de apel a reţinut, în esenţă, că obiectul litigiul este reprezentat de acte emise de o autoritate administrativă centrală, respectiv de Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, însă toate actele contestate de reclamant se referă la o creanţă bugetară (fiscală) care nu depăşeşte suma de 500.000 RON.
Astfel, a apreciat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora în cazul litigiilor privind taxe, impozite şi contribuţii, competenţa se stabileşte prin raportare exclusiv la criteriul valoric, iar nu la nivelul instituţiei emitente a actului fiscal atacat, în speţă, valoarea obiectului cererii situându-se sub pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 competenţa aparţine Tribunalelor administrativ-fiscale.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 377/PI/CA din 03 martie 2010, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată de către pârâtă şi, în consecinţă, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Timişoara, şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în vederea soluţionării acestuia.
Pentru a adopta această soluţie, Tribunalul Timiş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a reţinut, în esenţă, că litigiul are ca obiect anularea unor acte administrative emise de către o autoritate centrală, respectiv Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a restitui paratei o sumă reprezentând creanţă bugetară şi, deşi suma în litigiu este sub pragul de 500.000 RON prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciază că acest aspect nu atrage competenţa materială a instanţei de contencios administrativ determinată exclusiv de criteriul valoric, fără a ţine cont de poziţia autorităţii emitente.
Totodată, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă să soluţioneze conflictul intervenit în soluţionarea litigiului dedus judecăţii.
2. Stabilirea instanţei competente să soluţioneze cauza de faţă
Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 alin. (1), 21 şi 22 C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.
Obiectul acţiunii formulate de reclamantă îl constituie anularea deciziei din 05 august 2009 şi a procesului-verbal de constatare emise de pârâtă, prin care s-au stabilit în sarcina acesteia obligaţii de plată în sumă de 292.963,91 RON, la care se adaugă majorări de întârziere, suma imputată fiind consecinţa conduitei defectuase a acesteia în derularea contractului de finanţare ca urmare a nerespectării obligaţiilor asumate prin semnarea acestuia, reclamanta fiind beneficiară a unui proiect finanţat din fonduri europene intitulat „Modernizarea secţiei de prelucrare carne din comuna S., judeţ Timiş”, în valoare totală eligibilă de 3.503.272 RON.
Astfel, suma în litigiu a fost calculată în urma verificării efectuate de autoritatea pârâtă în perioada 12 mai-29 iunie 2009, în temeiul OG nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător, modificată.
Potrivit art. 4 alin. (2) din această ordonanţă, creanţele bugetare rezultate din nereguli sunt asimilate creanţelor fiscale, în sensul drepturilor şi obligaţiilor care revin creditorilor, autorităţilor cu competenţe în gestionarea asistenţei financiare comunitare nerambursabile şi debitorilor.
Procesul-verbal de constatare atacat în cauză reprezintă, conform art. 3 alin. (2) lit. a) din OG nr. 79/2003, modificată, titlu de creanţă, iar conform alin. (4), constituie înştiinţare de plată şi cuprinde elementele actului administrativ fiscal prevăzute de C. proCod Fiscal
Conform art. 3 alin. (6) din OG nr. 79/2003, modificată, împotriva titlului de creanţă debitorul poate formula contestaţie la organul emitent, în condiţiile şi termenele stabilite de C. proCod Fiscal
Prin urmare, fiind vorba de recuperarea unei creanţe fiscale asimilate, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin aplicarea criteriului valoric stabilit de art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi se aplică cu prioritate faţă de prevederile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., care reprezintă dreptul comun în materie.
Astfel, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 stabileşte competenţa materială a instanţei de fond în raport cu două criterii: organul emitent al actului şi cuantumul în speţă al contribuţiei contestate de reclamant.
În cazul în care litigiul priveşte taxe, impozite, contribuţii sau datorii vamale ori accesorii ale acestora, pentru stabilirea competenţei materiale a instanţei de fond se recurge la criteriul valoric al sumei asupra căreia poartă litigiul, criteriu prevăzut expres de art. 10 alin. (1) din lege.
Aşadar, indiferent de poziţionarea, în cadrul sistemului organelor administraţiei publice, a autorităţii publice emitente a actului contestat sau în contradictoriu cu care se judecă reclamanta, Tribunalele soluţionează în fond cererile având ca obiect taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale şi accesorii ale acestora de până la 500.000 RON, Curţile de apel fiind competente să soluţioneze în fond numai litigiile în cazul cărora suma este mai mare de 500.000 RON.
Cum în speţă cuantumul sumei reprezentând obligaţia de plată contestată este de până la 500.000 RON, competenţa de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Timiş.
În consecinţă, având în vedere considerentele arătate şi în conformitate cu dispoziţiile art. 22 alin. (3) şi (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe SC P. SRL şi Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit în favoarea Tribunalului Timiş, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4486/2010. Contencios. Conflict de... | ICCJ. Decizia nr. 4484/2010. Contencios → |
|---|
