ICCJ. Decizia nr. 4541/2010. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4541/2010
Dosar nr. 3152/121/2009
Şedinţa publică de la 26 octombrie 2010
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Curtea de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 276 din 25 noiembrie 2009, a admis acţiunea formulată de reclamanta P.D., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, a anulat Ordinul nr. 3936 din 6 mai 2009, emis de pârât, cu consecinţa reintegrării reclamantei în funcţia de conducere specifică atribuţiilor postului, la data demiterii şi a obligat pârâtul să-i plătească drepturile băneşti, cu începere de la data de 6 mai 2009 şi până la data reintegrării efective.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut, sub aspectul situaţiei de fapt, că, în urma promovării concursului organizat de pârât, reclamanta a fost numită, prin Ordinul nr. 3840 din 5 mai 2008, director al C.C.D. Galaţi – Manager Educaţional, încheindu-se astfel, între cele două părţi, contractul de management educaţional din 28 mai 2008, pe o perioadă de 4 ani, respectiv până la data de 28 mai 2012, iar ulterior, prin Ordinul pârâtului nr. 3936 din 6 mai 2009 s-a produs eliberarea din funcţie a reclamantei, anterior termenului limită stabilit, invocându-se dispoziţiile O.U.G. nr. 37/2009.
Pe fondul pricinii instanţa a constatat că, în timp ce Curtea Constituţională era sesizată cu excepţia de neconstituţionalitate a legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009, termenul de judecată fiind fixat la 7 octombrie 2009, Guvernul a adoptat, la 6 octombrie 2009, O.U.G. nr. 105/2009, noua ordonanţă de urgenţă, care prelua integral conţinutul ordonanţei de urgenţă anterioare, fiind depusă la Senat în aceeaşi zi şi publicată, de asemenea în aceeaşi zi – 6 octombrie 2009 – în M. Of. al României.
Pe cale de consecinţă, s-a apreciat că manifestarea Guvernului, pe de o parte, pune în discuţie comportamentul constituţional de ordin legislativ al Executivului, iar pe de altă parte nu poate constitui un impediment în ceea ce priveşte examinarea sesizării de neconstituţionalitate a actului normativ menţionat, concluzia fiind în sensul că legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională, este ea însăşi neconstituţională.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul.
Recurentul a susţinut că prevederile O.U.G. nr. 37/2009 erau în vigoare la data ordinului contestat, iar decizia Curţii Constituţionale, nu se poate aplica pentru trecut întrucât s-ar încălca prevederile art. 11 din Legea nr. 47/1992, astfel încât, raportat la prevederile legale menţionate, în mod temeinic şi legal a fost emis Ordinul Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului nr. 3936/2009.
S-a susţinut de asemenea că, în condiţiile în care reclamanta a acţionat, în temeiul contractului de management, ca un mandatar, contract de management care a încetat, nu se poate dispune reintegrarea acesteia în funcţia deţinută anterior.
Analizând sentinţa atacată, în raport cu criticile formulate, cât şi din oficiu, în baza art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Instanţa de control judiciar constată că în speţă nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 304 sau art. 3041 C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, şi a realizat o încadrare juridică adecvată.
Astfel, prin Ordinul nr. 3936 din 6 mai 2009, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a dispus încetarea raportului de serviciu al intimatului reclamant prin eliberarea sa din funcţia publică de conducere.
Temeiul juridic al acestei măsuri administrative l-a constituit O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice locale, Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, cu modificările ulterioare, precum şi H.G. nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
Înalta Curte apreciază că pentru argumentarea soluţiei adoptate în legătură cu problema de drept dedusă judecăţii se impune prezentarea unor scurte consideraţii cu privire la excepţia de neconstituţionalitate şi efectele acesteia.
Controlul de constituţionalitate exercitat pe calea excepţiei de neconstituţionalitate este un control de conformitate şi conformare a legii sau ordonanţelor guvernamentale cu dispoziţiile Constituţiei, în cadrul căruia prevalează garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei; pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept.
Ca atare, deciziile Curţii Constituţionale privind admiterea unei excepţii de neconstituţionalitate sunt de imediată aplicare, cu consecinţa înlăturării normei declarate neconstituţionale din sistemul normativ.
Cu alte cuvinte, în situaţia în care soluţia Curţii Constituţionale nu ar avea aplicare directă şi imediată, întreaga procedură de control a constituţionalităţii legilor şi ordonanţelor ar fi lipsită de finalitate.
Pe acest aspect, poate fi amintită şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 186/1999 în care s-a statuat că instanţele judecătoreşti trebuie să facă aplicarea directă a dispoziţiilor constituţionale relevante, în sensul de a înlătura prevederile neconstituţionale, dacă legiuitorul nu a procedat la modificarea sau abrogarea acestora.
Plenul Curţii Constituţionale, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi art. 15 şi urm. din Legea nr. 47/1992, a exercitat controlul de constituţionale a priori asupra legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009 şi, totodată, asupra ordonanţei respective, care constituie conţinutul normativ al legii.
Prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională legea de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, iar din analiza considerentelor deciziei rezultă că viciul neconstituţionalităţii afectează însuşi actul normativ aprobat prin această lege.
De asemenea, prin Decizia nr. 1629 din 3 decembrie 2009, instanţa constituţională a declarat neconstituţională şi O.U.G. nr. 105/2009.
În considerentele deciziilor anterior enunţate, Curtea Constituţională a arătat, în esenţă, că modalitatea de reglementare a funcţiei publice, respectiv „actul administrativ"; de numire reprezintă construcţii juridice deficitare şi confuze care ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management.
În plus, instanţa constituţională a precizat că, prin adoptarea O.U.G. nr. 37/2009, au fost încălcate prevederile art. 15 din Constituţie, precum, şi statutul juridic al funcţiei publice de conducere, reglementat prin Legea nr. 188/1999, întrucât Guvernul a intervenit într-un domeniu pentru care nu avea competenţă materială.
Potrivit art. 9 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2004, modificată, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe poate introduce acţiune la instanţa de contencios administrativ, acţiune care poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin aceste ordonanţe, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei operaţiuni administrative.
Acelaşi text de lege reglementează, în alin. (4), situaţia acţiunilor formulate de o persoană vătămată, în cazul în care s-a declarat neconstituţională ordonanţa prin admiterea unei excepţii într-o altă cauză.
Din analiza acestor dispoziţii legale, Înalta Curte constată că legiuitorul a prevăzut faptul că, în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate a ordonanţei într-o altă cauză, efectele se produc, de la data admiterii excepţiei, şi în cauze similare, care au ca temei juridic aceleaşi prevederi declarate neconstituţionale.
În speţa de faţă, intimatul-reclamant a solicitat anularea ordinului de eliberare din funcţie, temeiul juridic fiind art. 1, art. 9 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
După cum s-a relevat anterior, această măsură a avut la bază aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 37/2009 care a fost declarată neconstituţională, prin decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009.
Ca atare, în temeiul art. 9 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, efectele acestei decizii a instanţei constituţionale se extind şi asupra celorlalte cauze având ca obiect anularea actelor administrative emise în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
Înalta Curte arată că actul şi măsura adoptată în baza acestei ordonanţe sunt afectate de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei, motiv pentru care în mod corect au fost anulate de instanţa de fond.
În consecinţă, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., raportat la 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ, modificată, va respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei civile nr. 267 din 25 noiembrie 2009 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 octombrie 2010.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4540/2010. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 4545/2010. Contencios. Obligaţia de a face.... → |
|---|
